Acum citesti
Mtb Maraton Baia Mare la cea de-a X-a ediție

În weekendul care urmează, mai exact sâmbătă în data de 02.07.2016 are loc maratonul mtb de la Baia Mare. Poate o noutate pentru mulți, dar maratonul organizat de The Boneshaker este poate cel mai longeviv evenimente de gen de la noi din țară, fiind în prezent la cea de-a x-a ediție. De-a lungul anilor maratonul mtb de la Baia Mare a atras sportivi de top din România și chiar din străinătate, traseul lung fiind cotat ca unul dintre cele mai atractive trasee de mtb din România. Acesta a suferit numeroase modificări pe parcursul celor 10 ediții, unele s-au datorat mutării startului în stațiunea Izvoare, altele dorinței organizatorilor de a face traseul mai atractiv. Chiar dacă în ultimii ani traseul lung a suferit numeroase modificări, acesta rămâne la ora actuală unul dintre cele mai dificile trasee lungi de la noi din țară. Datele concrete arată în felul următor: 74 km lungime și puțin sub 2500 m diferență de nivel! Spre deosebire de ediția precedentă și de trendul tot mai popular în România de a scurta traseele, proba lungă din cadrul MTB Maraton Baia Mare a fost augmentată. S-a introdus o porțiune nouă iar una dintre urcările de la edițiile precedente a fost înlocuită cu alta mai atractivă, atât din punctul de vedere al peisajului cât și datorită suprafeței mai rulabile. Pentru cei care s-au plictisit de coborârile pe drumuri forestiere, traseul propus de organizatori cuprinde coborâri lungi pe poteci și drumuri de TAF care vor garanta o experiență mult mai intensă și memorabilă.

mtb-maraton-baia-mare-1-1024x682
Photo credit: Kitsched!

Traseul scurt nu a suferit modificări față de ediția precedentă, acesta având 30 de km și 1042m diferență de nivel. Pentru cei care au participat la ediția precedentă, noutatea constă în mutarea startului din centrul vechi al Băii Mari în proximitatea stadionului municipal, într-o zonă recent reabilitată în imediata apropiere a pădurii. Astfel participanții nu vor fi nevoiți să pedaleze minute în șir pe drumuri publice asfaltate pentru a ajunge la traseu. Prima urcare începe imediat după start, iar finișul va fi la capătul ultimei coborâri. Un atu important îl constituie faptul că traseele sunt ciclabile în proporție de 100% indiferent de condițiile meteo!11692508_887874681285076_4581453752621959361_nPrintre atracțiile traseului lung se numără coborârea în Valea Romană, Poiana lui Dumitru, urcarea pe vârful Igniș de unde puteți savura o panoramă unică asupra Băii Mari, coborârea pe traseul poreclit de localnici „motoriștilor” și ca încheiere deja celebrul Route 66. Traseul scurt va cuprinde și el coborârea în Valea Romană și pe Route 66 așa încât indiferent de varianta pentru care veți opta, traseul va fi unul memorabil!

Photo credit: Kitsched!
Photo credit: Kitsched!

Pentru cei mai mici dintre pasionați, The Boneshaker au pregătit un concurs pentru copii, acolo unde aceștia pot să-și formeze încă de la vârste fragede aptitudinile sportive. La acest concurs se vor putea înscrie copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani pentru care vor exista două categorii de concurs: 7-9 ani și 10-13. Mini cross country-ul va avea loc în Parcul Regina Maria iar startul va fi tot în fața stadionului municipal. 11702980_887877697951441_9129687805902936016_nDupă concurs participanții vor putea să savureze un gulaș pregătit ca la carte de către echipa organizatorică! Nu mai stați pe gânduri și înscrieți-vă la unul dintre cele mai atractive maratoane mtb de la noi!

Pentru mai multe detalii accesați cu încredere:http://www.mtbmaratonbaiamare.ro/ sau pagina de facebook: https://www.facebook.com/MTBMaratonBaiaMare

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one + fifteen =