Acum citesti
Tricou și pantaloni Northwave Extreme Graphic și casca Aircrosser

O bună parte din acest sezon am avut ocazia să port, testez, duc la limită, uzez și exasperez diferite piese de echipament de ciclism semnate de Northwave, pe unele mai mult ca pe altele. În acest registru se înscriu tricoul și pantalonii Extreme Graphic și casca Aircrosser pe care, deși le mai așteaptă luni bune în serviciul subsemnatului, și-au făcut datoria suficient cât să trec la concluzii.

Tricoul și pantalonii Northwave Extreme Graphic

Croit dintr-un material lejer, tricoul a avut parte de pedalat într-o varietate largă de condiții meteo, ceea ce l-a trecut prin multe spălări cărora le-a făcut față cu brio, fără să apară semne de uzură specifice. De asemenea, nici purtatul său vreme de mai multe luni nu a dus la apariția unor semne că materialului i-a ajuns, cusăturile se prezintă în continuare intacte, iar toate fermoarele sunt funcționale, în special cel aflat pe partea de față, care deschide tricoul atunci când temperatura devine insuportabilă. Materialul din care este confecționat s-a dovedit unul care permite transpirației să se evapore destul de repede, deci foarte rar l-am putut simți îmbibat cu lichidul sărat și acest lucru are o contribuție suplimentară în ceea ce privește confortul termic. Suplimentar, mare parte din mâneci și zonele laterale în întregime sunt, de fapt, confecționate dintr-o plasă, deci aerul poate pătreunde fără probleme. Dotat cu 3 buzunare cu deschidere în partea de sus, și cu unul suplimentar amplasat pe cel de mijloc, mai mic și care se închide cu fermoar, tricoul se înscrie în limita normală și suficientă a acestui aspect.

În ceea ce privește pantalonii, la capătul fiecărui crac nu se afla un elastic care să țină strâns pantalonii pe picior, ci o bandă elastică, mult mai lejeră, dar la fel de eficientă. Confortul termic era asigurat și de bretelele din plasă, în timp ce materialul propriu-zis al pantalonilor, și acesta la fel de rezistent precum cel al tricoului, s-a dovedit unul lejer, dar fără a ieși în evidență prin ceva anume. Bazonul l-am găsit comod, cu o formă care urmărește fidel zona șezutului și, deci, contribuie la confortul din timpul pedalării. Cât despre aspectul vizual, mi s-a părut unul simplu, prin urmare, frumos și elegant, dar gusturile nu se discută și, oricum, produsele Extreme Graphic sunt disponibile în mai multe culori.

Casca Aircrosser

Cu o ventilație foarte bună, care permite fluxului de aer să asigure o răcoare constantă capului, dar și ușoară în același timp, cântărind 250 de grame, Aircrosser poate fi considerată, cel puțin din punct de vedere tehnic, un succes al Northwave. Sistemul de retenție își face și acesta cu conștiinciozitate datoria, ținând casca ferm fixată pe cap, fără însă a strânge și a îngreuna circulația. În ceea ce privește protecția oferită, Aircrosser include tehnologia Hi-Eps, care presupune buzunare de aer în cadrul structurii de rezistență, ce absorb mai bine șocurile în caz de coliziune. Bureții sunt ușor de demontat și spălat, așa că tot ce îți mai rămâne să decizi este dacă îți place casca din punct de vedere vizual. La mine, părerile au fost împărțite – partea din față arăta mai puțin măgulitor decât aș fi vrut, pe când cea din spate nu e cu nimic mai prejos ca o cască de prim eșalon.

Importator: BikeFun România

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × two =