Acum citesti
Dominația lui Marcel Kittel continuă în Turul Franței

Ultima zi din Anglia a Marii Bucle nu a adus nicio surpriză în ceea ce privește desfășurarea ori câștigătorul, căci Marcel Kittel (Giant-Shimano) a făcut victoria la sprint, parcă mai mult ca niciodată, să pară ceva foarte simplu. Germanul s-a impus în fața lui Peter Sagan (Cannondale) și a lui Mark Renshaw (Omega Pharma-QuickStep), pe când Vincenzo Nibali (Astana) se menține la conducerea clasamentului general.

kittel_turul_frantei1

Cei 155 de kilometri ai etapei de ieri dintre Cambridge și Londra au fost plați ca în palmă, fără nicio cățărare repertoriată, așa că Jean-Marie Bideau (Bretagne-Séché Environement) și Jan Barta (NetApp-Endura) au primit undă verde de la pluton să anime puțin etapa. Cu 43 de kilometri înainte de final a fost puțină agitație cu ocazia sprintului intermediar, valoros prin prisma punctelor din clasamentul tricoului verde, dar de-abia când au mai rămas 25 de kilometri echipele sprinterilor au preluat inițiativa. Jan Barta pornește într-o acțiune solitară, dar reușește doar să amâne inevitabilul și când mai erau 6 kilometri este prins și depășit de pluton.

Lecția ultimelor sute de metri este știută pe de rost de băieții în negru și alb, așa că Kittel ajunge în condiții optime în postura de a declanșa sprintul, lucru pe care îl face cu o forță ieșită din comun și câștigă fără drept de apel.

Articolul complet poate fi citit pe Velo Cafe

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

7 − 6 =