Acum citesti
Turbo cur(s)ă de Salină, race report „Călătorie spre centrul pământului”

Noroc bun! Mi-am împlinit visul în sfârşit, cel de a fi pe podium la o competiţie de ciclism. Sub o altă identitate şi la o altă categorie de vârstă. Dar, e un semn, aventura continuă!

Se făcea că eram la 200 de metri sub pământ, lumini psihedelice măturau bolta uriaşei cavităţi subterane, muzica rock biciuia străfundurile telurice şi zeci de ciclişti se aliniau la start. Trebuia să particip şi eu, însă nu aveam număr, nu avem cip de cronometrare şi pe deasupra nici nu mă schimbasem de hainele de stradă. Căzusem în hăul unui no men’s land organizaţional. Ca vajnic reporter moto-velo ce sunt, m-am prezentat relaxat la lift, cu vreo 40 de minute înainte de startul manşei unu. Ajuns în mină, mi s-a spus că numărul îl iau de la suprafaţă, m-am întors, dar organizatorii tocmai coborâseră… Ceasul ticăia ca o bombă şi mă simţeam exact ca în visele alea tâmpite în care nu ajungi la timp la şcoală să dai teza la matematică… Până la urmă, organizatorii, Free Rider şi Dan Mazilu (press officer) s-au mobilizat şi am putut să iau startul la mustaţă, cu un număr al unui concurent care nu venise la Salină.

Evident, eram bine adrenalizat şi am ars două ture cu furca blocată, de parcă aş fi vrut să îl prind din urmă pe balisticul Kelemen Arpad. Am parcurs aşa: partea turistică a salinei, foarte rapidă, cu o şicană foarte şireată care îţi cerea să negociezi intens rapoarte, aderenţă şi trasă, un soi mini-obstacole din saci umpluţi cu sare, două rampe acoperite cu un rulou de cauciuc, două alte şiruri de saci care te aruncau foarte fain şi, înainte de intrarea în tunelul „zona industrială” un câmp de saci cu sare, asemeni spiţelor unei roţi, unde îmi plăcea să mă cred la enduro şi să-mi las bicicleta să se zbânţâie în toate direcţiile. În tunel erau două zone „sensibile”, cu sarea lucioasă ca gheaţa şi mult praf, evident tot de sare, unde s-au şi vărsat câţiva rideri, ceea ce mi-a băgat bine în cap că nu câştigam nimic dacă forţam pe acolo. Urcarea prin tunel devenea din ce în ce mai solicitantă pe măsură ce turele se scurgeau, la fel ca ziua de muncă a unui miner, iar ochii şi plămânii ţi se umpleau de pulberea de sare care plutea peste tot prin aer.

Puteai să ai liniştit doar apă în bidon, că săruri îţi dădea mina. Coborârea prin tunel a fost o provocare pentru toţi ciclişti. Peretele de sare ros de sfredeluri în dreapta, un nesfârşit viraj de dreapta, jaloane şi chiar balize luminoase în stânga… Atenţie mare la aderenţă! Apoi o zonă foarte rapidă unde intrau placa mare şi pinionul mic, încheiată cu un viraj stânga, care te îmbia la „point fixation”, spre un ditai peretele de sare. Noroc cu nopţile pierdute în NFS Underground că am reuşit să nu dau vehiculul de gard.

Una peste alta, o mare curiozitate mă măcina odată ce s-a înceiat prima manşă. De fapt, cine eram eu? Eram Constantin Iordan, de la CS BikersTeam şi mă clasasem pe locul şase la general, binişor, dacă ar fi să ţinem cont de visele mele de mărire ciclistică. Dau fast-forward  până la manşa doi, dar se agaţă puţin banda când văd super timpii scoşi de riderii din această manşa. E o senzaţie ciudată să stai la start, gândindu-te că peste puţine minute ochii îţi vor sări din cap de efort, plâmânii îţi vor lua foc iar pulsul va urca la valori pe care la arată bordul când eşti cu maşina pe autostradă, peste limita de viteză. Oare voi fi în stare să fac din nou asta?

Da, să spunem că sunt în stare, dar grupul fruntaş e din nou un pod prea îndepărtat. Mă depăşeşte un rider, încerc să nu cad psihic, aşa că o fac fizic pe coborârea prin tunel, în stil de Moto GP, adică alunec pe fund şi coate, atât doar că am costumul din piele în dulap şi sarea asta ustură ca dracu’. Opresc bicicleta înainte să intre pe contrasens şi să dărâme doi colegi de pe urcare, sar repede în şa şi pornesc mai departe să caut luminiţa de la capătul tunelului. Pe ultimele două tururi urcarea devine istovitoare, iar pe coborâre simt că de abia mai stăpânesc bicicleta. Evoc scene de la antrenamente să ajung la finiş într-un ritm cât de cât decent, dar, mamă, ce turbo cură de salină am făcut!

Pe ce loc s-o fi clasat însă Constantin Iordan? A propos, sper că adevăratul Constantin Iordan nu se supără dacă citeşte aceste rânduri şi înţelege tonul meu glumeţ. Ei bine, eram pe locul 14 la general, însă nicăieri la 30 – 39 de ani şi mintea mea obosită nu a făcut conexiunea potrivit căreia Constantin o fi alergat probabil la altă categorie de vârstă. La peste 40 de ani nu era de găsit dar, staţi să vedeţi surpriză, Constantin era pe podium la 20-29 de ani! Bucurie! Nu doar că numărul 023 mă întinerise ci mă urcase şi pe podium. La ceremonia de premiere, Constantin a fost de negăsit, deşi au fost şi păreri potrivit cărora puteam să încasez premiul în locul lui. Planurile mele sunt însă altele, vreau să urc pe podium şi vreau să o fac sub numele de Marc Sandu.

Vezi Comentarii (7)
  • deci tu erai concurentul care nu a venit la podium. e drept ca imi spusesei dar nu am facut legatura…e clar ca anul asta il vad pe marc sandu pe podium,parca mai ieri era cind ne-am dat la gugulani si te-am lasat in urma,intre timp eu am mai imbatranit in schimb,tu ?ai intinerit ! bafta in 2013. vii la garboavele ?

  • Eu nu am putut sa inscriu pe fiul meu la concurs si am gasit un ciclist care nu a venit la cursa si fiul meu a alergat cu numarul lui .Pacatul este ca a terminat la locul 12 in general si era pe locul 3 la varsta 20-29ani dar pentru numele care alerga era la alta catigorie la 30-39 ani,dar or cum la ultima tura a gazut si a pierdut cipul si nu sa inregistrat ultima tura si apare cu o tura in minus cazint la locul 41 in general.Am vorbit cu organizatori si o sa modifice clasamentul care o sa arate pe locul 3 la varsta pentru ca avem martori pe ala din fata si spatele lui.dar care este gistigul ca o sa apare numele Catana Cristian ,care este la alta categorie .Atit de multe erori sa inteplat ca sa ajungi tu la podium in locul lui fiul meu ,nu alceva dar il antrenez personal si mi este mie tsiuda vream sa il aplaud pe podium personal eu.Mai sind concursuri de abia am inceput.

  • de notat ca nu am urcat pe podium in locul nimanui si imi pare sincer de situatia creata, mai ales ca am fost in aproximativ aceeasi postura:

    sa nu uitam faimoasa cupa balotesti 2011, cand mie frc-ul nu mi-a notat 2 ture si desi trebuia sa fiu pe locul trei am fost clasat pe locul 11, Dumneavoastra ati fost pe 3, pe doi fiul si primul Dan Sardan daca bine retin. imi aduc bine aminte ca la start Sardan s-a distantat si singurul care m-a depasit a fost fiul Dvs.

    totul ar fi fost ideal daca le-as fi zis organizatorilor ca eu sunt Constantin Iordan. In agitatia post cursa va spun sincer ca nu mi-a mai trecut prin cap, nici macar nu mai vedeam bine. eram atat de ametit ca nu intelegeam de ce nu apar in clasamentul 30 – 39.

    Premiul banuiesc ca se poate ridica de la organizatori iar pe site sper ca va aparea numele fiului D-voastra.

    dupa cum spuneti insa, sezonul nici nu a inceput si sper sa ne amuzam de aceasta situatie la urmatoarea cursa. in salina, nu am putut decat sa privesc cum va indepartati si stiu si cand m-a depasit fiul Dvs, cred ca avea echipament cu Cube.

    cu respect,
    Marc

  • Da interesanta sitoatia la Balotesti,nu stiam nimic de incurcatura asta dar mi a placut ca am stat cu fiul meu pe podium.
    Eu am scris situatia ca un eveniment misto si plin de inurcaturi,cu nici un caz nu am reprosat nimic nici pentru loc nici pentru premii,or cum nu are cum sa apare fiul meu cu numele lui nica ieri,ca a concurat cu alt nume( Catana Cristian).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

14 + eleven =