Acum citesti
4 Pedale, singurul concurs de ștafetă marca Riders Club

S-a dat startul înscrierilor la un concurs unic în calendarul Riders Club, care presupune întrecerea pe echipe a câte doi cicliști: 4 Pedale! Evenimentul va oferi o porție dublă de adrenalină și distracție riderilor, indiferent de abilități, pe 27 august 2016 pe cărările pădurii Băneasa. Aflată la cea de a 4-a ediție, competiția îi așteaptă să dea curs invitației pe toți cei care doresc să aibă parte de o escapadă rapidă în natură, la marginea Capitalei, sau așteaptă o bună ocazie de a se distra alături de prieteni sau colegi.

4pdale
Foto: ovidiu Salavastru

Pe un traseu de numai 20 de kilometri, accesibil, bun de gonit și apreciat de amatorii de MTB din București, ce îmbină în mod inspirat liniile lungi și late din inima pădurii cu single track-urile dinamice de la marginea sa, riderii vor avea ocazia să pedaleze cu viteză, iar apoi să aștepte cu sufletul la gură până ce partenerul de cursă va trece victorios linia de Finish. Practic, fiecare dintre membrii unei echipe trebuie să facă o tură din acest traseu de 20 kilometri, urmând ca schimbul de ștafetă să aibă loc la punctul de Start/Finish. În total, vor fi disponibile 11 curse, împărtite în funcție de nivel și de sex, iar vârsta minimă permisă în acest eveniment este de 15 ani. Important de știut este faptul că înscrierile sunt limitate la un număr de 400 de echipe.

La 4 Pedale, echipa MPG a pregătit o cursă antrenantă, cu un concept unic, ce va oferi experiențe de rider frumoase tuturor, și o atmosferă specială în zona de Start a evenimentului, unde aveți șansa să câștigați la tombolă diferite premii puse la dispoziție de sponsorii și partenerii competiției. Toți participanții la curse vor primi un pachet competițional ce include: număr de concurs și coliere de prindere pe bicicletă;  cip unic de cronometrare MyLaps; tricoul imprimat cu emblema ediției 4 Pedale – 2016, pentru a completa colecția Riders Club; o sticlă cu băutura sportivă Gatorade; medalie de participare la finalul curselor; alte produse oferite de sponsori; o porție de paste Barilla, nr. 1 în Italia, în sos Barilla, acordată la finalul concursului; o doză rece cu bere Ciuc Natur Radler, oferită după curse riderilor adulți. La acesta se adaugă toate serviciile asigurate de echipa MPG și partenerii săi la acest eveniment. Premiile vor fi și ele deosebit de atractive fiind asigurate de BOSCH, dar și de alți sponsori.

Înscrierile în concursul de ștafetă 4 Pedale se fac online, până pe 24 august, pe pagina dedicata acestui eveniment de pe www.ridersclub.ro. Până duminică, 24 iulie, este valabilă taxa minimă de concurs de 65 de lei de persoană, așadar vă recomandăm să vă găsiți rapid coechipierul, să vă înregistrați în competiție și să achitați locurile la acest preț avantajos.

Vezi Comentariu (1)
  • La 4 Pedale, echipa MPG a pregătit o cursă antrenantă, cu un concept unic, ce va oferi experiențe de rider frumoase tuturor, și o atmosferă specială în zona de Start a evenimentului…

    Ati scris mult dar nu ati zis nimic…

    Imi pare rau dar asta e gargara… ce inseamna concept unic? Ce inseamna experiente de rider? Si ce inseamna atmosfera speciala?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

ten + nineteen =