Andalucia Bike Race la final

0
Alban
Contratimp. Etapa 1

Săptămâna trecută a avut loc Andalucia Bike Race, o cursă de mountain bike pe etape desfășurată în Spania și inclusă în calendarul UCI. La start s-au aliniat o parte dintre cei mai bun sportivi din lume, specializați pe disciplina mtb marathon. Printre aceștia s-a aflat campionul mondial en-titre Alban Lakata care a făcut echipă cu cehul Kristian Hynek, ambii de la Topeak Ergon Racing Team. Evenimentul marchează debutul sezonului competițional de mountain biking, iar elita mondială a disciplinei utilizează cursa din Andalucia ca o ultimă pregătire înaintea celei mai renumite competiții de mtb pe etape din lume, Cape Epic. Încă din start, în urma contratimpului de 50 de km, au ieșit în față cele cinci echipe care aveau să se bată pentru un loc pe podium la finalul cursei. Astfel Lakata/Hynek, Valero/Rodriguez, Käß/Geismayr, Ferreira/Periklis și Kaufmann/Matthias Pfrommer erau favoriții după prima etapă în Andalucia. La start s-a aliniat și Blazso Marton, riderul din Ungaria făcând echipă cu Oscar Ferrer Ribas alături de care la final a reușit să obțină locul 19 în clasamentul general, o clasare foarte bună având în vedere competiția acerbă în top 25.

11143511_1187289301288735_4869681776482274277_o
Blazso M.

Pentru echipele fruntașe, cel puțin pentru o parte din ele, etapa a treia a fost una neagră. Astfel ambele echipe Vaude Centurion au fost nevoite să abandoneze, Jochen Käß având probleme ocazionate de poziția din șa pe când Markus Kaufmann a suferit o fractură de claviculă pe una dintre coborâri, la fel ca în anul precedent. Lupta pentru prima poziție s-a prelungit până în ultima etapă, la startul căreia echipa celor de la Topeak Ergon formată din Lakata/Hynek avea un avans minim în fața echipei formate din Ilias Periklis și portughezul Tiago Ferreira. Încă de pe prima cățărare Periklis și Ferreira au atacat încercând să desprindă duoul de la Topeak. Fost campion mondial la mtb marathon, Ilias Periklis a depus o muncă titanică în compania lui Ferreira pentru a câștiga ultima etapă cu aproximativ 3 minute în fața lui Lakata și Hynek. Astfel după cele șase zile de concurs, echipa Protek și-a adjudecat victoria în clasamentul general, fiind urmată de Topeak Ergon pe locul doi și de echipa Valero/Rodriguez pe ultima treaptă a podiumului.andalucia-bike-race-day-6-race-report7-810x540

La fete, competiția a fost câștigată de Sally Bigham și Katrin Leumann (Topeak Ergon) care la final au avut un avans incredibil de 1 oră și 27 minute în fața echipei de pe locul secund…

 

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentWTB anunţă noi anvelope polivalente de şosea
Articolul următorCatch și Release, două noi modele 27.5 de la Diamondback
Prefer să nu mă descriu dar poate ai dori să afli că sunt pasionat de mountain biking de la o vârstă fragedă rău. Am fost preocupat de latura gravitațională a sportului până prin 2009 atunci când o accidentare m-a făcut, indirect să mă concentrez mai mult pe latura de anduranță. Rezultate am destule, de la campionate naționale la U23 și Elite până la două plasări în top 15 consecutive în Transalp. Ce-i drept n-am câștigat La Broaște și în mod miraculos n-am dezvoltat cultul personalității până în prezent, motiv pentru care am realizat că rezultatele internaționale le voi lăsa pentru o altă reîncarnare. Nu-mi place atenția și încerc pe cât de mult să mă distanțez de numărul inepuizabil de indivizi cu manifestări de vedetă și cu caractere maleabile. Îmi plac oamenii care nu acceptă orbește cutumele societății și cursul “tradițional” al vieții, dar care trec în schimb totul prin filtrul personal al rațiunii. Apa plată o beau când mi-e sete și n-am încercat niciodată să mă îmbăt cu ea doar de dragul epatării, implicit nu mă vei vedea lăudându-mă în medii virtuale mai mult decât e strict necesar pentru a-mi mulțumi sponsorii. Pun pasiunea pe primul loc și cheful imediat după.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ