Acum citesti
În sfârșit! Costum complet de ciclism impermeabil de la SealSkinz

Firma britanică Sealskinz este deja binecunoscută și în România datorită accesoriilor complet impermeabile de calitate foarte bună care ne păstrează mâinile, picioarele și capul uscate și calde. Deși produsele lor sunt binecunoscute în toate sporturile outdoor, ei sunt o companie de cicliști și au produs mereu piese impermeabile de echipament pentru ciclism. Acum însă Sealskinz oferă pentru prima dată o gamă completă de echipament impermeabil pentru cicliști, incluzând aici o jachetă, pantaloni de toate tipurile și încălzitoare pentru picioare, toate pentru atunci când vremea devine cu totul potrivnică!

Echipamentul pentru ploaie este un domeniu nou în ciclism, atacat de Castelli cu colecția Gabba, de Rapha cu Shadow sau de Void cu echipamentul Armour. Acum însă specialiștii supremi ai domeniului impermeabilității au atacat și ei subiectul.

Sealskinz au folosit toate cunoștințele lor în domeniul combinării impermeabilității cu respirabilității pentru a crea această colecție nouă de echipament. Piesele de bază ale acestuia sunt jacheta și pantalonii lungi cu bretele, care împreună oferă protecția maximă posibilă.

Jacheta impermeabilă

Jacheta folosește un material ușor în 3 straturi care oferă protecție completă la ploaie și vânt, având un fit foarte strâns și orificii de ventilație perforate cu laser sub brațe pentru respirabilitate bună. Cusăturile sunt complet lipite, fermoarul fiind și el impermeabil. Prețul este pe măsura performanțelor, 190 £. Culoarea e neagră, ca toată colecția de altfel, dar are incluse detalii reflectorizante pentru a o face vizibilă din toate părțile.

Nu lipsesc spațiile de stocare, cu un buzunar impermeabil în față, trei buzunare tradiționale în spate cu găuri de scurgere pentru apă și un alt buzunar impermeabil situat central în spate. Mânecile au prelungiri la palme, gulerul este de asemenea prelungit iar zona din spate este și ea prelungită peste fund pentru a oferi protecție maximă.

Pantalonii lungi cu bretele

Pantalonii folosesc o combinație de materiale diferite pentru a proteja la apă și vânt, cu cusături complet lipite. De la brâu în jos materialul este complet impermeabil, proiectat pentru ca apa să se scurgă la suprafață înainte de a avea o șansă să îl penetreze.

Bretelele sunt foarte respirante iar bazonul termoformat Liege HP este produs în Italia de Cytech. În zona inferioară pantalonii se închid cu fermoare impermeabile iar pe suprafață au elemente reflectorizante. Bretelele au niște mici buzunare în spate. Prețul este de 130 £.

Pantalonii scurți și cei fără bretele

Pentru un plus de versatilitate, există și varianta modulabilă. Astfel, la 110 £ sunt disponibili pantalonii scurți care folosesc exact aceiași tehnologie cu cei lungi, dar le lipsește partea inferioară, fiind potriviți pentru zilele ploioase de vară. Iar pentru cine dorește pantaloni lungi dar nu și bretele, există și varianta aceasta tot la prețul de 110 £, identică dar fără bretele.

Încălzitoarele de picioare

În final, pentru cine vrea să cumpere pantalonii scurți dar să îi poată folosi și iarna, sunt oferite încălzitoarele de picioare impermeabile la prețul de 70 £, ce oferă protecție de la genunchi până la gleznă. Acestea pot fi un accesoriu apreciat iarna și pe vreme rea de orice ciclist, materialul lor impermeabil și cusăturile lipite fiind soluția ideală atunci când vremea o cere.

Nu în ultimul rând, Sealskinz are o promoție de iarnă activă pe site, astfel că oferă până pe 14 februarie o reducere de 20% din preț celor ce cumpără minim două articole, codul fiind VL20.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 + 6 =