Acum citesti
Pegas vechi în culori noi

Probabil că fiecare dintre noi ne-am pus la un moment dat întrebarea „ce-ar fi fost dacă…?” în legătură cu un aspect mai important sau mai puțin important care ne privește. De exemplu, ce-ar fi fost dacă Pegas-ul copilăriei unora sau maturității altora ar fi avut alte culori? Culori ceva mai vesele și un cal pegas înconjurat de o aură?

_MG_6018

Poate că prea multe nu s-ar fi schimbat și bicicletele Pegas ar fi ocupat același loc în inimile și mentalul nostru colectiv, însă experimentul grafic realizat de Horia Nițu recent readuce în atenție modelul Pegas Practic. Fără nicio modificare de ordin tehnic, schimbările care privesc bicicleta se referă exclusiv la partea vizuală, calul înaripat care întruchipează sigla primind acum o aură, iar cadrul câteva elemente grafice atent executate.

Procesul de recondiționare a fost unul minuțios, Horia Nițu precizând că mare parte din timp a ocupat sablarea cadrului și furcii, chituirea, aplicare grundului și șlefuirea până la atingerea uniformității. Pe urmă a urmat munca grafică propriu-zisă – aerografia manuală, tot ce înseamnă vopsea și elemente artistice fiind pictate, nefolosindu-se abțibilde.

 

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 + 15 =