Acum citesti
EuroBike 2009 REZUMAT

eubike_2009
Ne-am intors de la EuroBike 2009. Si am facut-o cu zambetul pe buze. Fiind primul contact cu cel mai mare targ de biciclete din lume, am ramas cu adevarat umiti si putem rezuma totul intr-un singur cuvant : super-extraordinar. Dar nu doar noi am fost singurii impresionati. Majoritatea vizitatorilor au impartasit aceleasi sentimente cu noi, deoarece editia acestui an a fost una de anvergura : peste 1.000 de expozanti, mai mult de 8 hale de prezentare, un bikepark organizat, rute pentru teste de biciclete si multe altele.
In primul rand organizarea evenimentului a fost de exceptie. Parcarile au fost amenajate la o distanta de aproximativ 3-4 km, ca sa se evite ambuteiajele. Bineinteles ca s-a putut parca si in preajma targului, dar accesul a fost limitat. Nu te gandi ca trebuia sa mergi pe jos 4 km de la parcare la targ : organizatorii au pus la dispozitie un autobuz, care sosea din 5 in 5 minute. Iar pentru cei mai sportivi, existau si biciclete cu care te deplasai pina la targ si inapoi in parcare.

Messe Friedrichshafen, complexul expozitional unde a fost organizat Euro Bike, este un centru high tech, avand originile in foste hangare pentru avioane. Transformarea arhitecturala insa, au facut din acesta un adevarat spatiu pentru dierite expozitii. Lasand constructia la o parte, am ramas imediat impresionati de numarul de expozanti si de bike si demopark-ul oragnizat in aer liber. Am regasit absolut toate brand-urile cunoscute, de la Scott la Corratec si de la Mongoose la Kona. Am luat contact si cu brand-uri noi sau mai putin cunoscute, fiecare dintre participanti incercand sa se impuna cu produse noi, ultra moderne si solutii ingenioase. Printre expozantii care au beneficiat de un spatiu imens se numara : Giant, Cube, Corratec, Trek, Cannondale si Merida.

Care sunt insa trend-urile pentru 2010 ? Intr-adevar, bicicleta electrica si produsele de nisa incep sa-si faca simtita aparitia. Am numarat peste 10 producatori de biciclete electrice, care mai de care cu idei inovative, de la biciclete alimentate de acumulatori care se reincarca la pedalat si pina la angrenaje actionate electric astfel incat pedalatul in panta sa nu mai presupuna niciun fel de efort. Bicicletele de nisa, aici amintind modele cu 3 sau chiar cu 4 roti, s-au regasit in cele mai ciudate si diverse forme : unul dintre producatori ofera modele care amintesc de anii 1900, cu roata mare in fata si cu pedalele montate direct pe aceasta si roata mica pe spate. Producatorul de biciclete de nisa Electra Bikes a a vut cel mai mare stand si in acelasi timp cea mai diversificata gama de modele : de la vintage pina la funky.

Pentru mountain bike-uri si bmx-uri, trend-ul productiei de piese se rezuma la greutati din ce in ce mai scazute si oferirea aceluiasi produs intr-o multitudine de culori. Aceasta cred ca este cuvantul care descrie cel mai bine directia in care se indreapta industria de piese atat pentru mountain bike-uri cat si pentru bmx-uri : culorile. Acum, iti este oferit un produs performant, dar in acelasi timp iti este oferita si optiunea de a alege si de a-ti personaliza bicicleta. S-a renuntat la ideea de negru sau gri (asta nu le exclude insa din oferta), si s-a mers pe culori foarte vii, incepand cu ghidoanele si pedalele si terminand cu butucii de roti si chiar spitele. Capacele de ventil de la roti au luat si ele amploare, practic existand cate ceva pentru fiecare : de la un chilli pina la un ochi sau un zar, totul este in oferta.

Cel mai mare progres insa, l-au cunoscut bicicletele full-suspension. Deja Mondraker ofera un model de aproximativ 14 kg, care cu ocazia acestei expozitii a fost pus in vanzare. Tot acest downsizing in materie de greutate se datoreaza in mare parte si producatorilor renumiti, precum Sram, DT Swiss sau FOX, care fac eforturi mari in materie de creatie si cercetare pentru a oferi un produs final foarte rezistent dar in acelasi timp foarte usor. Gama de piese care s-a remarcat din plin la targ si a fost foarte mediatizata este cea oferita de SRAM, mai precis modelul XX. Aceasta vine ca un concurent direct pentru Shimano XTR, cu un pret sensibil mai mic, dar si cu o greutate mai scazuta. Scopul acesteia este echiparea bicicletelor de Cross Country, dar rezistenta acestora ne face sa ne gandim ca poate fi folosita la orice alta proba. Iar despre greutate, nu putem sa spunem decat ca am ramas cu adevarat impresionati cand am tinut in mina angrenajul Sram XX : comparabil cu greutatea unui fulg, aceasta se bucura de o rezistenta remarcabila. Shimano s-a facut remarcat prin dimensiunea standului : multi metri patrati acoperiti de toata gama producatorului japonez. De la produse low cost la cele high-end, toate au putut fi admirate si testate.

Sa nu uitam insa si de producatorul autohton DHS, care a fost deasemenea prezent la aceasta expozitie cu ceva modele, unele low cost, altele premium.

Pentru cei care au vrut sa se desprinda putin de hale, in exteriorul acestora au fost oragniate concursuri de biciclete : de la trial la dirt jump, pe trasee special amenajate, foarte profesional dealtfel. Ce ne-a amuzat teribil insa, a fost concursul de sarit in lac cu biciclete : fiecare a trebuit sa arate un trick cat mai complicat inainte de a se prabusi in apa.

Una peste alta, a fost un show cu adevarat reusit, marcat insa deasemenea de criza economica. La nivel global vanzarea de biciclete a scazut fata de anii anteriori, insa nu la un nivel alarmant.

Mai jos, gasesti cateva poze de ansamblu de la show. Noutatile in detaliu vor fi prezentate in fiecare zi in cursul lunii septembrie.

Vezi Comentarii (10)
  • „”””Scopul acesteia este echiparea bicicletelor de Cross Country, dar rezistenta acestora ne face sa ne gandim ca poate fi folosita la orice alta proba. Iar despre greutate, nu putem sa spunem decat ca am ramas cu adevarat impresionati cand am tinut in mina angrenajul Sram XX : comparabil cu greutatea unui fulg, aceasta se bucura de o rezistenta remarcabila.”””””

    vorbe goale si nefondate. in varianta 170, pedalierul xx, se apropie ceva de stabilitatea unui pedalier xtr3, xtr4 fiind si mai stabil, iar la greutate, este aproximativ egal cu xtr4(montat cu doua foi). Si asta o spune un fan XX.

    no offence please

  • salut! multumim pentru comment. greutatea angrenajului SRAM XX este de 724 de grame cu 3 foi, iar cea a unui angrenaj XTR este de 793 de grame, tot in echiparea cu 3 foi. SRAM XX este creat pentru bicicletele de Cross Country, conform specificatiilor producatorului. Probabil nu ai inteles exact ce am vrut sa spunem mai sus 🙂 Din punctul nostru de vedere, SRAM XX se afla in acest moment peste Shimano XTR, iar daca nu asta a rezultat din textul de mai sus, ne cerem scuze.

  • no worries, o sa prezentam toate ciudateniile de la eurobike intr-un reportaj special in cadrul rubricii mag 🙂 si acolo se va regasi si bicicleta de care vorbesti tu (deoarece exista un producator care ofera astfel de biciclete – in designul anilor 1900)

  • Ar fi misto sa mergem mai multi anul viitor. Gen sa dati anunt pe site.
    Sper sa mai fie articole de la Eurobike, mar interesa in special poze, multe poze cu modele ce nu le vezi la tot pasul.

  • nu vreau sa spuneti ca-s carcotash: aici avem asa: greutate pedalier xx 660g + greutate ax pedalier xx 126g rezulta greutate pedalier total de circa 785g. Care este greutatea lui xtr3 si cu 15g mai mult greutatea lui xtr4, asta in cazul in care pedalierele de japan au trei foi……

    link pedalier: http://fstatic1.mtb-news.de/img/photos/5/6/9/0/5/_/large/k-DSCN4524.JPG

    link ax: http://fstatic1.mtb-news.de/img/photos/5/6/9/0/5/_/large/k-DSCN4534.JPG

  • Uite ce spun cei de la Mountain Bike Magazin (Germania) : Angrenaj 3 foi XTR 793 grame, Angrenaj SRAM XX 3 foi 724 grame, Pinioane : XTR – 243 grame, SRAM XX – 211 grame, Lant : XTR – 266 grame, SRAM XX – 248 grame, Schimbator : XTR 181 grame, SRAM XX – 182,5 grame si in final franele : XTR – 817,5 grame si SRAM XX 611 grame (cu mentiunea ca s-au masurat greutatile cu disc de 160 de mm). Sursa : Mountain Bike Magazin Nr. 9 / 2009. Nu spunem ca n-ai dreptate (am vazut si noi acum link-urile trimise de tine), dar ne ghidam dupa datele oficiale. Pina o sa intram in posesia gamei XX (speram ca in cel mai scurt timp) nu putem sa ne pronuntam decat cu ajutorul datelor date de producatori.

    Oricum, iti multumim pentru mesaj! O seara cat mai placuta!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + eight =