Acum citesti
Claxonul BioLogic Blast Airhorn

Mersul pe bicicletă în cele mai aspre condiții de siguranță este venerat de întreaga echipă editorială a FreeRider.ro, însă am simțit că nu facem destul ca să îl încurajăm, mai ales când vine vorba despre frații de arme care se zbat zilnic prin jungla urbană ticsită de mașini și șoferi neatenți. Tocmai de aceea am luat la test claxonul BioLogic Blast Airhorn, deși ar fi mai aproape de adevăr să îl numim goarnă de bicicletă căci plăpândul dispozitiv poate mai mult decât arată.

După câteva zile de stat pe bară și uitat la acesta, am decis să luăm obiectul muncii la o tură prin oraș pentru a-l vedea în situații reale cât de practic/eficient este. Montarea nu a fost cea mai simplă sarcină pe care am avut-o recent, mai ales că Blast Airhorn nu e tocmai cel mai simplu tip de dispozitiv de făcut zgomot pe bicicletă. Sistemul pe care se bazează este format dintr-un recipient, în care se introduce aer cu pompa la o presiune de 5,5 atmosfere, legat printr-un furtun la supapa și trompeta prin care trece aerul astfel încât să facă maximul de zgomot posibil. Toată încrengătura este puțin anevoioasă, pentru că după vreo 30-40 de claxoane scurte trebuie reîncărcată cu aer și pentru că recipientul care ține aerul stă cel mai bine într-un suport de bidon. În orice caz, pentru o bicicletă strict de oraș, inconvenientul se anulează căci puțini cicliști urbani umblă cu bidonul de izotonice după ei, iar lungimea furtunului este astfel gândită încât să nu limiteze mișcările ghidonului.

Odată deprinsă mișcarea de introducere a aerului, lucrurile ar trebui să intre în linie dreaptă, folosirea lui Blast Airhorn devenind floare la ureche, precum în cazul corespondeților mai săraci ca și număr de decibeli generați. Trecând la performanțele propriu-zise ale aparatului, nu există niciun fel de obiecție. Sunetul generat ajunge la orice șofer izolat în mașină și cu radioul rulând la un volum ridicat. Producătorul zice că Blast Airhorn produce până la 115 decibeli. Ca etalon, sirenele unei ambulanțe produc circa 120 de decibeli. Eu zic că producătorul a aproximat bine. Poate Airhorn nu scoate exact 115 decibeli, însă zgomotul este puternic și nimeni aflat la câțiva zeci de metri în calea ta nu are cum să nu te audă.

Pentru a-l acționa ai la dispoziție un buton, destinat unei apăsări scurte, și o clapă mică, pe care o poți ține apăsată cât dorești. Recomand folosirea butonului mai degrabă, nu de alta, dar am constatat că după câteva secunde de apăsat clapa, cu deranjul auditiv aferent, aerul din recipient se consumase.

Producător: BioLogic

Preț: 35$

Vezi Comentarii (13)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − 7 =