Acum citesti
La Satu-Mare, circa 500 de bicicliști au pedalat pentru susținerea bibliotecii locale

Indiferent de cauză, bicicleta este un bun mijloc de a atrage atenția publicului asupra acesteia, așa că probabil cei aproximativ 500 de participanți care s-au prezentat la “Pedalez pentru bibliotecă”, au reușit să aducă Bibliotecia Judeţeană Satu Mare în centrul atenției, măcar pentru o zi.

biblioteca_1

La acţiunea de ieri, 29 aprilie au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, viceprimarul municipiului Satu Mare, dr. Radu Roca, directorul de cancelarie al prefectului, Raul Băbţan, consilierul municipal Manuela Rogoz dar şi preşedintele PMP Satu Mare, dr. Laura Bota.

Startul „cursei” s-a dat puţin după ora 12.00, din faţa Bibliotecii Judeţene iar bicicliştii au pedalat până în Grădina Romei de unde, după un scurt popas, au revenit în Centrul Nou, pe platoul din faţa Palatului Administrativ unde a avut loc premierea şcolilor participante la acţiune.

biblioteca

Eveniment unic în țară, “Pedalez pentru bibliotecă”, este o campanie de promovare și susținere a bibliotecii, a lecturii și a serviciilor oferite de biblioteca publică apelând la o modalitate ecologică de transport, bicicleta. Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe pagina de facebook Bibliotecii Județene Satu Mare.

Sursa: Sătmăreanul.net

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + 3 =