Acum citesti
Consultări cu bicicliștii din București pentru pista de pe Calea Victoriei

Știrea de luna trecută prin care aflam că Primăria Municipiului București pune la cale reorganizarea arterei Calea Victoriei, care urmează să includă și o pistă de biciclete, nu a fost un simplu foc de paie. Cel puțin nu în ceea ce-i privește pe bicicliști. Astăzi a avut loc o întâlnire între un reprezentant al Primăriei și mai multe persoane și organizații ce promovează mersul pe bicicletă, în cadrul căreia s-au discutat variantele fezabile pentru realizarea respectivei piste.

pista_biciclete_calea_victoriei_bucuresti

Primăria Capitalei intenționează să amenajeze emblematica stradă Calea Victoriei astfel încât să o transforme într-un spațiu destinat activităților recreaționale și turistice, nu doar celor de transport. Prin urmare, planul general presupune că se va renunța la o bandă de circulație auto, iar cei aproximativ 3 metri obținuți astfel vor fi transformați în trotuar și pistă pentru biciclete.

Sorin Luchian, reprezentantul Primăriei, a precizat că varianta inițială propusă prevedea ca pista să se întindă de la Piața Victoriei până la intersecția Căii Victorei cu Bulevardul Regina Elisabeta. Pista, delimitată de carosabil prin borduri, ar urma să fie amplasată pe partea stângă și să conțină câte o bandă pentru fiecare sens de mers.

Asociația Green Revolution a fost cea care a lansat invitația spre părțile implicate în domeniul bicicletelor și al promovării folosirii acestora, astfel că la întâlnirea de astăzi au participat reprezentanți din partea SkirtBike, DirtBike, Biciclop, NoMad și, subsemnații, FreeRider.ro. Propunerea generală venită din partea acestui grup a fost mutarea pistei de biciclete, lată de 1,5 metri, pe partea dreaptă și crearea unui singur sens de mers, același ca și în cazul traficului auto, dar păstrând separarea fizică a pistei de carosabil. De asemenea, s-a pledat și pentru sincronizarea semafoarelor pentru biciclete cu cele pentru autoturisme și amenajarea unor spații mai largi în intersecțiile unde este posibilă schimbarea direcției de mers pe străzi adiacente.

Propunerile au fost primite cu deschidere de către Sorin Luchian, însă acesta a menționat foarte clar că pentru a se materializa, acestea trebuie să primească avizul Poliției Municipiului București și a Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei București. Totuși, el este de părere că, de această dată, modul de abordare din partea reprezentanților asociațiilor de bicicliști și propunerile aduse de aceștia au șanse mai mari să genereze un rezultat apropiat de cel scontat decât demersurile de până acum.

Nu în ultimul rând, Primăria are în vedere realizarea unei piste de biciclete legate de cea de pe Calea Victoriei care să pornească din Piața Revoluției, să continue pe strada Academiei și să se încheie în zona Băncii Naționale a României. Tot acest traseu urmează să fie reamenajat având la bază aceleași rațiuni ca și demersul privind Calea Victoriei, adică turistice și de agrement, și în planuri este inclusă o pistă de biciclete, lată de 1,5 metri, care va merge dinspre Piața Revoluției spre Banca Națională. În acest fel, se va putea ajunge pe bicicletă într-un mod mai facil în zona Centrului Istoric.

 

Vezi Comentarii (23)
  • Aproape de fiecare data cand merg pe Victoriei vad biciclisti pe contrasens. Ori pe dreapta, ori pe stanga. Nu stiu daca e o idee buna sa se faca pista cu un singur sens, dar pe de alta parte 1.5 m latime pentru doua sensuri nu e suficient.

  • Trebuie neaparat pe ambele sensuri. Sunt multe puncte de interes pe Calea Victoriei si trebuie sa te poti misca in ambele sensuri. Daca se face doar pe un sens, parca vad ca nu se va mai putea merge pe trotuare si ar trebui sa te duci pana in Piata Victoriei si sa o iei de acolo inspre centru.

  • Pai asa mai oameni buni, data trecuta primaria a facut pistele dupa sfaturile unor habarnisti ! A fost ca si cum as intentiona sa trimit o racheta in spatiu cu ajutorul unui numeros colectiv de stomatologi !
    Referitor la problema cu pista cu un singur sens sau dublu sens eu as spune sa se faca unic sens pe strazile cu sens unic.

  • @Daniel – respectivele planuri sunt in momentul de fata orientative si descriu in linii mari spatiul rezultat in urma desfintarii acelei benzi pentru automobile. Vom incerca sa le procuram, dar e bine de stiut ca ele nu reprezinta versiunea finala a planului.

  • Nu stiu cum vor fi amenajate pistele pe Calea Victoriei dar stiu cum amenajate. Si anume, pe un singur sens, pe carosabil. Cineva mai sus se umfla in pene ca trebuie cu dublu sens. Total gresit. Calea Victoriei e cu sens unic, daca mergi cu bicicleta pe ea, indiferent ca ai sau nu pista de biciclete, este OBLIGATORIU sa mergi in acelasi sens ca si masinile.

    Calea Victoriei nu e bulevard de promenada. E o artera importanta a orasului care te ajuta sa ajungi din punctul A in punctul B foarte rapid. Daca vrei sa te plimbi, du-te in parc.

    Eu circul pe Calea Victoriei zilnic cu bicicleta si, sincer, mi-e indiferent daca se amenajeaza sau nu piste de bicicleta. Cunosc legislatia, respect normele de circulatie si-mi vad de drum.

    In loc sa facem piste de bicicleta acolo unde nu e nevoie si sa incurajam toti copiii de 14 ani sa se dea pe sosea, mai bine facem putina educatie rutiera. Pentru ca nu lipsa pistelor de bicicleta e problema, ci lipsa educatiei.

  • @Stefan – ai vorbit precum un primar. Problemele cu rationamentul tau sunt urmatoarele:
    1. mersul pe contrasens nu tine de lipsa de educatie rutiera, ci de lipsa de bun-simt/respect/etc.
    2. Oamenii o taie pe Victoriei pe contrasens pe bucati, pentru ca e mai rapid decat sa se duca pe strazile paralele unde e permisa circulatia pe ambele sensuri.
    3. Daca interzici fara sa oferi alternativa, lucrurile nu se vor schimba.
    4. Daca interzici fara sa ai o autoritate care sa impuna si sa aplice interdictia, lucrurile nu se vor schimba.
    4+1/2. Regulile si arhitectura pentru traficul bicicletelor nu trebuie gandite ca o oglinda a traficului rutier. E.g.: pe afara sunt strazi care pentru masini au sens unic, dar care pentru biciclete permit dublu sens.

  • Stiti care e problema cu pista pe Calea Victoriei? Ca, daca vii de pe Kisselef, este foarte dificil sa ajungi pe Calea Victoriei cand esti singurica si neajutorata, ca mine. Eu fac drumul Piata Presei – Sala Palatului zilnic si niciodata nu ma incumet sa merg pe Calea Victoriei, pentru ca mi-e frica sa intru in intersectie, impreuna cu masinile. Cred ca daca se mai iveste ocazia ar trebui discutata foarte serios posibilitatea de a semnaliza si marca piste pentru biciclisti si in intersectia de la Victoriei. A postat cineva o prezentare de la Velocity 2013 cu desenarea unor sageti albastre care indica pe unde ar trebui sa treaca biciclistii in intersectie si cu semne de circulatie specifice, pentru soferii de autoturisme, ca sa le vada inainte de a intra in intersectie. Mi s-a parut o idee foarte buna si care nu necesita schimbarea marcajelor rutiere actuale, pentru ca poti sa le lipesti deasupra sau alaturi de cele existente, daca exista spatiul necesar disponibil.

  • Sunt oarecum de-acord cu Stefan. Eu vin Aviatorilor – Victoriei – Buzesti si ma iau tot timpu in acelasi sens cu masinile cand trec spre Buzesti, prin rond odata cu ei. Nu mi s-a parut aiurea pana acum si cred ca daca o fac paralela cu traficul, it’s ok with me.
    Si da, Victoriei are un singur sens, deci are logica sa fie tot asa si pt biciclisti.
    Orice pista care ni se ofera, in mom asta, pt mine e o fericire.
    Also ar fi niste simpatici daca din loc in loc ar pune niste semne cu inetrzis pietonilor, ca m-am saturat sa urlu la toate pitzipoancele care se plimba pe piste si se irita cand le zic sa mearga pe trotuarul lor propriu (care-i si dublu).

  • VeloFriends aduce la tura saptamanala de 40 km in Bucuresti 60-80 de biciclisti. Marti au fost 110.

    Au peste 1500 de membri.

    Care este reprezentativitatea celor prezenti acolo? Cate ture saptamanale, lunare organizeaza? Ca la bicicleta conteaza cat mergi, nu imaginea

  • Si mie mi se pare normal ca pe o strada cu sens unic pentru masini si biciclistii sa aibe tot sens unic. Este logic. Trebuie sa fim integrati in trafic si nu mai cu mot decat ceilalti participanti la el.

    Desi sunt sigura ca daca va fi cu sens unic unii vor merge si pe contrasens asa cum o fac si acum de altfel. Si nu numai pe Calea Victoriei ci cam peste tot.

  • Ce este cu atata agitatie cu „bicicletele sa circule in acelasi sens cu masinile pe strazile cu sens unic”?
    Bicicletele NU au interzis (facand aici abstractie de pistele pentru biciclete si cazuri speciale) sa circule in sensul opus autovehiculelor pe strazile cu sens unic.
    Eu stiu ca noi (ciclistii) vrem sa ni se recunoasca drepturile si sa putem circula pe carosabil ca orice vehicul dar sa nu ne asezam in aceeasi oala cu autovehiculele (ex: masini, motociclete) si sa extrapolam la extrem.

  • Matei, eu stiu ca in legislatie se zice ca atunci cand avem pista sa mergem doar pe pista si cand nu este, sa mergem impreuna cu traficul si sa nu-i incurcam, sa respectam semafoare, semne, etc.

    Logic.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 × 4 =