Acum citesti
Noi modele Kenda pentru DH: Hellkat și Helldiver Pro

Noile anvelope Kenda Hellkat și Helldiver Pro pentru DH au fost proiectate direct pentru Cupa Mondială, pentru echipa UR Racing Team din care fac parte Mick și Tracy Hannah. Hellkat este un model cu crampoane mari și aderente în timp ce Helldiver este un model rapid, cu crampoane mici, pentru teren uscat. În plus, pentru aceste modele au fost create noi tipuri de carcasă adunate sub denumirea AGC (Advancet Gravity Casing).

Carcasa AGC este formată din KVS (Kenda Vector Shield), ICB (Iron Cloak Belt) și Apex 20 mm.

KVS este un strat de țesătură de aramidă pe lateral care este extrem de rezistent la tăiere în comparație cu materialele tradiționale, dar și mai ușor cu aproape 200 g decât carcasele normale dual-ply pentru DH. ICB este un alt tip de țesătură din aramidă aflat sub calea de rulare care previne penele.

Apex de 20 mm este o versiune mai groasă a stratului de cauciuc aflat în jurul anvelopei care are rolul de a reduce penele tip snakebite sau scăpările de aer la rularea tubeless. Toate aceste trei noi tehnologii nu doar protejează anvelopa și permit și rularea cu presiune mai scăzută pentru tracțiune mai bună fără ca anvelopa să devină prea instabilă. KVS în mod special menține marginile rigide.

Pe exterior este folosit noul compus RSR (Race Stick-E Rubber) din două tipuri de cauciuc, un compus mai moale fiind folosit pe mijloc unde există contact permanent cu solul și unul mai rigid pe lateral și sub crampoane pentru a menține forma.

Hellkat Pro are dimensiunea de 27.5×2.4, este pe sârmă și are 60 tpi. Profilul are o grămadă de unghiuri și tăieturi care asigură o frânare foarte eficientă în timp ce crampoanele centrale au latura de atac formată din două rampe care asigură rezistență mică la rulare.  Crampoanele laterale au unghiuri din ce în ce mai agresive spre exteriorul anvelopei pentru a oferi o aderență progresivă și a reduce din greutate.

Helldiver Pro pare a fi o anvelopă specială pentru spate, deși Kenda spun că e un model versatil pentru condiții uscate. Crampoanele centrale sunt dese, cu o rampă ușoară, iar cele centrale sunt unite pentru o frânare mai puternică. Tot al doilea rând de crampoane centrale este crestat, pentru a combina rularea bună cu tracțiunea.

Crampoanele laterale sunt mult mai agresive, fiind proiectate să asigure aderență la unghiuri multiple. Și Helldiver folosește structura AGC.

Atât modelul pe sârmă cât și cel pliabil sunt tubeless ready, oferind astfel o reducere în plus de greutate față de sistemul clasic cu cameră de DH. Greutatea anunțată este de 1170 g +- 59 g pentru Hellkat Pro și de 972 g +- 49 g pentru Helldiver Pro. Prețul încă nu a fost anunțat. Kenda spun însă că sunt în lucru și variante pentru enduro a celor două modele.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 + four =