Acum citesti
FreeRider.ro, raport de activitate după 6 ani

Doamnelor și domnilor,

În numele echipei FreeRider.ro, doresc a vă prezenta raportul după 6 ani de activitate în domeniul ciclismului.”

Doar nu credeați că e pe bune acest raport bățos. Nu? Ideea este că de la un an la altul, acest moment parcă vine din ce în ce mai repede, iar altceva în afară de lucruri de bine, nu vă pot comunica. Să încep să înșir numărul de teste efectuate și numărul de vizitatori în creștere? Ar fi cam banal și nepotrivit pentru un asemenea eveniment. De aceea, o să vă mai povestesc câte ceva despre noi și despre voi, la fel ca la o discuție amicală.

6-ani-freerider-ro

În ceea ce ne privește, al 6lea an ne prinde cu o echipă extinsă. Se pare că ne este scris ca în fiecare an să mai adăugăm câte un membru, iar cel care completează echipa începând cu acest an este Dan Mazilu. Nu a venit de curând la FreeRider.ro, dar nici nu am avut ocazia să-i urez public un călduros bun venit. Este o persoană de inițiativă și îl apreciez la fel de mult ca pe ceilalți componenți ai echipei noastre.

Trecând peste partea redacțională, tehnică și organizatorică, mai avem alți 3 membri în echipă. Se întâmplă ca venirea lor la FreeRider.ro să coincidă cu inaugurarea echipei Focus-FreeRider și ai ghicit de ce. Pentru că ei sunt sportivii care ne vor reprezenta la concursurile de Cross Country de anul acesta. Probabil te-ai aștepta să fie aleși pe sprânceană, însă ce ar fi fost să venim cu o echipă puternică din capul locului? În primul rând, băieți ca ei nu ar fi avut șansa să pună osul la treabă și să se ridice poate peste așteptările noastre. În al doilea rând, am fi câștigat probabil prea multe concursuri, iar publicul ar fi aruncat cu ouă curde și roșii în noi. Așadar, am ales o variantă de mijloc: să construim o echipă cu potențial, nu neapărat una de top. Căci încă de când am pus bazele acestui site, nu m-am gândit niciodată la cifre de vizite de vârf. A crescut de la sine, natural, așa cum este firesc.

Poate că anul acesta vom organiza și un concurs. De mult mă bate gândul la un concurs neconvențional, axat mai mult pe distracție decât pe nervi întinși la maxim. Ceva care să scoată untul din concurenți dar care să-i distreze, iar la final să nu uite ani buni că au participat la concursul organizat de FreeRider. Încă ne gândim la variante, iar spre toamnă, s-ar putea să vă facem o surpriză. Plăcută.

În ceea ce vă privește, țin să vă mulțumesc ca de fiecare dată că sunteți alături de noi în număr atât de mare. Practic, fără voi această revistă nu ar fi putut să existe, dar ceea ce mă bucură cel mai mult, este faptul că avem un public ales, educat, pe care-l apreciem pe deplin. Un public care reușește să ne provoace să venim de fiecare dată cu materiale mai bune și mai utile. Este exact ca relația dintre doctor și pacient: cu cât pacientul este mai cooperant, cu atât doctorul face treabă mai bună. În plus, se mai și distrează împreună.

Important este că după toți acești ani, încă stăm la povești pe această pagină și o facem cu mare plăcere și cu determinare. Să vă oferim informații de calitate zilnic a devenit un soi de hrană pentru sufletul nostru, care crește pe măsură ce voi sunteți mulțumiți. Unde se va ajunge, nu avem de unde să știm, însă rămâneți cu noi căci urmează și alte noutăți în acest sezon. Următoarea dată când voi scrie un mesaj similar de aniversare probabil va veni în 10 minute, căci timpul zboară nemilos. Ceea ce contează este ca în acea perioadă de timp să ne bucurăm la maxim de ceea ce ne oferă bicicleta. Acea distracție nebună pe care doar cei ca noi o pot înțelege cu adevărat.

Dragoș Mitroi
Editor-in-chief FreeRider.ro

Vezi Comentarii (5)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve + nine =