Acum citesti
Duel: DHS Climber vs KTM Lycan vs Cannondale F29

Later edit: și pentru că ne-a ros curziotatea, am mai băgat o bicicletă în arenă. Este vorba despre un Cannondale F29 Custom, cu o greutate de 11.8 kg, 29er, hardtail. Andrei a reușit astfel un timp de doar 4 minute și 29 de secunde cu acesta, lăsând cu 45 de secunde în urmă KTM-ul. Evident că avantajele 29er-ului au fost clare: roată mai mare, care la aceeași putere de pedalare te duce mai departe și greutate mai mică. Andrei a declarat că pe această bicicletă s-a simțit cel mai bine și că este cea mai capabilă când vine vorba de urcări. După cum deja știți, acesta nu a fost un test ca să dovedim supremația unei biciclete sau a alteia, ci pur și simplu pentru a vedea care sunt diferențele reale în ceea ce privește timpul obținut, pe respectiva urcare, descrisă în articolul de mai jos.

f29
De data aceasta, secțiunea de încercare a fost parcursă cu încălțăminte clipless.

În decursul anilor, am tot primit remarci de la cititorii noștri cum că nu bicicleta contează ci ciclistul care se află pe aceasta. Comentariile interveneau în general la testele bicicletelor ieftine, care primeau în general un rating mai slab, lesne de înțeles de ce. Așadar ne-am hotărât într-un târziu să aflăm răspunsul la această întrebare și să-l vi-l oferim cu toată sinceritatea. Prin urmare, am apelat la un fost ciclist profesionist, Andrei Bănescu, care se află în perioada de revenire și de antrenament. Iar ca să-și facă viața mai grea, și-a început antrenamentul pe singura bicicletă pe care a găsit-o în gospodărie, un DHS Climber. Andrei pedalează pe bicicletă tare, căci ia treaba în serios, iar faptul că a alergat la șosea pentru mai mulți ani a reprezentat o perioadă pregătitoare numai bună.

dhs-vs-ktm-1
Cele două biciclete, înainte de start. Cronometrarea s-a făcut prin telefon, la finish fiind prezentă o altă persoană.

După ce am organizat un pic lucrurile, ne-am deplasat către urcarea spre Ciocanu: segment de 1 km, diferență de nivel consistentă de 100m. Andrei a pedalat pe ambele biciclete, dozându-și efortul corespunzător, pentru a nu avantaja o bicicletă sau alta, deoarece am vrut să avem un răspuns sincer pentru noi și desigur, pentru voi. Ținând cont că DHS-ul este bicicleta pe care pedalează în mod curent, mi-am făcut griji că rezultatul ar putea fi similar.

Ce trebuie să știi înainte de toate despre setup-ul bicicletelor: DHS-ul are roți de 26 de inch, o greutate de 20 de kg, furca și amortizorul blocate, un sistem de transmisie 3×8 – dar rapoartele nu sunt atât de relevante căci e clar pentru toată lumea că Andrei nu a urcat segmentul abrupt cu foaia mică și pinionul mare.

dhs-vs-ktm-2
Șurubul pe care-l vezi pe lower trece și prin brațul superior, iar astfel ține furca blocată pentru a nu se dezintegra.

În partea cealaltă a universului, se află KTM Lycan, cu roți de 27.5 inch, suspensii de 130 de mm ce nu pot fi blocate și cu un sistem de transmisie 3×10. Greutatea bicicletei este de 13.5 kg cu tot cu tija de șa reglabilă de pe ghidon. De menționat că ambele biciclete au folosit pedale platformă și nu SPD-uri.

dhs-vs-ktm-3
Lock-out-ul KTM-ului este deconectat deci furca funcționează la capacitate maximă.

Cu KTM-ul, Andrei a reușit un timp de 5:15:99 până în vârf. După o pauză de relaxare a mușchilor, acesta s-a urcat pe DHS și a ajuns în vârf după 6 minute, 43 de secunde și 25 de sutimi. O diferență considerabilă între cele două biciclete, așadar avem un răspuns concret: greutatea bicicletei chiar contează. Mi-e teamă să știu care ar fi fost rezultatul dacă Andrei pedala pe un 29er, hardtail, de 10 kg.

dhs-vs-ktm-4
DHS-ul urcă dacă există putere care să-l urnească.

Evident că au fost mai mulți factori care au contribuit la succesul KTM-ului, în afara greutății și anume: poziția pe bicicletă, calitatea anvelopelor, o plajă mai mare de rapoarte din care a putut alege. Pe de altă parte, trebuie să știi că dacă vei pedala pe o bicicletă de aproximativ 14 kg și ai bagaje cu tine care cântăresc 5 kg, rezultatul ar putea fi același. Întotdeauna trebuie să iei în considerare atât greutatea bagajelor cât și greutatea ta. Iar dacă slăbești 5 kg cu siguranță ai putea pedala mai ușor.

dhs-vs-ktm-5
La KTM există tendința ca roata de față să se ridice pe urcările foarte abrupte.

Eu am reușit cu KTM-ul un timp de 9:04:11, adică aproape dublu ca cel al lui Andrei (pe KTM), tot cu pedale platformă instalate pe bicicletă. Probabil că încălțămintea clipless ar fi putut modifica un pic rezultatul, dar nu cu mult. Și mai interesant este că am continuat să cronometrăm și secțiunea de coborâre, eu pe KTM și Andrei pe DHS. Astfel, am reușit să ajung înaintea lui cu 2 minute și 34 de secunde pe un traseu virajat de 1.5 km. Iar asta ne răspunde la cealaltă întrebare: este mai important să urci repede sau să cobori repede? Din calculele pe care le poți face, chiar dacă Andrei ar fi urcat cu DHS-ul și ar fi coborât imediat, tot ar fi fost o diferență notabilă de un minut și zece secunde în favoarea lui la final. Așadar, puneți mână și antrenați-vă, căci coborârea te ajută, dar nu atât de mult pe cât ai crede.

 

Vezi Comentarii (3)
  • Ati ales pentru exemplificare doua biciclete care se afla la distanta foarte mare una de cealalta ……De aici si diferenta de timpi…..

  • Ideea de baza ar fi ca la antrenamente sa folosim o bicla cat mai putin capabila (era sa zic proasta, dar nu e politically corect). Cat mai grea, cu o geometrie / marime incorecta, cu frane slabe, cauciucuri fara aderenta. Iar cand vom merge la concursuri pe o bicla mai rasarita vom zbura. Daaaa, DHS iti da aaaaripi!

  • Daca folosesti o bicicleta mai slaba nu cred ca te ajuta prea mult. Anvelopele fara aderenta s-ar putea sa-ti mai taie din increderea de a te da agresiv, in plus risti foarte mult sa te accidentezi, iar de frane, furca nu mai zic..

    Pui plumb pe bicicleta de concurs si o faci mai grea dar cred ca e bine sa-ti pastezi aceeasi pozitie de pedalat – deoarece cu trecerea timpului si cu experienta acumulata mai gasim cate ceva nou ce ne va avantaja.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × four =