Acum citesti
Amer Sports, proprietarii mărcilor Mavic și Suunto, cumpără ENVE Composites

Enve-carbon-road-hub-super-light-8Amer Sports, companie care deține printre altele și mărcile Mavic și Suunto, a anunțat cumpărarea celor de la ENVE Composites pentru suma de 50 de milioane USD cash.

ENVE este un producător renumit dar totuși destul de mic de componente din carbon, cu fabrica în Ogden, Utah și cu vânzări anuale în valoare de 30 milioane USD. Aceștia au colaborat de-a lungul timpului cu unii dintre cei mai mari producători de cadre și de biciclete, dezvăluind recent modele noi de jante și butuci din carbon, dar și anunțând o retragere de pe piață a unui model de furcă.

Amer Sports este o companie internațională care deține mai multe mărci cunoscute de produse sportive, dintre care mai putem aminti Salomon, Wilson, Atomic, Arcteryx, Mavic, Suunto și Precor.

Prin această achiziție ne putem aștepta la folosirea know-how-ului în domeniul manufacturii carbonului deținut de cei de la ENVE la multe produse noi de ciclism de la Mavic, dar de ce nu și în alte sporturi cum ar fi schiul sau tenisul.

Sursa: bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × five =