Acum citesti
Iarna pe uliță, sau SkirtBike ieșean hibernal

Iarna nu mai e ce-a fost, ceea ce nu e chiar așa o tragedie pentru iubitorii de pedalat. Duminică, 5 ianuarie, cele mai curajoase bicicliste au ieșit la o plimbare pe ulițele Iașului, înfruntând frigul de afară cu ciorapi groși și fuste de lână.

iasibike_winter_skirt_bike

La final ele s-au încălzit cu o cană de vin fiert ori ceai, iar una dintre participante a primit, prin tragere la sorți, un încântător ‘velo-calendar’ din partea SkirtBike Iași, calendar ilustrat de Andreea Toader și Simona Pavel, două dintre fetele de la SkirtBike București. Rugămintea organizatorilor a fost că biciclista câștigătoare să ne povestească despre această plimbare. Iată deci cum i s-a părut această plimbare lui Katy (Ana Caterina Condurache), una dintre cele mai vechi membre ale IașiBike:

Așadar am început un nou an cu ceva planuri de călătorii și dorințe arzătoare de pedalat pe coclauri. Iată că primul eveniment dedicat bicicletei a fost înfrumusețat de fetele de la SkirtBike! Deși n-a fost chiar frig, vremea moharâtă și străzile cenușii ne-au așteptat, cu drag parcă, să le călcăm asfaltul. Ne-am adunat la Palat în fustițe și botine cu toc să facem ceva ture prin orașul plictisit de fumul mașinilor. Ne-am adunat 18 fete până la urmă, cu tot cu cele întârziate și am hoinarit pe șosele (încă nu avem pistele mult visate), șoferii amabili ne-au dat prioritate așteptând răbdători să trecem prin intersecții. Am fost însoțite de un grup de cavaleri care ne-au deschis calea pe alocuri și au mărit alaiul care a ocupat strada. De la Palat am pornit spre Podul Roș, Bd. Socola, Primaverii, Tudor Vladimirescu, Elena Doamna, Bd. Independenței, Piața Mihai Eminescu și ne-am oprit mai apoi la o scurtă sesiune.

Știți ce-mi place cel mai mult la Skirtbike? Strălucirea fetelor, ocazia unică de a-ți pune în evidență o ținută deosebită și/sau bizară – toate acestea puse în valoare de cele două roți care ne poartă prin peisajul mai mult sau mai putin banal. Faptul că în mijlocul iernii putem în continuare pedala fără probleme; căciuli, fulare și mănuși se vor găsi pe undeva, trebuie numai să vrem să ne dezlipim de confortul casei și să ieșim să socializăm puțin, să ne cunoaștem. Cele mai simpatice au fost cele două fetițe Iasmina și Ilinca, dar și drăgălașul Tic, care a stat cuminte tot traseul în coșul Laurei, doar la o oprire la semafor purtând o ‘discuție’ în contradictor cu un trecător. La final ne-am adunat la un vin fiert/ceai/bere și m-am trezit cu un calendar câștigat după tragerea la sorți.

Mai multe detalii despre îndrăznețul eveniment pot fi găsite pe site-ul celor de la IașiBike.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 + 6 =