Acum citesti
Raport de cursă – Cozia MTB 2015

Duminică 24 mai avut loc în Călimăneşti a 4a ediţie a maratonului mtb Cozia MTB. Peste 200 de concurenţi au terminat cu bine unul din cele două trasee puse la dispoziţie de organizatori. Cicliştii au avut de ales între varianta scurtă de 32 km şi 960 m diferenţă de nivel şi varianta lungă de 55 km şi 1.470 m diferenţă de nivel. Însă cu o zi înainte şi copiii au putut să-şi încerce forţele pe un traseu special gândit pentru ei cu o lungime de 1 km. Evenimentul copiilor de sâmbătă a stat sub semnul ploii însă concursul de duminică s-a desfăşurat pe o vreme superbă, uscată şi însorită.

Între concurenţii în dimineaţa concursului se discuta aprins despre ediţiile anterioare care s-au desfăşurat pe ploaie. Mare parte din participanţi erau destul de precauţi în privinţa traseului ştiut fiind faptul că dacă plouă noroiul va fi problema numărul unu. Însă toată lumea a fost norocoasa din acest punct de vedere.

cozia-mtb-2015 foto alin andreescuDeşi aparent traseele nu par a fi deosebit de dificile acestea nu trebuiau a fi subestimate întrucât rampele ce trebuiau urcate nu erau deloc la îndemâna oricui. Ambele trasee pentru adulţi, lung şi scurt, au avut startul din Călimăneşti plecând pe asfalt pentru a traversa apoi pe malul stâng al Oltului acolo unde era startul oficial. Pentru 2 km concurenţii s-au putut încălzi întrucât odată întraţi pe macadam traseul a început să urce puternic.

Datorită aglomeraţiei şi a traseului îngust pe alocuri doar primii au putut pedala pe bicicletă majoritatea fiind nevoiţi să apeleze la push-bike pentru a depăşi zonele mai abrupte. Traseele au fost excelent marcate şi doar dacă insistai te mai puteai rătăci aşa cum s-a mai întâmplat cu unii concurenţi neatenţi. Altfel marcajul se repeta suficient de des pentru a-ţi confirma în orice moment că te afli pe drumul ce bun.

Kilometri treceau mai greu la deal şi mai ales când traseul trecea prin zone descoperite unde şi soarele era arzător. Transpiraţia se acumula la modul cel mai serios sub cască însă zonele umbrite din pădure se succedeau suficient de des pentru ca totul să se usuce. Aproape fără să-ţi dai seama ajungeai la checkpoint-ul unde arbitrul de cursă îţi spunea că de aici nu mai este decât la vale. Trebuia să-ţi verifici ciclocomputerul pentru că teoretic mai aveai mult de pedalat până la finiş, dar ăsta era adevărul. Ultimii kilometrii până se intra din nou pe asfalt au fost doar la vale, şi ce vale!

Coborârea a fost relativ tehnică şi s-a desfăşurat pe toate tipurile de suprafaţă off-road. De la potecă de pământ şi iarbă prin păduri şi peste dealuri, la văioage întunecate şi drumuri de ţară cu pietriş şi cu foarte puţină aderenţă. Cu alte cuvinte tot „chinul” îndurat la început sau în orice alt moment de pe traseu a fost recompensat de viteza de la vale.

După coborârea fantastică urmau 5 km de asfalt, un fals plat pe care trebuia să-ţi pui în aplicare tactica de mers la şosea. Dacă aveai norocul să prinzi o trenă bună atunci era şi mai bine întrucât erai în măsura să-ţi îmbunătăţeşti timpul la general cu câteva minute bune.

Şi la traseul lung lucrurile au stat la fel de bine. Costea Daniel, de la Tură in Natură a concurat la această distanţă şi s-a simţit excelent. Pentru el a fost a 3a participare de fiecare data fiind la tura lungă. În trecut Daniel nu cunoştea traseul însă anul acesta a fost în măsură să-şi dozeze efortul corect pentru cele 3 căţărări importante. „Pe tot parcursul concursului m-am simţit proaspăt şi nu am avut nici un eveniment neplăcut”, ne spune el. Coborârile le-a abordat însă cu precauţie: „pe toate coborârile am fost foarte prudent şi acest lucru îl recomand tuturor, mai ales prin sate unde stratul gros de pietriş făcea să iţi fugă roata. Toate astea chiar dacă am pierdut timp”.

Sergiu Paraschivu a concurat tot la tura lungă. Şi el un „client fidel” al concursului Sergiu s-a bucurat de condiţiile bune în care s-a prezentat traseul. „A fost o zi foarte bună de pedalat pentru toți, ținând cont că ultimele două ediții au fost noroioase. Pentru mine personal a fost o zi slabă comparativ cu forma de anul trecut‎, dar asta e alta poveste”, spune Sergiu la final de concurs.

Deşi cunoştea traseul din anii precedenţi acesta a reuşit totuşi să îl surprindă în mod plăcut. „Un traseu foarte bine marcat ca de obicei , îl cunoșteam în mare parte din anii trecuți, însă pe final am fost foarte plăcut surprins. Auzisem că e o mică porțiune nouă pe ultima coborâre care a fost de 5 km. A fost ca în povesti: poteci curate și de viteză printre pomi, apoi mici canioane cu contra pante, pe una dintre ele chiar am depășit un concurent!”

Câştigătorii celei de-a 4a ediţii au fost:

Masculin 15-18 ani

1 Burta Roberto
2 Bruma Gheorghe
3 Pescaru Mario

Masculin 19-29 ani

1 Dumitru Adrian
2 Popa Adrian
3 Mindrescu Andrei

Masculin 30-39 ani

1 Mares Alexandru
2 Rusinaru Titel-Elvis
3 Bolog Daniel

Masculin 40-49 ani

1 Vestemean Romulus
2 Tivodar Alexandru Daniel
3 Pescaru Marius

Masculin 50+ ani

1 Apostol Bogdan
2 Asaf Dagan
3 Nicola Horea

Feminin 15-25 ani

1 Dirlea Ioana Alexandra
2 Anghelus Andreea Nicoleta
3 Yiangoullas Georgia

Feminin 26-35 ani

1 Gaita Camelia
2 Saftiuc Ana
3 Catana Raluca

Feminin 36-49 ani

1 Sander Viki
2 Baltes Cora
3 Toma Ioana

Feminin 50+ ani

1 Voinescu Valentina
2 Branea Elena

Pentru rezultatele complete te invităm să vizitezi site-ul oficial al competiţiei.

Vezi Comentarii (3)
  • Hey! Au fost 180 de concurenti doar la tura scurta-35 km! De ce sunt trecuti asa putini? Si 79 la tura lunga de 65 Km.Si 136 de c participanti la tura junior.Eu iti spun ca organizatoare.Nu m-ai intrebat cati au fost nici pe mine nici pe cei de la cronometraj?

  • Însă cu o zi înainte şi copii au putut să-şi încerce forţele pe un traseu special gândit pentru ei cu o lungime de 1 km. – ..of, doamne. Se scrie „copiii”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − 11 =