Acum citesti
Micii bicicliști din Cluj au bifat prima întrecere a anului

Duminică, 20 ianuarie, a avut loc prima etapă din seria de concursuri „Micul biciclist și siguranța lui” din 2013, întrecere desfășurată în incinta Centrului Comercial Polus Center din Cluj-Napoca.

Concursul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Inspectoratul Școlar al Județului Cluj și are ca scop informarea copiilor privind legislația rutieră și încurajarea respectării acesteia. La startul întrecerii de duminică s-au aliniat 61 de participanți din diferite grupe de vârstă, dornici de întrecere după o pauză competițională de trei luni. Chiar dacă s-au aflat în postură de adversari, ei au fost dornici să se revadă și să-și împărtășească impresiile din vacanță.

Evenimentul a avut loc cu sprijinul Hervis Cluj care a acordat premiile pentru câștigatori și a Centrului Comercial Polus Center, Compexit Trading, Skoda, Art Soft, Imprezzio Global, Serviciul de Ajutor Maltez, I.S.U. Cluj și Infinity Trophy.

Următoarele evenimente organizate de Clujul Pedalează vor fi dedicate cu predilecție mountain bike-ului. Astfel, în 17 martie va avea loc Etapa I Skoda din Campionat, pentru ca în data de 28 aprilie să se desfășoare Maratonul Făgetului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

sixteen + five =