Acum citesti
Foi interschimbabile în câteva secunde de la OneUp

Marea limitare a sistemelor 1×11 pentru multă lume este că trebuie să aleagă între o foaie mai mică bună pentru urcări sau una mai mare bună pe plat și coborâri. Soluția este să avem 2 sau mai multe foi pe care le montăm la începutul turei după necesități, dar de multe ori descoperim că nu mai avem timp de asta și mergem așa.

Iată că cei de la OneUp Components s-au gândit și au inventat un sistem prin care putem schimba foaia de la angreanjul 1x în câteva secunde, astfel că putem face lucrul acesta chiar și pe traseu dacă vrem, de ce nu chiar și în concurs!

În filmul de mai sus se poate vedea cât de repede și simplu se schimbă o foaie prin slăbirea șuruburilor dinspre exterior cu o cheie de 4 mm, după care foaia se rotește 20 de grade și iese afară. Mecanismul a fost testat timp de doi ani și se pare că funcționează foarte bine.

Partea centrală de prindere este disponibilă pentru angrenaje SRAM, Race Face Cinch, e13, Hope ș Cannondale, fiind disponibile modele standard, Boost și Super Boost (de 175 mm). Sistemul se prinde de angrenaj cu șuruburi standard.

Sistemul permite schimbarea rapidă a plăcii și dacă este montată o protecție pentru angrenaj.

Iată lista completă de foi disponibile:

  • SRAM GXP (Regular / Boost / Super Boost)
  • SRAM BB30 (Short/Long Spindle)
  • Race Face Cinch (Regular / Boost / Super Boost)
  • Cannondale (Regular / Ai / FATCAAD)
  • E13 (Regular, Boost)
  • Hope (Regular, Boost)

Ca număr de dinți sunt disponibile modele de 28/30/32/34/36, rotunde sau ovale. Prețul va fi identic cu cel pentru o foaie simplă, respectiv între 63/67 USD, foile de schimb având un preț între 40-44 USD iar sistemul de prindere 23 USD.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (2)
    • Pai nu ar trebui sa fie probleme cu asta, reglezi lungimea lantului pentru foaia cea mai mare si gata, ar trebui sa mearga si pe foaia mica. Diferenta de dinti pe care deraiorul trebuie sa o suporte la sistemele 1×11 nu e atat de mare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × three =