Acum citesti
Dimond, probabil printre cele mai rapide biciclete din lume

RLozier-1213-Edit-600x383Dacă în lumea bicicletelor de contratimp lucrurile sunt destul de constante de la un producător la altul, motivul fiind reglementările stricte UCI, la bicicletele de triatlon imaginaţia producătorilor poate să zburde pe căi nebănuite, singurul scop fiind performanţa absolută.

Dimond Bikes produc biciclete doar din 2013, dar nu orice biciclete ci unele cu totul inovatoare. După rezultate fenomenale în tunelul aerodinamic, triatlonistul lor Maik Twelsiek a obţinut cel mai bun timp pe bicicletă la Kona Ironman World Championships, ceea ce a atras atenţia puternic asupra companiei.

Dimond-triathlon-super-bike-riding2Compania a fost creată de fostul triatlet profesionist TJ Tollakson şi fostul inginer la Zipp David Morse, la început lucrând pentru producerea unui sistem de hidratare. Ambii au început ca buni specialişti în domeniul aerodinamicii. Au început prin a modifica un cadru Zipp 2001 de la începutul anilor 90, proiectat pentru transmisii cu 7 pinioane şi au reuşit să îl transforme într-unul dintre cele mai rapide cadre existente. În imaginea de mai sus se poate vedea şi headtube-ul de 1 inch!!!

Super-fork-2RLozier-1326-Edit-397x600Cadrele Dimond sunt proiectate şi fabricate în Des Moines, Iowa, în Statele Unite. Noul lor model, Dimond Brilliant, introduce noua furcă Superfork. Aceasta este acoperită cu un material aerodinamic magnetic ce se poate desprinde uşor, dar rămâne fixat în timpul rulării. Furca are integrată o frână TriRig Omega sau Omega X care este astfel protejată de vânt. Protecţiile magnetice uşor de înlăturat fac reglajele frânei foarte uşoare. Există disponibile două echipări, una Race Build cu transmisie electronică Ultegra Di2 la preţul de 9875 USD şi una Premium Build cu transmisie electronică Dura-ace Di2 la preţul de 13595 USD. Este disponibil de asemenea doar cadrul cu furca, la preţul de 6850 USD. Cadrul poate fi de asemenea vopsit personalizat la preţuri începând cu 500 USD.

aboutpagedimond-600x371Există şi o variantă mai accesibilă ca preţ, Diamond Express, dar aceasta nu mai este dotată cu furca Superfork ci cu una 3T Funda aero, varianta fiind disponibilă ca şi cadru gol la 4000 USD sau ca şi bicicletă complet echipată cu Ultegra Di2 la preţul de 5950 USD, exclusiv în culoarea neagră.

Se pare că modelul excelează la vânt lateral, unde a fost comparat cu modele de top, cum ar fi Cervelo P5-3 sau Specialized Shiv faţă de care obţine pe traseul de ironman în condiţii de laborator un avantaj prezentat în tabelul de mai jos:

Unghiul vântului Cervélo P5-3 Specialized Shiv
1min 46sec 4min 46sec
2min 30sec 4min 56sec
10° 1min 21sec 4min 13sec
15° 4min 31sec 3min 50sec

 

Bicicleteler Dimond sunt disponibile în mărimile XS, S, M şi L, dar au un headtube scurt şi permit ajustarea largă a poziţiei. Mai jos se pot vedea câteva cadre vopsite personalizat.

Diamond-Bikes-Custom-1Iată şi un film despre acest model:
Mai multe informaţii se pot găsi pe site-ul producătorului.

Sursa: bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − 17 =