Acum citesti
Noutăţi de la Velopower Road Race 2016

Competitia de sosea Velopower Road Race a debutat în 2013, când la sfârsitul primei luni de toamnă, orasul Panciu a fost gazda punctului de start pentru cei aproape 100 de participanti prezenti. Discutiile cu participantii, atât la cald, cât si ulterior, după 6 sau chiar 8 luni de la concurs, ne-au determinat să nu schimbăm nimic, în ceea ce priveste traseul, motiv pentru care anul acesta rămâne acelasi teren de joacă.

velopower-road-race-2015-09
Velopower Road Race 2015. Foto Marius Zamfir – Events Photographer

Vom schimba însă, în bine desigur, pachetul de start, surprizele pentru finisheri si pentru premianti. Avem ca si ambitie să realizăm cel mai frumos tricou de concurs ever made si să vă surprindem cu cât mai multe chitibusării.

Inscrierile se fac aici.

Cursa va începe în coborâre, ce va dura în jur de 5 km până în localitatea Satu Nou, după care traseul va urca usor. Prima urcare se situează la intrarea în comuna Tifeşti, are 500 de metri şi un maxim de 13%, după care vom urca în fals plat de 2%, până când traseul va vira brusc dreapta către localitatea Sârbi. Acest punct coincide cu startul tehnic al competiţiei, acolo unde maşina tehnică va accelera în funcţie de viteza primului concurent.

Tot traseul până în localitatea Vidra este valonat cu urcări de 3-4%, până la 10% şi coborâri de acelaşi nivel. Pe stânga veti fi însoţiţi pentru 20 km de priveliştea unui deal renumit pentru înălţimea şi bogăţiile sale – Măgura Odobeşti cu o altitudine de 996 metri. Odată ajunsi în centrul localitatătii Vidra, veti vira spre localitatea Câmpuri, ce serveşte ca şi poartă a Carpaţilor de curbură.

velopower-road-race-2015-05
Velopower Road Race 2015. Foto Marius Zamfir – Events Photographer

Din Vidra până în Câmpuri urcările devin mai lungi, dar şi coborârile, profilul rămânând unul valonat. Pe acest segment de traseu avem 2 urcări mai grele ca şi puncte de reper, ce apar una după intrarea în Vidra şi una înainte de localitatea Câmpuri, deci practic la începutul si sfârşitul segmentului. Ambele măsoară în jur de 1, 5 km şi au o medie de 8 cu înclinaţie maximă de 10%. Segmentul de traseu este împânzit cu alei de nuci şi castani. Traseul este presărat cu dealuri de un verde crud, căpiţe de fân şi mirosuri autentice care vin din gospodăriile oamenilor.

După prima urcare urmează un segment de 300 de metri neasfaltat, ce va fi semnalizat corespunzător, unde vom amplasa şi un prim punct de hidratare, cu toate cele necesare unui concurent însetat şi înfometat, selecţionate chibzuit pentru a asigura o hidratare temeinică dar şi un aport caloric bun.

Următoarea portiune de 20 km de traseu continuă valonat, însă cu pante mai lungi, dar si coborâri pe măsură.

Din localitatea Câmpuri mai sunt de parcurs încă 36 de km până la final. Primii 19 din cei 36 de km sunt de plat. Popasul Valea Câmpului marchează urcarea regină a traseului, ce măsoară 3,5 km, atingând 11%. Primul care va ajunge în vârful urcării va urca pe podium în calitate de King of the mountain, fiind şi premiat pentru izbândă.

După urcare veti observa pe stânga monumentul Ecaterinei Teodoroiu, ce marchează si startul la coborârea ce măsoară 13 km si duce fix către linia de finiş amenajată la Panciu.

La finish va fi amenjat un punct de hidratare si vitaminizare. De la linia de finish ne vom deplasa către pasta party, ce va coincinde cu festivitatea de premiere.

Pentru 2016 partenerii nostri din cadrul Primăriei Panciu ne vor pune la dispozitie un centru al orasului renovat si o atmosferă de sărbătoare; anul acesta urmând a se organiza festivalul intitulat Zilele Orasului Panciu. Veti avea ocazia să degustati licoarea bahică, pentru care zona este atât de renumită în tară si să vă bucurati de atmosfera oferită de locuitorii orasului si ai satelor apropiate, ce vin să sărbătorească strângerea recoltei.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × 1 =