Acum citesti
Maratonul Ţării Gugulanilor – Ţarcu, ediţia 2012 – concluzii

Duminică 24 iunie 2012 a avut loc concursul de biciclete  Maratonul Ţării Gugulanilor – Ţarcu, ediţia 2012, desfăşurat pe cuprinsul Sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu, cu startul/sosirea în Poiana Mărului.

Şi anul acesta, evenimentul a avut o participare numeroasa, cu peste 250 concurenti la start. În ciuda prognozelor ce prevesteau furtuni, vremea a fost însorită cu puţini nori, astfel că evenimentul s-a putut desfăşura în condiţii bune.

Toţi sportivii de la toate categoriile au facut eforturi deosebite în condiţiile dificile ale reliefului montan, cu multe urcuşuri abrupte şi coborâri periculoase.

Proba cea mai dificilă a fost câştigată de sportivul Laurenţiu Bogdănescu ‘Pantani’ din Lugoj in 5h27’, facând parte din echipa DHS Tibiscus Team, urmat de Sorin Simu din Timişoara cu 6h07’ (câştigătorul categoriei de peste 30 ani), Vlad Sâncrăian din Cluj-Napoca şi Dan Gorcioaia – Alien Cycling Zalău (locurile II şi III, categoria sub 30 ani).

Această tura lungă de 80 km cu 2400 m diferenţă de nivel (un adevarat maraton ciclist) a fost deosebit de solicitantă  şi a necesitat o deosebită atenţie în privinţa traseului, ce pornea din Poiana Mărului şi urca la 1450m la Cuntu, apoi cobora în Vărciorova, trecea dealurile spre Turnu Ruieni, de acolo urma Culmea Turnului până în Vârful Bătran (960m) ca să coboare din nou în localitatea Măru de unde se facea returul spre sosire pe lângă baraj. Astfel, au existat câteva devieri ale concurenţilor de la traseu, notabilă fiind cea a lui Andrei Ianos din Sibiu, ce a ajuns pedaland pană la Caransebeş şi a revenit la finish prin Oţelu Roşu, parcurgand peste 150km în 7h30.

Concurenţii rătăciţi la proba de 80 km (Andrei Ianoş, Cristian Jidovu, Titel Ruşinaru şi Ramona Covaciu au primit premii speciale din partea organizatorilor pentru efortul deosebit.

La proba de 50 km şi 1700m diferenţă de nivel s-au impus sportivii DHS Tibiscus Team, fratii Zsolt Kovacs (3h19’) şi Gergo Kovacs (3h23’) pe locurile I si II la categoria sportivi sub 30 ani, urmaţi de Bogdan Nădăştean (echipa DHS Tibiscus Team, 3h30’) şi Cristian Minghel (Bike Attack Reşiţa, 3h35’) ce au fost primii la categoria 30-39 ani. La peste 40 de ani primul a ajuns Ioan Fogoroş (de la echipa Tură în Natură Sibiu, 3h37’). Podiumurile la masculin pe traseul de 50km (ce cuprindea o porţiune foarte abruptă unde concurenţii au fost nevoiţi să care bicicleta pe potecă la vale) au fost completate de Ianu Marius (3h40’) şi Gaita Mădălin (3h41’) din Timişoara (locurile III la categoriile 30-39 ani şi sub 30 ani), si sportivii aradeni Martin Speth (de la DHS Tibiscus Team 3h43’) şi Egon Pommersheim (3h49’) pe locurile II şi III la peste 40 ani.

La 50 km fete a venit prima Timea Zaban (DHS Tibiscus Team) din Arad în 5h21’, urmată îndeaproape de Mihaela Terniceanu (Salvamont Caransebeş, 5h24’) şi Ioana Zamfira din Timişoara (5h34’).

În proba de 32 km cu 700m diferenţă de nivel, ce urma traseul turistic de la Poiana Mărului la Cuntu şi înapoi, au fost consemnate urmatoarele rezultate:

– la masculin Dorin Dîrnescu (Tură în Natură Sibiu) locul I cu 1h45’, urmat de câştigatorul probei de anul trecut Ionuţ Silinc din Timişoara (locul II cu 1h55’) şi Ştefan Rogoz (Racing Bike Pro Arad, locul III cu 2h22’)

– la feminin sportivele DHS Tibiscus Team Raluca Zvâncă (2h37’) şi Vanessa Plumbotă (2h52’) au câştigat  locurile I şi II, iar pe III a venit Simona Petria (Racing Bike Pro Arad 3h05’).

– la juniori a câştigat Marian Manole din Reşiţa (1h57’) urmat la mai puţin de 1 minut de concurenţii DHS Tibiscus Team Daniel Balaure (Drobeta Tr.Severin) şi Radu Darius (Timişoara).

– în proba pe familii, primii au fost Ionel şi Radu Gavriş (tata şi fiul de 12 ani) de la echipa Clujul Pedalează (Cluj Napoca) 3h07’, urmaţi de familia Moldovan: Emil, Iuliana Anca şi fiul Emil – 4h20’ şi familia Marian şi Daniela Broştean (4h45’), toţi din Timişoara.

Copiii au avut o probă separată pedalând de-a lungul Bistrei Mărului. S-au remarcat ca şi câştigători până în 10 ani Andreea Vezenţan (Clujul Pedalează), Răzvan Goidaci (Timişoara), Andrei Ses (Bucureşti) şi Victor Havran (Arad), iar peste 10 ani Andrei Ciobanu (Clujul Pedalează), Zaharia Narcis Bogdan şi Deian Disity (ambii din Timişoara).

În timpul cursei, din nefericire au existat şi câteva căzături din cauza terenului accidentat. Echipajele Salvamont prezente la faţa locului au intervenit însă cu promptitudine pentru a acorda îngrijirile necesare, majoritatea celor implicaţi continuând parcursul pe bicicletă.  3 concurenţi au fost nevoiţi totuşi să abandoneze.

Toţi participanţii au primit după concurs un gulaş din partea organizatorilor, pentru a-şi reface forţele. Premierea câştigătorilor a avut loc după 17 şi a fost urmată de o tombolă la care au participat toţi concurenţii înscrişi, câştigându-se 3 biciclete oferite de firma Velocity.

Evenimentul a fost organizat pentru conştientizarea şi sensibilizarea publicului în privinţa ariei protejate din Munţii Ţarcu (Sit Natura 2000) de către Asociaţia Altitudine (administrator al sitului Natura 2000 Munţii Ţarcu), susţinută de Primăria Municipiului Caransebeş, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Salvamont Caraş-Severin, cu suportul şi implicarea în parteneriat  a cluburilor şi asociaţilor Tibiscus Timişoara, Bike Attack Reşiţa, Concordia Lugoj şi Club Montan Caransebeş şi a numeroşilor voluntari.

Sponsorii evenimentului au fost: Velocity, Deltatel, Isostar, Printtech, Supreme Bikes, X-Sport, Racing Bike Pro, Vilador, Technomind, Dolomit Instal, Cottontex, Decathlon şi Sportsworld, iar ca şi parteneri media MBike, Ciclism.ro, Freerider.ro, CAON şi Skytrip. Evenimentul a fost susţinut şi promovat de Radio România – Reşiţa şi Radio Timişoara.

Au contribuit la buna desfăşurare şi mulţumim Primăriei Municipiului Timişoara şi Werk MB Construct.

foto&text: organizator

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three + 3 =