Acum citesti
Cu Pegas Suprem la test și la drum

Încă de la lansare ne-au plăcut noile biciclete Pegas. Chiar dacă nu sunt pe gustul tuturor, chiar dacă la unele „se putea mai mult”, majoritatea modelelor sunt reușite. Unul din cele mai bune exemple este fat bike-ul Pegas Suprem și este o ciudățenie, pentru că bicicletele fat sunt totuși o nișă. Așadar iată o bicicleta reușită într-o nișă care ar putea să nu mai fie nișă dacă publicul „votează”.

Designul noilor biciclete Pegas a încercat încă de la primele modele, să păstreze formele originale și în mare măsură a reușit. Este și cazul Supremului despre care vorbim azi. Imediat ce-l vezi nu poate să nu-ți placă eleganța. Și este apreciat nu doar de băieți ci și de fete. Imediat ce a văzut bicicleta, soția mea a exclamat: „uau ce artistic e cadrul, ca o lebădă!” Acuma… fiecare vede ce-i place, dar adevărul este că Pegas Suprem este diferit.

Am luat la plimbare Supremul și l-am testat peste tot. Din parcurile liniștite din București până pe platoul înghețat al Bucegilor sau pârtiile și forestierele perfecte din Austria. Foarte pe scurt, m-am simțit pe el cred că cel mai bine din câte biciclete fat am testat până acum. Cu jumătate de gură spun că din punct de vedere al geometriei m-am simțit mai bine pe Suprem decât mă simt pe propriul meu fat bike…

Înainte să vorbim despre cum te simți pe el, pe forestiere sau trail, merită analizată echiparea. Suprem este una din cele mai bine dotate biciclete de la Pegas. Cu mici excepții s-au folosit doar piese foarte accesibile ca preț, dar de o calitate foarte bună. Din exterior pare că băieții au stat mult la discuții încercând să găsească echilibrul perfect între fiabilitate și preț bun final al bicicletei. Se pare că au reușit.

Începând de la cele mai simple piese, cum este cockpitul ce conține ghidonul, manșoanele, pipa, tija de șa și șaua, până la frâne și transmisie, componentele sunt de bun simț și funcționale. Desigur, există și o „mică-mare” excepție, dar ajungem și acolo imediat.

Cockpit-ul este alcătuit din piese UNO. Poate nu ai auzit de marcă, dar acest brand echipează bicicletele care nu se cred super vedete, însă care își fac treaba foarte bine. Șaua este Velo, o marcă ce echipează de data asta până și cele mai cunoscute biciclete din lume. Butucii sunt foarte ok, de la Quando, pedale Neco, angrenaj Lasco.

Transmisia poate fi considerată chiar, de ultimă generație. Vorbim de transmisie 1×10, așadar cu 10 pinioane în spate și o singură foaie de 30 dinți pe față. Fiind doar 10 pinioane în spate ne-am gândit că poate întâmpinăm probleme ocazional la deal, dar pe unde ne-am dus noi, inclusiv pe rampele de prin Bucegi, nu am întâmpinat probleme de cuplu, pinionul cel mai mare având 36 dinți.

Frânele sunt cât se poate de „brand-name” chiar dacă sunt mecanice, vorbim de Tektro Aries. În general frânele pe disc mecanice sunt cam cel mai nefericit compromis. Nu țin nici ca v-brake-urile, dar nici ca cele hidraulice pe disc. Să nu fiu înțeles greșit, bicicleta se oprește foarte bine, trebuie însă să tragi mai tare de manete. Să zicem că este acceptabil având în vedere prețul mic al bicicletei în comparație cu alte fat-uri din aceeași gamă. Pe viitor însă ar fi bine să iei în considerare un upgrade spre ceva hidraulic pe disc.

Alt brand-name pe bicicletă este sub forma schimbătorului spate și a shifterului aferent. Vorbim doar de un singur schimbător datorită transmisiei 1x. Microshift este una din firmele serioase din lume ce produce nu doar schimbătoare de viteze pentru mtb și șosea, dar și pinioane. Microshift se bate în general de la egal la egal cu japonezii de la Shimano și americanii de la Sram, doar ca taiwnezii nu au aceleași resurse pentru branding și marketing așa că se rezumă la componente bune fără prea mare tam-tam.

Shifterul schimbă bine vitezele, dar parca este totuși o problemă. Parcă tragi prea tare de el, iarna ma refer, la frig. Și doresc să cred că este din cauza cămășilor cablurilor, care par a fi no-name. Spun asta pentru că la alte schimbătoare, chiar și mai jos ca serie decât Microshift XLE, dar folosite iarna, schimbarea se face absolut lin și perfect. E drept însă că respectivele schimbătoare dispun de cămăși Jagwire. Așadar poate fi o idee ca pe viitor să schimbi actualele cămăși cu ceva mai „de firmă”.

Însă cadrul din aluminiu este absolut elegant și bine construit, cu suduri îngrijite și bine proporționate. Pe lângă forma specială, cadrul permite instalarea de anvelope fat foarte mari. Bicicleta vine echipată cu anvelope CST BFT (Big Fat Tire) de 26×4.00, însă în unele teste am încercat-o cu anvelope de 4.8 și încă mai rămânea spațiu suficient pentru cele mai mari anvelope din lume de la ora actuală, care depășesc puțin 5.00. Așadar spațiu „berechet” pentru upgrade ulterior. Și recomandăm un upgrade. Dacă vrei să folosești bicicleta asta cu succes și iarna, trebuie să faci rost de o pereche de anvelope dedicate de zăpadă și cât mai late. Sau poți opta pentru lanțurile de fat bike pe care le-am testat tot iarna asta.

Mica-mare problemă de care vorbeam mai sus este furca bicicletei. În mod normal o furcă cu suspensie nu-și găsește locul pe un fat bike. Sunt cel puțin două motive pentru afirmația asta. În primul rând bicicletele fat au fost gândite să fie folosite iarna, pe zăpadă, unde nu prea sunt gropi. Al doilea motiv sunt anvelopele care, fiind atât de mari, oferă ele însele o microsuspensie de câțiva cm, dacă chiar este nevoie.

Și totuși în realitate nu este chiar așa. Dacă ai mai multe biciclete și îți permiți ca fat-ul să-l folosești doar iarna pe zăpadă da, îți pui furcă fără suspensie, care este și mai ușoară. Însă dacă acest fat ai de gând să îl folosești și vara, și nu vad de ce nu ai vrea, ai totuși nevoie de suspensie. Am încercat o mulțime de fat-uri vara pe bolovani, fără suspensie, și nu-i de trăit cu ele, chiar dacă ai presiunea corectă în anvelope. Simți tot timpul că se poate mai bine.

În opinia mea idealul ar fi să ai o bicicleta fat și două furci. Una rigidă pe care o folosești iarna obținând astfel o bicicletă mai ușoară și una cu suspensie pentru vară. Din păcate modelul de suspensie oferit de Pegas nu este chiar strălucit. Furca pe care am testat-o noi nu a căpătat încă joc, dar nu este exclus să apăra în curând. Pe de altă parte și-a făcut treaba cât se poate de bine pe potecă. La vale pe bolovani, puteam merge mult mai repede și mai confortabil decât colegul de test care mergea pe un fat cu furcă rigidă. Poate pe viitor Pegas va oferi un pachet special de „downgrade” la furcă rigidă pentru cei care vor să aibă cea mai versatilă bicicletă posibilă.

Dacă ai de gând să faci upgrade la o furcă mai bună cu suspensie, sau downgrade la una rigidă, ține cont de faptul că butucul față are standardul de 135 mm. Este standardul original al bicicletelor fat. Însă astăzi sunt multe standarde, iar majoritatea au pe față butuci de 150 mm. Pe spate treaba este mai simplă pentru că avem standardul de 190 mm întâlnit pe majoritatea bicicletelor fat.

Așadar fie achiziționezi o furcă pentru butuc de 135, fie iei furcă cu spațiu pentru 150 mm însă va trebui să schimbi și butucul și finalmente să respițezi roata. De ce ai alege varianta a 2a? Doar dacă nu mai sunt de găsit furcile de 135 mm sau vrei rigiditate mai bună în roata față, deși sincer nu ai avea nevoie pentru o bicicleta mtb de touring.

Așa cum spuneam și la începutul articolului, în mers bicicleta s-a simțit excelent. Eram chiar puțin frustrat în timpul testului „hot-swap” cu bicicleta mea fat. Cum treceam de pe a mea pe acest Pegas Suprem, cum mă simțeam mai bine ca poziție și geometrie. Totuși feelingul este subiectiv. Fiecare se simte altfel pe bicicletă. Colegul de test cu care mergeam în paralel, spunea că el se simte bine pe ambele biciclete. Cert e că Suprem este momentan disponibil într-o singură mărime de cadru, 17 inch. Pentru o persoană de 177 cm ca mine, este mărimea perfectă. Pentru cei mai înalți sau mai scunzi, geometria mai poate fi ajustata din lungimea pipei, lățimea ghidonului, înălțimea șeii și offset-ul șeii.

Acestea fiind spuse, mă bucur că am avut ocazia să testez Supremul. Este într-adevăr una din cele mai reușite biciclete fat ale momentului și una din cele mai reușite biciclete Pegas. Este ea mai grea, 17,25 kg, dar prețul este cel mai bun de pe piață la ora actuală.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × three =