Acum citesti
Adria Bike anunță sponsor puternic pentru maratonul pe etape 4 Islands din Croația

Prague Adria Bike – organizatorul maratoanelor pe etape din Croația, împreună cu Mitas – cel mai mare producător european de anvelope și camere, au semnat o colaborare pentru maratonul 4 Islands, cel mai popular concurs de ciclism pe etape din Croația, anul acesta ajuns la a 3a ediție. După 3 ani maratonul va purta denumirea „Mitas 4 Islands”.

sursa – marathonmtb.com

„Mitas, acum sub conducerea suedeză Trelleborg Group, își redefinește strategia de piață pentru a mări conștientizarea globală față de marcă. Dorim să construim pe experiența câștigată în parteneriatul cu Campionatele Mondiale UCI XC, Cupele Mondiale și alte maratoane mtb pe etape precum Cape Epic și Crocodile Trophy. Cautăm noi oportunități interesante în toată lumea. Există multe maratoane pe etape însă 4 Islands din Croația este unul dintre puținele care oferă un cadru unic al experienței. Este un motiv important prin care concursul iese în evidență față de altele, făcându-l foarte atrăgător și memorabil pentru concurenți, vizitatori, aparținători și presă. O asemenea predispoziție se potrivește cu strategia Mitas și soluțiile sale unice”, spune Pavel Nosek, marketing manager Mitas.

Cei doi parteneri au aceeași părere când vine vorba de creșterea importanței concursului în lumea iubitorilor de ciclism.

Hrvoje Sepic, director de cursă, spune: „Suntem cât se poate de mulțumiți să spunem bun venit celor de la Mitas. Este cunoscută implicarea lor în câteva din cele mai cunoscute curse din lume și acceptăm acest parteneriat strategic în semn de apreciere și confirmare a faptului că intenția noastră este să oferim o cursă la cel mai înalt nivel. Popularitatea crescândă a cursei de-a lungul anilor a fost impresionantă, iar parteneriatul cu Mitas va face mult bine concursului, în ideea extinderii și mai mari a audienței”.

Încă de la prima ediție acum 3 ani, numărul de participanți a crescut constant, cursa devenind una cunoscută pe harta internațională a concursurilor. Este desfășurată pe patru insule din Croația în patru zile consecutive, lucru care o fac să fie cât se poate de unică în lumea mtb-ului. Terenul și potecile variate testează viteza concurenților, puterea, abilitățile fizice și tehnice și chiar caracterul, făcându-i să concureze între ei și chiar cu ei înșiși. Este în mod egal important să fii bine antrenat și bine echipat pentru a face față terenului variat și stâncos din insulele Kvarner.

Potrivit lui Pavel Nosek, Mitas este într-o continuă căutare pentru îmbunătățirea experienței la bicicletă pe terenuri diferite. „Când vorbim de Mitas 4 Islands, Mitas recomandă cu încredere echiparea bicicletelor cu anvelopele pliabile Mitas Tubeless Supra întrucât dispun de protecție TEXTRA a pereților laterali și talonului. Această specificație a fost introdusă și foarte bine testată pe teren la fel de dificil, la maratonul ABSA Cape Epic din Africa de Sud, unde Mitas este furnizorul oficial de anvelope încă din 2015.

sursa – bikerumor.com

TEXTRA este un material cauciucat foarte rezistent cu țesătură din polimeri cu densitate mare care mărește considerabil rezistența anvelopei la frecare și tăieturi laterale. Robustețea anvelopei este astfel îmbunătățită fără a adăuga greutate. TEXTRA este prezentă la patru modele de anvelope Mitas: Scylla, Kratos, Zefyros și Hyperion disponibile atât în varianta 29er cât și 27,5. Cicliștii care caută încredere mai mare când se dau pe teren uscat cu stânci tăioase și rădăcini, vor aprecia combinația de anvelope Kratos pentru față și Scylla pentru spate. În același timp profesioniștii se vor descurca de minune cu Scylla la ambele roți”.

sursa – bikerumor.com

Maratonul pe etape Mitas 4 Islands înseamnă în mod egal entuziasm și performanță în echipă, concepte care sunt importante în orice cultură. În combinație cu frumusețea naturală a locului, concursul din Croația este unul care nu trebuie ratat anul acesta.

Freerider este partener media oficial al acestui eveniment încă de la prima ediție. Și anul acesta vom fi prezenți pentru reportaje de la fața locului, dar și pentru a concura, pentru a simți direct experiența Mitas 4 Islands. Înscrierile continuă pe site-ul oficial al evenimentului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × one =