Acum citesti
Test – Northwave Celsius 2 GTX

UPDATE – La cumpăna dintre ani am avut cu mine pantofii de iarnă Northwave Celsius 2 GTX la Bâlea Lac. A fost ocazia perfectă pentru a-i testa în condiţii cu adevărat extreme. Ziua am petrecut-o la temperaturi între -16 şi -18°C. Am fost plăcut surprins să observ că s-au comportat foarte bine indiferent de cât de frig a fost. Pe dedesubt am fost încălţat doar cu o pereche de şosete de iarnă Northwave. Nu am putut măsura temperatura internă a piciorului însă în cele 6 ore cât a durat tura cu o bicicleta fat bike nu am simţit picioarele îngheţate. Este drept că nici nu au transpirat însă pentru că m-am mişcat tot timpul temperatura resimţită a fost de nota 10!

Totuşi aceşti pantofi sunt construiţi să reziste la o temperatură minimă de -10°C. Pentru ceva şi mai extrem există modelul Northwave Arctic 2 GTX care este făcut să-ţi ofere confort până la nu mai puţin de -25 grade! Şi aceştia sunt disponibili în oferta importatorului BikeFun.

Northwave Celsius 2 GTX sunt pantofi de ciclism destinaţi pedalării în condiţii meteo vitrege. Fabricantul spune pe site-ul oficial că te vei simţi bine cu ei în picioare până la o temperatură extremă de -10 grade, dar şi că la plus 15 nu-ţi va fi cald. Tindem să credem aceste afirmaţii în primul rând datorită părerilor foarte bune pe care le-am găsit pe net despre versiunea anterioara a modelului Celsius. Nu mai puţin de 83 de păreri pe chainreactioncycles.com în urma cărora pantofii au primit nota 4,8 din 5! Aşadar noii Celsius 2 ar trebui să fie şi mai buni.

review test recenzie pantofi ciclism northwave celsius 2 gtx 01

Pentru a afla am dat o fugă pe Transfăgărăşan unde aveam şanse mai mari de temperaturi scăzute. Sus la Bâlea Lac erau 4 grade care ne-au prins foarte bine la test. La vale, la viteze de peste 50 kmh cele 4 grade se simţeau şi mai reci. În picioare am folosit o pereche de şosete subţiri de vară pentru a testa capacitatea pantofului de a izola şi proteja, nu a şosetelor. Putem spune că pantofii s-au comportat admirabil. Dacă la deal, la plus 15 grade şi efort susţinut, nu am simţit disconfort la picioare datorită căldurii, la vale nici nu s-a pus problema de frig. Mult mai frig s-a simţit la mâini, evident, şi la corp. Aşadar pantofii au trecut cu brio primul nostru test. Dar să intrăm în detalii.

Imediat ce scoţi pantofii din cutie simţi cât de robuşti şi bine închegaţi sunt. Simţi că sunt făcuţi să reziste nu doar condiţiilor meteo dificile, dar şi unei uzuri şi utilizări intense. Încă nu avem un test „de lungă durată” însă suntem convinşi că odată ce investeşti în aceşti pantofi îi vei folosi cu succes ani la rândul. Pantofii sunt scumpi, ce să ne ascundem după deget, însă chiar şi aşa merită investiţia din cel puţin patru motive: sunt în primul rând adresaţi cicliştilor care nu stau iarna în casă ci ies pe asfalt la antrenamente sau ture cam indiferent de vreme, în al doilea rând sunt atât de solizi încât nu vei mai da banii pe alţi pantofi de iarnă ani de zile, mulţumită membranei Gore-Tex îi poţi folosi din toamnă până în primăvară şi nu în ultimul rând jumătate din compania Northwave produce echipament şi încălţăminte pentru snowboard. Aşadar italienii ar trebui să ştie ceva despre frig.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Northwave Celsius sunt versiunea cu talpă mtb în timp ce Fahrenheit este acelaşi pantof, dar cu talpă pentru plăcuţă de şosea. Noi am dorit să testam pantoful pentru mtb întrucât va putea fi folosit mult mai bine şi la şosea şi ciclocros în timpul iernii unde aderenţa la păşit şi uşurinţa de curăţare a noroiului de pe talpă sunt mult mai uşor de făcut când avem plăcuţă si crampoane pentru mtb.

review test recenzie pantofi ciclism northwave celsius 2 gtx 06

Faţă de modelul anterior Celsius 2 vine cu destul de multe îmbunătăţiri. În primul rând se vede cu ochiul liber că sunt mai înalţi. Asta înseamnă ca vor intra mai mult sub pantalonul de ciclism, iar şansele ca apa sau frigul să se strecoare până la piele sunt aproape nule. Apoi la vechiul model aveam o protecţie exterioară a călcâiului în timp ce acum totul este integrat rezultatul fiind o greutate mai mică. Noul model dispune în faţă de o zonă nouă, specială, ranforsată (zona roşie) care este foarte rezistentă şi oferă degetelor multă protecţie. Tot la capitolul îmbunătăţiri faţă de modelul anterior sunt şi inserţiile reflectorizante, mai multe şi pe o suprafaţă mai mare acum faţă de vechiul model, lucru care oferă o mai bună vizibilitate pe şosea.

review test recenzie pantofi ciclism northwave celsius 2 gtx 08

Pantofii sunt „garantaţi” şi de prezenţa membranei Gore-Tex introdusă în pantofii de ciclism chiar de Northwave pentru prima dată în 2004. Această membrană nu are doar rolul protejării piciorului de frig ci este şi 100% impermeabilă şi rezistentă la vânt. În cazul nostru particular la pantofii Celsius 2 GTX este folosita membrana Pique by Gore-Tex®, o membrană cu excelente proprietăţi de a lăsa umezeala să iasă din pantof cât şi izolaţie termică bună. Cu alte cuvinte pantofii vor putea fi folosiţi cu succes din toamnă până în primăvară.

Partea superioară dispune de o construcţie multistratificată şi termosudată care combină straturi subţiri din materiale diferite pentru a obţine o formă corectă anatomică şi o structură eficientă care îţi înconjură piciorul. Procedura de termosudare nu permite suprapunerea materialului şi elimină cusăturile. Toate acestea au ca rezultat o parte superioară mai uşoara, mai subţire şi mai confortabilă, dar la fel de eficientă din punct de vedere termic. Există de asemenea şi suduri termice TPU care formează întăriri ce oferă protecţie mai bună cu penalizare minimă la greutate şi grosime.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Fiind vorba de un pantof de iarnă foarte importantă este aderenţa acestuia faţă de picior în zona gleznei. Ştim cu siguranţă cât de neplăcut este să simţi ploaia rece sau lapoviţa cum se strecoară în pantofii tăi dacă nu ai izolat bine trecerea de la pantof la pantalon. Acest lucru se mai întâmpla la modelul anterior Celsius. Drept consecinţă Celsius 2 dispune de un guler din neopren complet redesenat. Acesta este gândit să cuprindă complet piciorul deasupra gleznei în aşa fel încât să reducă la zero şansele de pătrundere a apei şi frigului. La acest lucru contribuie şi sistemul rapid de închidere cu şiret „Speed Lace System” pe care l-am întâlnit şi la pantofii Northwave Dolomites EVO şi de care am fost mulţumiţi. Acest sistem permite o închidere totală şi dintr-o mişcare asemenea booţilor de snowboard.

Peste şiret vine un strat suplimentar format din două benzi elastice din neopren plus velcro care acoperă complet limba şi şiretul făcând aproape imposibilă pătrunderea frigului, a vântului sau a apei. În plus acest design permite şi o foarte uşoară spălare a pantofilor de noroiul de la munte sau mizeria de pe şosea.

Talpa noilor Celsius este la fel de performantă. Este de tip Jaws Carbon Reinforced ceea ce înseamnă material termoplastic îmbogăţit cu carbon şi cauciuc natural care oferă trei avantaje: greutate redusă, aderenţă excelentă pe teren şi transfer optim de putere de la picior la pedală. Pe talpă pot fi instalate la vârf şi două crampoane suplimentare dacă ai nevoie de aderenţă şi mai bună la un push bike spre exemplu.

review test recenzie pantofi ciclism northwave celsius 2 gtx 07

Legat de greutatea noilor Northwave Celsius 2 GTX, un pantof cântăreşte 627 grame (mărime 45) cu tot cu plăcuţa SPD Shimano. Asta înseamnă cu 243 grame mai mult decât spre exemplu pantofii de vară Northwave Road Sonic SRS însă comparaţia nu prea îşi are locul. Pentru Celsius ţelul principal a fost oferirea unei protecţii excelente faţă de vreme în timp ce greutatea a fost lăsată pe planul doi. Chiar şi aşa însă Celsius nu sunt deloc grei dacă ne gândim cât de versatili sunt.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Nici preţul nu mai pare atât de mare după ce i-am folosit şi am observat toate aceste avantaje. La un preţ de 829 lei nu poţi spune că sunt ieftini însă în comparaţie cu Sidi Drako la aproape 1.500 lei, Mavic Fury la 1.300 lei sau Shimano SH-XC90 la 1.600 lei, pantofi cu care nu poţi pedala decât vara şi poate toamna folosind şi o husă de neopren, aceşti Calsius sunt un chilipir.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ne bucurăm că am avut ocazia să încercăm asemenea echipament performant pe care îl recomandăm şi noi mai departe celor care sunt cu adevărat pasionaţi de bicicletă. O pereche de Northwave Celsius 2 GTX reprezintă o investiţie însă cu siguranţă nu vei fi dezamăgit de performanţe şi calitate. Până în acest moment nu am găsit nici un aspect negativ acestor pantofi.

Vom reveni cu un update în momentul în care va ninge şi vom folosi pantofii la temperaturi sub zero grade.

Importator: BikeFun
Pret: 829 lei
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 2 =