Acum citesti
Interviu: Clujul Pedalează – de la idee la succes

Devenit treptat un nume de-al casei pentru orice pasionat de mountain bike avid de întreceri palpitante și mai mereu inovative, Clujul Pedalează are o poveste pe cât de interesantă, pe atât de promițătoare, precum și câteva episoade memorabile oferite publicului de-a lungul anilor. De la întreceri hibernale, la cele de copii, de la curse de XCO pe întuneric, la maratoane în toată regula, bine-cunoscutul club clujean a cunoscut succesul cu fiecare eveniment organizat. Să nu credem, totuși, că Levente Kertesz și echipa sa au luat ceva de-a gata în toți acești ani, rezultatul muncii lor având la bază multă dedicare, încăpățânare și dorință de progres, printre altele. Cum a pornit totul, dar și cum a luat amploare și ce urmează din partea Clujul Pedalează, puteți citi în cele de mai jos.

clujul_pedaleaza
Startul de la Maratonul Băișoarei 2014

Omul, sportul și drumul până la ciclism

Dacă cineva mi-ar cere să îl caracterizez pe Levente Kertesz, aș zice că este un om al sportului. E oarecum nedrept să reduc o persoană la câteva cuvinte, dar, pe de altă parte, și chintesența contează. Ieșit din comun de energic, poate puțin frizând cu deficitul de atenție, mereu implicat în ceva, imposibil de ținut în loc, îndrăzneț, cu inițiativă, veșnic tânăr în gândire și în fapte, fără teamă de muncă și sacrificii, practic un om cu o energie debordantă pe care o împarte cu generozitate cu tine, acesta este numitul Kertesz. „Mereu am fost o persoană activă”, se auto-descrie el, mai zicând că „îmi plăcea să merg cu bicicleta la muncă. De fapt, îmi plăcea mult să merg cu bicicleta și plecam mai de dimineață de acasă ca să fac o tură mai lungă înainte de a ajunge la serviciu. Îmi amintesc că odată m-au pus cei de acolo să completez un formular cu traseul pe care îl parcurg de acasă la sediul întreprinderii și au rămas cam blocați când le-am scris că eu făceam câțiva zeci de kilometri, deși locuința mea era la câțiva kilometri de unde munceam. Mă rog, alegeam dinadins o distanță mai lungă ca să pedalez și eu mai mult, lucru pe care oamenii de acolo nu prea l-au înțeles, dar nici nu aveau ce face în privința asta”.

Levente Kertesz în persoană, mereu zâmbitor și pregătit de acțiune
Levente Kertesz în persoană, mereu zâmbitor și pregătit de acțiune

Carevasăzică, Levente avea microbul bicicletei de la bun început, dar până la episodul cu Clujul Pedalează a urmat un ocol prin lumea artelor marțiale, ocazie cu care și-a făcut mână în materie de organizat concursuri sportive. Ocolul a fost consistent și a durat peste 15 ani, câtă vreme fiul său a practicat karate, timp în care Levi, cum îl alintă prietenii, s-a implicat în organizarea de competiții private, campionate naționale, europene și chiar mondiale pentru acest sport. Dar cum a ajuns de la choku-tsuki și ashi-barai la întreceri de noapte cu bicicleta și maratoane de zeci de kilometri?

Începuturile Clujul Pedalează

„Prima cursă am organizat-o în 2010, era o idee să ne dăm după ce s-a terminat calendarul competițional. A fost mai mult o joaca de-a ne da cu bițele între prieteni, așa am și dorit să organizăm competiția respectivă: fără premii, fără autorizatii, adică doar o cursă între prieteni. Am avut un noroc mare, Eli (n.r. – Elisei Miron) fiind din Cluj și prieten cu mine, a venit cu ideea să îi invităm și pe alții, așa că astfel s-a născut concursul „Marțienii”. De unde numele? Concursul s-a desfășurat în pădurea Hoia-Baciu, renumită pentru fenomenele paranormale din zona respectivă” povestește Levente despre evenimentul de la care a început totul, deși pe atunci nu bănuia mare lucru. Au participat 58 de persoane, plus un public numeros. Cronometrarea era făcută pe un calculator cu un progrămel conceput de Radu Vădan și când s-au trezit cu atâtea persoane, participanții repede au adunat câte 10 lei de căciulă pentru a cumpăra una-alta: apă, dulcuri, mici, bere etc. „Împreună cu prietenii mei, Balog Miklos și Florin Pop, care din păcate, nu mai este printre noi, au prăjit peste 400 de mici și a ieșit o după-masă de pomină. Era o zi de noiembrie atunci” completează interlocutorul imaginea.

Totuși, inițiativa a continuat. A doua cursă a fost în ianuarie 2011, pe care au numit-o „Prolog”, pentru că voiau să vadă dacă merită să se apuce serios de organizat competiții. „A fost un real succes pentru acea vreme, cred eu. Fără să fim cunoscuți, fără a mai fi organizat vreo competiție, au participat 128 de concurenți, printre care numeroși copii. Oricum, noi am conceput concursurile chiar de la prima etapă cu categorii de copii incluse și actualmente avem și o școală de ciclism pentru cei mici. Am învățat destul de multe de la acea competiție: nu am avut sistem de cronometrare, traseul a fost prea scurt, a fost destul de greu de făcut un clasament, dar norocul nostru a fost că concurenții din acea vreme ne-au înțeles și au trecut peste aceste probleme”, astfel sună descrierea întâmplărilor de atunci care au dus la campionatul local Clujul Pedalează.

prolog
Instantaneu din timpul Prologului din 2011

Pe urmă a avut loc prima etapă propriu-zisă, Belvedere, numele provenind de la hotelul cu același nume unde s-a desfășurat competiția. Asta era în martie 2011 cândva, iar vremea nu a fost tocmai bună, așa că a rezultat un concurs mai mult de ciclocros, nu de XCO, dar deja au fost nume cu rezonanță la start: Eduard Grosu, Robike (Mircea Gustav), Lucian Logigan, Szentes Norbert sau Elisei Miron. Din experiența primei etape, Clujul Pedalează a făcut schimbări mari în organizare, având cronometrare cu chipuri de unică folosință și marcând traseul cap-coadă cu bandă de marcat. Tot Levente își amintește de acel concurs: „S-a văzut diferența instant. Ziceam că vremea nu a ținut cu noi, dar și așa au participat peste 140 de persoane. În ciuda viscolului de zăpadă și a temperaturilor de -6 C, a fost lumea foarte multumiță.”

Clujeanul continuă să relateze: „După aceea, a urmat etapa care, spun eu, că ne-a pus pe roate, deși, paradoxal, era să se întâmple tocmai opusul. Concursul s-a desfășurat în Parcul Colina, o zonă superbă pentru un concurs de XCO, care, după părerea mea și a lui Elisei Miron, ar putea fi adusă la nivelul unei traseu de Cupă Mondială cu puțină muncă. Concursul a avut loc în luna mai, pe o vreme minunată. Deja adunasem un pic de experiență în organizare de concursuri de ciclism și poate și ca urmare a acestui lucru 200 de concurenți s-au aliniat la start. Între timp, crescusem și standardele deja: am avut la start poartă gonflabilă de la Isostar (Merci, Adelina Păsat!), cronometrare cu chip de unică folosință, premii, medalii etc. Una peste alta, în anul de debut 2011 am organizat peste 19 competiţii, dintre care merită amintite în special Etapa de Noapte din centrul Clujului şi ultima etapă din Pădurea Hoia, desfăşurată tot în nocturnă.”

Cum a crescut ideea

În anul doi de organizare, echipa a ajuns la concluzia că „e obligată” să organizeze şi un maraton la Cluj, mai ales că Levente era născut în Cluj și îl deranja faptul că oraşul său natal nu era pe harta curselor de XCM. Aşa s-a născut Făget MTB Marathon, la a cărei primă ediţie au participat peste 400 de concurenţi. Acum, cu circa două luni înainte de a 4-a ediție, sunt deja peste 500 de înscriși și probabil vor depăși lejer cifra de 800 de participanți de anul trecut.

faget_2012
O parte din concurenții primei ediții a Maratonului Făgetului află pe pielea lor că e greu la deal

În 2013, Clujul Pedalează a preluat un alt maraton din județul Cluj, care se desfășura în Munții Gilăului, traseul acestuia fiind elaborat de către Elisei Miron. „La început lumea a fost sceptică față de noi, au existat și câteva dispute cu cel care a susținut cursa în trecut, însă am trecut cu bine de aceste mici hopuri. Una peste alta, concursurile au crescut de la etapă la etapă, de la ediție la ediție așa că am luat hotărârea să schimbăm conceptul de la care am pornit. În loc de mai multe etape de XCO, am decis să organizăm un campionat de maratoane din trei etape, intitulat „Cluj Bike Challenge”, a cărei primă ediție a avut loc anul trecut și care continuă și în 2015 și, sper eu, multă vreme de acum încolo” completează ilustrarea istoriei Clujul Pedalează omul din spatele ideii.

Campionatul de XCO s-a transformat într-unul de XCM

Deși inițial Clujul Pedalează era un campionat local de XCO, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, după cum afirmă Levente: „În 2014 am început proiectul „Cluj Bike Challenge” un campionat din trei etape de curse XCM: Făget MTB Marathon, Băișoara MTB Marathon și Gilău MTB Marathon. Sincer nu ne-am așteptat la așa un număr mare de participanți la cele trei etape, am crezut că sunt oricum multe alte concursuri unde lumea poate participa și atunci de ce să vină la noi? Însă munca pe care noi am depus-o în cei doi ani de dinainte s-a văzut și participanții știau că vin la concursuri bine organizate. De ce am schimbat campionatul de XCO pe unul de XCM? În principal, ca urmare a sponsorizărilor. Una este să susții 6-8 etape de concurs cu un număr mediu de 300 participanți și alta e să ai trei etape cu câte 500-800 sau chiar mai mulți participanți de atât. Beneficiile sunt clare, expunerea mare, dar și munca e pe măsură. Oricum, nu am abandonat XCO-ul, dar că ne vom concentra pe mai puține evenimente de acest tip.”

Ce ne pregătește Clujul Pedalează în 2015?

„Pentru 2015 venim cu ceva nou și anume alergare montană. Ne-am gândit că dacă oricum avem traseul marcat pentru mountain bike, ce ar fi dacă cu o zi înainte de fiecare maraton am organiza și un concurs de trail running? Așa s-a născut „Cluj Trail Runing”, o serie de curse de alergare desfășurate cu o zi înainte de etapele din Cluj Bike Challenge. Deci, amatorii de alergare au posibilitatea să o facă în 25 aprilie, 25 iulie și 26 septembrie.

copii
V-am zis că Clujul Pedalează are și școală de ciclism pentru copii, nu?

Pe lângă cele trei etape „Cluj Bike Challenge” – Făget MTB Marathon, Imprezzio Global MTB Marathon și Cluj MTB Marathon, vom avea etapele „Kids Race”, concurs dedicat copiilor de până în 13 ani. Tot pentru copii mai organizăm seria de concursuri din proiectul „Micul biciclist și siguranța lui”, un concurs de educație rutieră și îndemânare pe bicicletă. Etapa de noapte Bike Night Race din 17 octombrie sperăm să se desfășoare în incinta Muzeulul Etnografic al Transilvaniei și organizăm și o cursă UCI Class II în iunie. Nu aș vrea să închei prezentarea acestor concursuri fără să scriu de cel mai drag eveniment organizat de noi – Ciclomoșul, un eveniment caritabil pe care-l organizăm chiar de la începuturi. A fost o idee nebunească, care aici în Cluj a prins rădăcini puternice și sper să crească de la an la an. În 2014 ne-am apropiat de cifra de 400 de ciclomoși, am dat peste 600 de pachete cadou copiilor de la liceele pentru cei cu deficiențe de auz și vedere, dar și altor școli. Și poate ne extindem și în alte orașe cu ideea…”

Un eveniment care sare în ochi din prima este competiția UCI, programată pentru 14 iunie, așa că i-am cerut câteva „explicații” organizatorului. „Până la „pensionarea mea” în materie de organizat curse mi-am propus să aduc o etapă de Cupă Mondială de Mountain Bike la Cluj-Napoca. Încă nu am ajuns acolo, dar primul pas important e anul acesta, odată cu organizarea primei curse UCI a noastre (n.r. – a celor de la Clujul Pedalează). Suntem destul de aproape de țări ca Ungaria, Austria, Italia, Serbia etc și putem să invităm cicliștii din aceste țări, cu atât mai mult cu cât acest an e de calificare la Jocurile Olimpice. Încă nu ne-am decis pe care din trasee se va desfășura cursa, dar sper că în cel mai scurt timp să luam decizia cea mai bună, pentru a câștiga încrederea UCI și, mai ales, a participanților.”

Pasiune, pasiune, dar fără muncă e egală cu zero

Auzim mereu vorbindu-se despre pasiunea pe care o pun unii organizatorii în evenimentele lor, însă din moment ce acest lucru trebuie subliniat, poate ar trebui suplimentată respectiva pasiune pentru a ieși singură în evidență. În ograda lui Levente Kertesz nu prea am auzit de dedicarea necesară unui astfel de eveniment, probabil pentru că nu are timp să vorbească despre aceasta din moment ce e ocupat cu organizarea următorului eveniment. Noroc că e un om energic, nu?

levi_2
Așa arată genul de om care nu se dă în lături de la muncă

„Deja imediat după terminarea campionatului începe pregătirea noului an competițional. Aici nu te poți culca pe o ureche. Probabil munca cea mai solicitantă este cu sponsorii, mai precis evidențierea beneficiilor pe care un astfel de concurs le aduce în timp, atât pentru companie, cât și pentru societate per ansamblu. Romanii, grecii din Antichitate știau că într-un corp sănătos se află o minte sănătoasă și probabil ar trebui să ne aducem cu toții aminte de acest lucru. În orice caz, în ciuda volumului de muncă și a obstacolelor care apar de-a lungul drumului, nu mă văd făcând altceva, toate aceste concursuri sunt parte din mine, devenind mai mult decât o simplă ocupație. Știu că sportul înseamnă sănătate, dar pentru mine e un drog!”, afirmă Levente Kertesz în încheiere.

Și acum, i-am cerut câteva cifre despre ce înseamnă organizarea unui eveniment de talia Făget MTB Marathon:

  • Prima ediție organizată în 2012 a avut 411 participanți, a doua 515 și a treia 806
  • La aceasta din urmă s-au consumat: 2.300 de litri de apă, 1.200 de porți de gulyas, 300 de pâini, 1.000 de doze de bere fără alcool, 150 kg mere, 150 kg banane, 1.200 de pachete de glucoză, 1.000 de pachete de dextroză, 835 geluri Nutrend, 600 de litri de băutură isotonică
  • Au avut 220 voluntari, 250 garduri de la Jandarmerie, 660 de metri pătrați de bannere publicitare pentru maraton
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − eight =