Acum citesti
Mountain-bike intens în Banat: Liman Bike Race 2013

Asociaţia Liman Bike Race organizează duminică, 12 mai, de la ora 11, cea de-a 8-a ediţie a concursului de mountain-bike cu acelaşi nume. Evenimentul se desfăşoară pe cinci categorii de vârstă, plus elitele, care se vor întrece pe un traseu de peste 30 de kilometri. Acesta porneşte din Complexul Turistic ”Valea lui Liman”, prin pădure înspre Româneşti – Baloşeşti şi cu revenire la ”Valea lui Liman”.

liman_bike_race_2013

”Anul trecut am avut 388 de participanţi. În acest an aşteptăm ca numărul lor să se apropie de 500, având în vedere că numai on-line s-au înscris deja 364 de concurenţi, cu 100 mai mulţi ca anul trecut. Înscrieri se vor face şi în dimineaţa concursului la Valea lui Liman, până la ora 10:45”, spune Alin Roşu, unul dintre organizatori.

Traseul de 30 de km este curăţat, marcat şi pregătit pentru concurenţi. Are aproximativ 60% coborâre, însă diferenţa de nivel ajunge undeva la 1.000 de metri. Categoriile ”Kids” (sub 10 ani) şi ”Junior” (10-14 ani) vor avea un traseu adaptat vârstei şi start separat, după cel al categoriilor superioare. Categoria ”Elite” va face două tururi, iar categoriile ”Young” (14-18 ani), ”Senior” (18 – 35 ani) şi ”Veteran” (peste 35 ani), feminin şi masculin, vor efectua câte un tur.

Nu se percepe taxă de înscriere, iar premiile vor consta în bani şi obiecte specifice. Cei care ajung la ”Valea lui Liman” se pot caza în complexul turistic care oferă 80 de locuri în regim hotelier şi 60 de locuri în căsuţe sau se pot campa cu cortul în locuri la liber sau private(10 lei de cort) din apropierea zonei de start. Detalii suplimentare, pe site-ul oficial.

 

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − 13 =