Acum citesti
Trist accident provocat de un șofer violent la Suceava

Colegul nostru biciclist Mihai David din Suceava, membru al echipei Vee Tires Team, a fost grav accidentat se pare că cu intenție de un șofer aflat se pare sub influența băuturilor alcoolice, care a refuzat să sune la Ambulanță și a părăsit locul accidentului! El este rănit destul de serios, dar în afara oricărui pericol, urmând o perioadă lungă de recuperare. Casca se pare că l-a salvat de la o lovitură mai dură!

Iată informații mai concrete, preluate din Monitorul de Suceava:

Un biciclist care circula regulamentar în interiorul comunei Moara a fost aproape de a fi ucis de un şofer care l-a urmărit şi l-a acroşat intenţionat.

Incidentul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 19.30, iar biciclistul afirmă de pe patul de spital că după ce l-a aruncat într-un cap de pod şoferul a refuzat să cheme ambulanţa, ba a mai şi ameninţat un martor să-şi vadă de treaba lui.

Pentru Mihai David, biciclistul în vârstă de 37 de ani din municipiul Suceava, o plimbare cu bicicleta putea fi ultimul aspect din această viaţă.

„Coboram dinspre Sf. Ilie spre Moara şi circulam pe şosea, iar la un moment dat am ajuns din urmă duba respectivă (n.a. – un VW Transporter), care mergea foarte încet. La un moment, şoferul a făcut manevre de întoarcere şi l-am evitat în ultima clipă. Am trecut prin faţa lui şi i s-a părut că aş fi spus ceva, dar nu s-a întâmplat aşa ceva. Eu mi-am continuat drumul, m-am uitat după el să văd ce face şi a plecat în direcţie opusă. S-a întors şi a trecut razant pe lângă mine cu oglinda, iar apoi a tras stânga brusc şi m-a aruncat într-un cap de pod, de unde am ricoşat un metru în şanţul de alături”, a povestit Mihai David.

A trimis la locul accidentului un şofer „de rezervă”

Biciclistul spune că tot ceea ce s-a întâmplat ulterior a semănat cu un film horror şi doar şansa ca la faţa locului să apară un martor a făcut ca lucrurile să nu se termine şi mai prost.

„Eram în şanţ, de unde am reuşit să ies cu greu. Îmi curgea sânge şi mă durea aproape tot corpul. L-am rugat pe şoferul care coborâse şi mă ameninţa să sune la ambulanţă, dar a refuzat. Mi-a spus că mă urcă el în maşină şi mă duce, dar după tot ce s-a întâmplat era logic să refuz. Norocul meu a fost că Iulian Miron, student la medicină, un băiat care locuieşte în zonă, a auzit bubuitura şi a ieşit în stradă. El mi-a acordat primul ajutor şi a încercat să sune la salvare, dar şoferul îl împiedica pe motiv că mă prefac. În cele din urmă a sunat la 112, iar şoferul s-a făcut nevăzut imediat”, a mai spus Mihai David.

Biciclistul accidentat spune că şoferul mirosea a alcool şi după ce a fugit de la faţa locului a trimis un prieten cu maşina pentru a scăpa basma curată. Luat la întrebări de poliţişti, şoferul „de rezervă” a recunoscut că nu el se afla la volan în momentul impactului, ci amicul său pe nume Ilie Naharneac, de 42 de ani, din Moara.

Oamenii legii l-au căutat atât la locuinţa sa, cât şi la casa părinţilor, dar Naharneac a fost de negăsit. S-a predat mai târziu, aproape de miezul nopţii, la sediul Poliţiei, unde i s-a întocmit doar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Pe numele lui Ilie Naharneac a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior procurorul de caz a decis plasarea acestui sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Biciclistul care a făcut obiectul răzbunării lui Ilie Naharneac se află şi acum internat în spital, iar medicii spun că a avut mare noroc că nu va rămâne cu sechele pe viaţă. Totuşi, Mihai David va fi nevoit să poarte un corset special timp de câteva luni pentru ca problemele medicale să nu se agraveze.

Vezi Comentarii (10)
  • Si eu cu un prieten am luat parte la un incident cand ne aflam intr-o tura cu biclele, eram vis-a-vis de halele Ciocanesti(hala 3) si ocoleam niste gropi de pe sensul nostru, cand din sens opus a trecut un dubar ca si cel din articolul dvs., B 31 TZV (FORD TRANSIT), milimetric de noi intrand si pe banda noastra de mers. Dupa ce a trecut i-am facut semn ca e nebun. Bineinteles ca s-a intors si iar era sa dea peste noi cu masina. A oprit, a coborat si ne-a dat cu spray cu piper in ochi de la 5-10 cm fara nicio explicatie cum ca era sa ne loveasca de doua ori cu masina, noi nici macar nu-l agresasem. Politia nu a putut sa ne ajute fiindca „daca a plecat soferul noi nu avem ce face”. Paznicul de la hale nu a intervenit, s-a retras usor usor. Asadar, ar trebui sa existe legi mai drastice pentru soferii agresivi in trafic, respectiv fata de biciclisti!!! Acesti dubari de ocazie ne omoara cu zile !

  • Si noi am luat parte la un incident asemanator. Ma aflam cu un prieten intr-o tura cu bicicletele in zona halelor Ciocanesti (Avicola, Hala 3) si ocoleam niste gropi ce se aflau pe sensul nostru de mers. Cand din sens opus a aparut un dubar (B 31 TZV, Ford TRANSIT) ce a trecut milimetric pe langa noi, intrand pe contrasens bineinteles. Eu m-am intors si i-am facut semn ca e nebun, iar el m-a vazut in oglinda retrovizoare si a intors masina. Cand a ajuns in dreptul meu a tras de volan sa ma loveasca, a oprit si a coborat sa ne dea cu spray cu piper de la 5-10cm direct in ochi, fara nicio explicatie cum ca era sa dea cu masina peste noi de 2 ori. Noi nici nu il agresasem in vreun fel cand a inceput sa tot dea cu spray-ul paralizant. I-am zis ca era sa dea peste noi, el tot dadea cu spray-ul (vedeam doar cu un ochi, celalalt ma ustura foarte tare iar fatza simteam ca imi arde). Dubarul era unu pe la 1,65 m, blondut si mai dolofan. Paznicul ce a vazut incidentul si era vis-a-vis nu a intervenit si s-a retras usor usor. Politia nu a putut sa ne ajute : „daca soferul masinii a plecat noi nu mai avem ce sa facem”. Asadar ar trebui sa existe legi mult mai drastice pentru soferii agresivi in trafic, respectiv fata de biciclisti. Ar trebui pedepsiti acesti dubari de ocazie !!

  • salut
    sunt perfect de acord cu ce spun toti cei de mai sus si din pacate soferii sunt deranjati in trafic de biciclisti si motociclisti, de cei pe 2 roti in general – nu are rost sa detaliem asta
    INSA, cred ca cel putin 50% din incidente n-ar exista daca cei pe 2 roti, chiar daca au dreptate, n-ar face semne obscene sau n-ar adresa injurii chiar acelor soferi dementi
    am vazut cu ochii mei mai multe cazuri de genul acesta; sincer, decat a parasi schilod locul faptei dar cu dreptatea in brate, eu recomand o gura mare de aer in piept si dreptatea la sofer
    nici o referire la ce s-a petrecut la Suceava, doamne fereste, doar o parere generala
    sunt posesor de masina, bicla si moto 🙂

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen + 3 =