Acum citesti
Pegas lansează Suprem, noul mtb fat bike. Oferă reduceri la precomandă

Pegas anunță lansarea ultimei lor realizări, noul fat bike mtb Suprem. Nu a trecut mult, în august anul acesta ne-am jucat puțin cu fat bike-ul urban Cutezător, și iată că avem acum și versiunea de munte a bicicletei fat. Noutatea este chiar de ultimă oră întrucât la data publicării acestui material, pe site-ul oficial aceste informații nu sunt încă prezente.

fat bike mtb pegas suprem 03

Suprem arată chiar foarte bine din specificații și primele poze primite direct din Taiwan, acolo unde este fabricat și asamblat. Așadar vorbim în primul rând de cadru din aluminiu cu ureche demontabilă pentru schimbătorul spate. Însă observăm că avem doar schimbător spate întrucât noul Pegas Suprem vine cu o transmisie 1×10. Caseta este 11-36T în timp ce foaia are 30T. Așadar cu această combinație vom avea suficient cuplu și pentru urcările grele.

fat bike pegas suprem 01

Însă ne-a bucurat în mod special faptul că noul Suprem dispune de o echipare mult mai bună față de Cutezător. Vorbim deja de nivel Microshift, o companie cât se poate de concurentă pentru Shimano și Sram însă din păcate slab reprezentată la noi în țară. Așadar calitate foarte buna pentru pinioanele Microshift 11-36, shifterul și schimbătorul spate Microshift XLE pentru 10 viteze. XLE este plasat în jumătatea superioară a gamei Microshift pentru offroad, așa că din nou vorbim de calitate și fiabilitate. Tot la capitolul calitate intră și lanțul KMC pentru 10 viteze.

fat bike pegas suprem 03

Mai departe avem roțile și anvelopele. Dacă jantele nu prezintă vreun branding cunoscut, butucii sunt Quando, iar anvelopele vin de la CST, dimensiunea 26×4. Este vorba de CST BFT (Big Fat Tire), o anvelopă “all purpose”. Însă surprinzător la acest fat bike este faptul că avem furcă cu suspensie. Surprinzător pentru că în general fat-urile se descurcă bine și fără suspensie față, datorită balonajului mare al anvelopelor și presiunii scăzute. Totuși Pegas a ales să doteze noul Suprem cu o furcă Topgun, mai puțin cunoscută însă cu specificații decente: cursă 90 mm, lockout mecanic, steerer 1-1/8, brațe culisante 30mm, instalare etrier frână disc post mount.

fat bike pegas suprem 02

Frânarea este asigurată de Tektro însă din păcate vorbim doar de frâne mecanice pe disc și nu hidraulice. Totuși nu trebuie să fim dezamăgiți întrucât iarna o frână mecanică poate fi mai fiabilă decât una hidraulică. În testele noastre făcute iarna cu bicicletele fat am întâlnit situații când frâna hidraulică se comporta diferit indoor față de outdoor la minus grade. Pegas Suprem este echipată cu frânele mecanice pe disc Tektro Aries cu discuri 180mm față și spate. Aries (MD-M300) nu sunt ultimele din gama Tektro, așadar din nou o bilă albă pentru Pegas. Nu în ultimul rând confortul este asigurat de șaua Velo, din nou un brand name prezent pe Suprem.

fat bike mtb pegas suprem 01

Noua bicicletă va fi disponibilă în două variante de culori: verde smarald și roșu mat. Cadrul are o singură mărime 430 mm, echivalent M. Greutatea anunțată este de 17,3 kg.

Prețul este de 2.999 lei însă pentru precomenzi lansate până la data de 15 octombrie se acordă o reducere de 20%. La acest preț Pegas Suprem este cea mai bună opțiune de pe piață de la această oră. Există și mai ieftin însă pe cele pe care le găsești în hypermarketuri nu le putem lua în considerare a fi opțiuni fiabile/viabile.

Livrările sunt anunțate pentru începutul lui noiembrie 2016.

 

Vezi Comentarii (2)
  • Pe bune?

    „Așadar vorbim în primul rând de cadru din aluminiu cu ureche demontabilă pentru schimbătorul spate.” – e chiar ceva notabil? Mai exista cineva acre face cadre de aluminiu cu urechea integrata, ca in anii 90?

    „Totuși Pegas a ales să doteze noul Suprem cu o furcă Topgun, mai puțin cunoscută însă cu specificații decente: cursă 90 mm, lockout mecanic, steerer 1-1/8, brațe culisante 30mm, instalare etrier frână disc post mount.” – asta e tot ce puteti spune despre o furca taivaneza, replica Suntour? Aer, arc sau chiar elastomer ca in anii 90?

    Totusi e o lauda cam desantata, sunt mirat ca gasesc asa ceva aici…

  • Am calarit pe cateva dealuri cu modesta configuratie a Cutezatorului (mai putin franele, pe care le-am schimbat cu Shimano, tot mecanice), si sunt foarte multumit de performantele de la coborire, ghidonul inalt ajuta. La urcare va fi de folos configuratia 1×10, in loc de 1×7, caci am facut si push-bike.
    Pozitia de pe Cutezator este inegalabila. Daca voi achizitiona si Supremul, am sa cer saua-fotoliu si ghidonul inalt.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twenty + 13 =