Acum citesti
Valentin Ionescu, director executiv AsPIC, despre industria locală, biciclete furate și Salonul Bicicletei

valentin-ionescuPuțină lume știe că avem în România o Asociație a producătorilor și importatorilor de biciclete, ASPIC, cu atât mai puțin despre atribuțiile care-i revin acesteia. Am discutat cu unul din reprezentanții asociației, Valentin Ionescu, care s-a oferit să ne ofere câteva lămuriri în ceea ce privește activitatea ASPIC (Asociația Profesională a Producătorilor, Importatorilor și Comercianților de Biciclete din România) dar și câteva informații în premieră despre Salonul Bicicletei.

1.Salut Valentin! Când a luat naștere ASPIC-ul și care a fost scopul principal în înființarea unei asemenea asociații?

AsPIC a fost infiintata in 2012, iar scopul principal al acesteia il reprezinta dezvoltarea culturii bicicletei in Romania sub aspect tehnic, economic si social. Asociatia isi propune sa reuneasca majoritatea agentilor economici implicati in industria bicicletei in scopul identificarii si transpunerii in practica a celor mai potrivite cai prin care biciclete si ciclismul sa devina o solutie de masa pentru transportul urban, agrement, intretinerea sanatatii si practicarea sportului.

Pe langa acest scop, ca obiective sunt:

1. Sa identifice, defineasca si promoveze interesele comerciale pe termen lung specifice acestei industrii si sa sprijine prin toate mijloacele legale transpunerea lor in practica.
2. Sa initieze completarea cadrului legal cu prevederi specifice care ar duce la o mai buna reglementare a domeniului in buna colaborare cu autoritatile statului.
3. Sa centralizeze date statistice si sa emite norme de bune practici (legislatia comerciala, norme de performanta, dictionar de termeni specifici, practici comerciale, etc) care sa duca la cresterea performantelor economice si la incurajarea deschiderii de noi magazine, service-uri, etc
4. Sa vegheze si sa sesizeze organele in drept fata de concurenta neloiala a activitatilor similare nefiscalizate sau ilegale.
5. Sa popularizeze prin targuri, expozitii, competitii sportive de performanta sau de masa beneficiile pe care bicicleta le aduce in viata omului si a societatii.
6. Sa sprijine progresul stiintific si tehnic, specific ramurii.
7. Sa se afilieze la comunitatea internationala si sa participe activ la integrarea europeana.

Chiar daca AsPIC nu este foarte vizibila pe piata, mai ales pentru consumatorul final, aceasta ajuta industria bicicletei din Romania sa creasca, aduce beneficii pentru membrii, este umbrela care protejeaza interesele producatorilor, importatorilor si comerciantilor de biciclete din Romania si, indirect, interesele consumatorului.

2.Ce beneficii au membri ASPIC?

Membri AsPIC au urmatoarele beneficii:
-comunicare cu colegii din industria bicicletei pe canalele de comunicare ale asociatiei (online, sedinte si intalniri), pentru a se informa mult mai usor legat de orice situatie ce apare in viata de zi cu zi a unui producator, importator sau magazin
-tarife preferentiale prin contracte colective semnate sau in lucru intre AsPIC si terti (curierat rapid, banci, firme recliclare, etc)
-alegerea cu prioritate a datei, locului si spatiului in cadrul Salonului Bicicletei, tarife preferentiale la Salon si la evenimente conexe ce vor fi organizate la finalul sezonului – evenimente destinate 100% biciclistilor
-plus alte demersuri care momentan sunt in stadiu de lucru.

3.Dar care sunt avantajele pentru consumatorul final? Există?

Desigur, chiar daca asociatia are ca prima grija relatiile intre cei din industrie (producatori, importatori si comercianti), rezultatul final se rasfrange asupra clientului final. Sunt cateva norme pe care suntem in curs de a le reglementa pentru service autorizat in magazinele partenere, pe langa informarea si ajutorul oferit magazinelor. Toate acestea sunt aspecte de care clientul final va beneficia.

4.Multe magazine știu că nu sunt membri ASPIC, în principal doar importatorii. Cum aveți de gând să-i atrageți pe toți în Asociație și care crezi că sunt motivele pentru care micile magazine încă n-au aderat?

Intrebarea cea mai des intalnita a fost “eu ce primesc daca intru in AsPIC?”. Asa ca am decis mai intai sa venim cu o serie de beneficii, unele gandite special pentru micile magazine (targul de final de sezon, curierat rapid, banci si comisioane, reciclare – toate cu preturi negociate de AsPIC). Anul viitor ne adresam atentia asupra lor si a beneficiilor pe care le putem aduce lor.

5.O întrebare sensibilă pentru piață: cum vede ASPIC-ul problema bicicletelor furate? Cum se poate soluționa la nivel național și ce se poate face cu magazinele care vând biciclete furate? Care a fost concret implicarea ASPIC de până acum în această temă?

Au fost multe discutii pe aceasta tema. Sunt doua tipuri de furturi de biciclete in RO, bicicleta personala furata din scara blocului si bicicletele furate aduse din alte tari si vandute in RO.

AsPIC a incercat sa se implice in ambele probleme pentru a ajuta membrii dar si intreaga comunitate. Din pacate, desi dorinta de a face ceva pozitiv este mare, ne-am lovit de multe piedici legale. Ca asociatie, parte nevatamata din punct vedere legal in RO, nu ai voie sa faci multe lucruri. De aceea am incercat sa gandim alte cai prin care sa incercam sa diminuam acest fenomen care ne afecteaza pe toti: discutii cu ANAF, cu Politia, reportaje TV, campanie comuna a service-urilor prin care nu se mai face service la biciclete furate, baza de date comuna cu bicicletele vandute in RO, etc.

Toate aceste demersuri sunt in lucru, iar din primavara vor fi puse in practica si veti fi primii care veti afla cum au decurs. Aici discutam despre o activitate continua de durata, dar va vom tinem la curent cu fiecare success sau dezamagire. Pentru consumatorul final vom pune la dispozitie pe site-ul asociatiei (momentan in lucru) documente si ce trebuie sa faci sa ai grija de bicicleta ta sau ce sa faci daca ti-a fost furata.

Incepand cu ianuarie site-ul va fi un loc de informare pentru magazine dar si pentru clienti.

6.Să schimbăm subiectul. Când va fi organizat Salonul Bicicletei în 2017?

Salonul Bicicletei 2017 va avea loc pe 1-2 aprilie 2017. Am schimbat un pic structura pe zile a evenimentului, ziua de vineri, 31 martie, este o zi exclusiva B2B, unde doar cei din industrie vor fi invitati si vor putea vizita in premiera expozitia. Vineri seara vom continua cu o petrecere pentru cei din industria bicicletei, iar sambata si duminica sunt doua zile destinate publicului.

7.Romexpo rămâne casa Salonului?

Da, trei pavilioane, 10.000mp interior, 6.000mp exterior – cea mai mare expozitie de biciclete din SE Europei. Expozitie si spectacol, eveniment pe care nu ai cum sa il ratezi si in cadrul caruia nu ai cum sa te plictisesti.

8.Ce păreri au avut expozanții despre ultima ediție?

Aici e destul de simplu de raspuns. Toti participantii din 2016 au confirmat pentru 2017, si-au marit spatiile, iar cei care au lipsit si au anuntat prezenta. Cu 4 luni inainte de eveniment spatiu expozitional este in procent de 90% ocupat, deci cei care nu si-au rezervat inca loc mai au o sansa, daca se grabesc.

9.Ce creștere aproximezi pentru 2017 în ceea ce privește expozanții dar și vizitatorii?

Din punct de vedere al expozantiilor, marii jucatori de pe piata sunt prezenti, cei care au lipsit in 2016, nu vor face aceeasi greseala in 2017. Lista completa o vom anunta la inceputul anului.

Ca numar de vizitatori ne asteptam sa fie peste 20.000 de oameni, care vor vizita expozitia, vor testa in premiera bicicletele, isi vor aduce copii la zona special destinala, vor urmari meciurile de bike polo, se vor inscrie la Romanian Cycling Marathon si vor urmari zona de show-uri pregatita special pentru ei (lasam momentan surpriza numele invitatiilor si trial-urile care vor avea loc).

Mulțumiri pentru timpul acordat!

Si eu multumesc!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 + six =