Protecții utile pentru bicicletă de la dirtlej

0

Cele mai utile protecții pentru bicicletă oferite până în prezent erau construite pentru a proteja brațele superioare ale furcii, construite din neopren, pentru a ține mizeria la distanță. Altfel, nu a existat vreun producător care să ia această poveste în serios și să ofere o gamă completă de astfel de produse. Astăzi însă i-am descoperit pe cei de la dirtlej și mi s-a părut o idee bună să-i amintesc într-un articol dedicat.

Oferite sub forma a trei pachete distincte, extended, single și basic, acestea conțin diverse protecții pentru cadru, furcă sau jante. Pachetul extended, cel mai mare de altfel, este oferit pentru 54 de euro și conține două protecții pentru furcă, ce se montează la baza acesteia, două pentru cadru, două pentru partea din spate a cadrului, două pentru pedale și alte patru pentru jante (utile dacă prinzi bicicleta pe suport dedicat).

Toate protecțiile sunt construite dintr-un material moale, robust la exterior și pot fi montate extrem de facil, cu prindere pe bază de arici. Materialele din care sunt construite aceste protecții sunt nylonul și poliesterul. Pot fi de asemenea spălate foarte facil în caz de nevoie.

Dintre cele mai utile însă, trebuie să le remarc pentru cele de furcă, acestea reușind să acopere o bună suprafață a brațelor inferioare cât și cel pentru triunghiul posterior al cadrului, care se montează în dreptul discului.

Dirtlej produce și alte tipuri de protecții, spre exemplu pentru haine, dar și genți de voiaj. Poți vedea întreaga ofertă pe site-ul acestora.

via dirtlej

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ