Acum citesti
16 trasee de bicicletă incluse în portalul turistic al Sibiului

Potențialul cicloturistic al țării stă în mare parte neexploatat, însă sunt o mână de contraexemple autohtone care demonstrează că se poate. Portalul turistic al județului Sibiu și-a actualizat conținutul cu nu mai puțin de 16 trasee de pedalat prin județul de la poalele Făgărașului, având la dispoziție circuite ce îmbină plimbarea pe bicicletă cu vizitarea de oraşe istorice şi sate tradiţionale sau trasee care pun la încercare condiţia fizică.

sibiu

Altfel spus, pe portalul turistic există atât rute simple, destinate amatorilor de trekking și de turism pe două roți, 5 la număr, cât și ture de mountain bike pentru cei mai pregătiți dintre vizitatori, a căror durată poate ajunge și la 7 ore, în număr de 8, prin Mărginimea Sibiului. De asemenea, există și o tură mai lungă, de-a lungul văilor Târnavei Mari, în lungime de 90 de kilometri.

Partea cu adevărat utilă este că nu doar poți găsi diferitele trasee, ci ai la dispoziție și informații detaliate despre acestea, recomandări și coordonate GPS, cu tot cu track-urile aferente, dar și informații despre cazare sau evenimente desfășurate în paralel pe Sibiu-turism.ro. Așadar, cine urmează să urmeze exemplul Sibiului?

 

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

6 + 12 =