Acum citesti
TARE CA PIATRA – povestea unui festival început în joacă

Nu mai este mult, iar Tare ca Piatra își va deschide din nou porțile sportivilor și spectatorilor. În cei 10 ani de existență evenimentul a evoluat enorm devenind azi cel mai mare festival multi-sport din România.

În 2016 vom avea ediția cu numarul 11. Ne-am gândit că este o ocazie bună pentru a lua legătura cu Delia Ilisei, marketing & PR manager al festivalului, pentru a vedea cum au evoluat lucrurile și care a fost timeline-ul poveștii. Vă urăm lectură plăcută și vă reamintim data evenimentului:  23-24 Iulie 2016 la Piatra Neamț.

TARE CA PIATRA… Când spun “Tare Ca Piatra” îmi vin atât de multe lucruri în minte, încât nici nu știu cu ce să încep. Însă ideea acum e să încep chiar cu începutul.

Așadar, Tare Ca Piatra a debutat în anul 2006, ca un concurs local de skateboard. Totul a pornit dintr-o joacă, cei 3 organizatori fiind ei niște copii la vremea aceea (Andrei – 17, Codruț – 19 și Bogdan – 20). Primele consemnări ale evenimentului sunt din 2008, odată cu cea de-a 3a ediție, concursul adresându-se în continuare skateboarding-ului. Fiind mai bătrâni și decât Facebook-ul, vestea se ducea prin viu-grai cel mai probabil, iar treptat, riderilor din Piatra au început să li se alăture și participanți din vecinătăți – Roman și Bacău. Chiar de la începuturi, Primăria Muicipiului ne-a fost alături – în primă fază pe partea legală, ulterior și pe plan financiar. În ceea ce privește partenerii, Area52 – cu care colaborăm și în prezent, rămâne cel mai vechi sponsor Tare Ca Piatra.

Până în 2009, contest-ul se desfășura undeva în centrul orașului, pentru unele probe folosind elemente improvizate – paleți și trepte, Piața Curtea Domnească fiind construită mai târziu.

tare ca piatra 01

Cu ocazia celei de-a 5a ediții, în 2010, am adăugat a 2a probă în program, și anume cea de downhill, rămânând focusați în continuare pe partea de extrem.

Odată cu cea de-a 6a ediție, în 2011, concursul de skate a fost mutat integral în Ștrandul Municipal, desfăsurându-se în skatepark-ul orașului. Eu am apărut în peisaj tot în 2011, pentru această  ediție fiind voluntară. Îmi amintesc și acum primul lucru pe care l-am făcut vreodată pentru Tare Ca Piatra: am completat diplomele pentru festivitatea de premiere. Încă fac asta. J

Din 2012 aspirațiile noastre au început să se modeleze, scopul principal și pe termen lung de pe atunci fiind transformarea evenimentului într-un adevărat festival al sportului. Așa că începând cu ediția cu numărul 7, din același an, până în 2015 am adăugat anual câte o nouă probă. În ordine cronologică ar fi așa:

– ediția 7 (2012): + streetball
– ediția 8 (2013): + role
– ediția 9 (2014): + BMX
– ediția 10 (2015): + XC

tare ca piatra 02

Legat de evoluția numărului de participanți la festival, el a fost într-o permanentă ascensiune, iar acesta este lucrul care ne bucură cel mai tare. Nimic altceva nu contează mai mult, decât să vedem că numărului sportivilor pentru care Tare Ca Piatra are o însemnătate, crește. Pentru că, chiar de la începuturi, despre ei a fost vorba. Cu ei am început și împreună cu ei am crescut.

tare ca piatra 03

Printre primele ediții de un succes răsunător, zicem noi că a fost TCP7, în 2012, când i-am avut pe cei de la Burn ca sponsori oficiali și Radio Guerrilla ca partener media principal.

Ca parteneriate avute de-a lungul timpului, chiar dacă în prezent am ajuns să avem un portofoliu foarte amplu și diversificat de sponsori, cărora le mulțumim pe această cale, lucrurile nu au stat așa dintotdeauna. Au existat perioade destul de grele, în care rugam contactele să ne transmită măcar răspunsul lor negativ, dar să ne dea un răspuns. Au fost momente când s-a luat în calcul eliminarea unei probe din program, sau chiar anularea unei anumite ediții cu totul, dar ne-am repetat că cel mai important lucru, în viziunea noastră, e consecvența.

Ca orice alt lucru din viață, Tare Ca Piatra a avut parte atât de suișuri, cât și de coborâșuri, însă permanent am încercat să ne adaptăm, să ne schimbăm strategiile, astfel încât toți concurenții să plece de la noi cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a se reîntoarce.

Acum e bine. Iar rezultatele care se văd de ceva timp încoace reprezintă doar începutul viziunii și planurilor noastre pentru Tare Ca Piatra. În același timp, știm că mereu este și va fi loc de mai bine, de aceea, de la ediție la ediție încercăm să aducem îmbunătățiri – dacă nu per total, măcar la câte o probă în parte.

Un alt aspect ce ne bucură enorm este faptul că Tare Ca Piatra ne-a adus foarte mulți prieteni, din toată țara. Am cunoscut atât de mulți oameni de-a lungul timpului – unii mai frumoși, alții mai puțin, – dar asta e irelevant, unii cu care am legat prietenii trainice, alții doar trecători, dar de la toți am învățat câte ceva, iar asta nu poate fi decât benefic.

Ideea e că ar fi foarte multe de spus despre ce a ajuns să însemne și să reprezinte Tare Ca Piatra, atât pentru noi, cât și pentru scena națională de sport extrem, și ne bucură nespus să observăm că încă unul dintre obiectivele noastre pe termen lung s-a îndeplinit deja: dintr-o joacă și un concurs de skate, Tare Ca Piatra a devenit cel mai mare festival de sport din România, găzduind 6 probe, plus o petrecere oficială de proporții.

Ar fi și mai multe de spus despre toate trăirile și emoțiile pe care le-am adunat de-a lungul timpului. Am fost martori la evoluțiile riderilor, i-am văzut trecând de la juniori la seniori, de la seniori la masters, am fost primul concurs la care au participat mulți concurenți, de la mai multe probe, am avut parte de aniversări, de migrație între probe, iar anul trecut am avut parte chiar și de lacrimi de fericire, la BMX.

Acestea fiind spuse, ne face plăcere să anunțăm că TARE CA PIATRA 11 vine la pachet cu upgrade-uri masive:

  1. Inaugurarea Bike Park-ului Cozla (trasee DH & XC)
  2. Restaurarea completă a skatepark-ului + adăugarea de noi elemente
  3. Party oficial cu SUBCARPAȚI
  4. Premii în valoare de 10.000 Euro – cash & produse.

Așadar, toate ingredientele pentru o ediție care va face istorie.

Dorim să mulțumim pentru susținere, în primul rând tuturor sponsorilor și partenerilor confirmați până în prezent, care fac toate acestea posibile!

tare ca piatra 06

tare ca piatra 05

Vă mulțumim vouă, pentru participarea an de an, pentru participarea tot mai numeroasă, pentru înțelegere și pentru toată încrederea!

tare ca piatra 06

– Amplasament Colibele Haiducilor – zonă finsh DH și start XC –

tare ca piatra 07

– Amplasament Piața Curtea Domnească – locație SKATE, ROLE, BMX –

În final, ne dorim ca în câteva zile să dăm startul la înscrieri și vă așteptăm în număr cât mai mare, să ne bucurăm împreună de încă o ediție TARE CA PIATRA de neuitat.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty − 13 =