Acum citesti
Rockrider 8.1 (2013)

Rockrider 8.1 este un candidat vechi pentru noi. Am avut la dispoziție în urmă cu ceva timp, versiunea 2010 a acestei biciclete și am lăudat-o la momentul respectiv pentru raportul echipare preț. Între timp, s-au mai schimbat câteva lucruri: echiparea diferă, iar prețul, inexplicabil, a scăzut. Politica de prețuri a francezilor s-a pus împotriva curentului, iar cum au reușit să ofere acest model la un preț cu 139 de lei mai mic decât în urmă cu 3 ani rămâne un mister. Să fi mizat oare pe o producție atât de mare?

Revenind la Rockrider 8.1, dacă nu ai făcut încă cunoștiință cu el, trebuie să știi că este o bicicletă pentru Cross Country, echipată cu componente de clasă medie, care vine în întâmpinarea celor cu bugete reduse, dispuși să plătească o sumă mai mică de bani, acceptând totodată faptul că Rockrider este brand-ul unui lanț de magazine, care mizează pe producție mare. Din fericire, acest lucru nu afectează deloc calitatea bicicletei și vei putea citi în următoarele rânduri despre schimbările efectuate asupra noii versiuni dar și despre capacitățile sale în off-road, adică acolo unde această bicicletă se simte cel mai bine.

Cadru/Pe traseu

Culorile lui 8.1 au fost schimbate radical, mizând anul acesta pe nuanțe de gri cu albastru. Acestea acordă o notă de sportivitate bicicletei, dar care nu se regăsește și în spiritul acesteia, deoarece mai mult ca sigur a fost gândită pentru plimbări recreaționale. Faptul că echipare îi permite să ajungă pe trasee mai dificile este de fapt, un bonus. Poziția este de asemenea destul de dreaptă, spre partea frontală a bicicletei dar relativ comodă, exceptând faptul că o bună parte din greutatea corpului se va sprijini în palmele tale. Aceeași problemă o întâlnisem și la modelul 2010, când sugeram instalarea unor mașoane ergonomice, menite să rezolve rapid această situație.

Agilitatea este dată de unghiul de 71 de grade al headtube-ului, pe când urcările sunt susținute de un unghi al seat-tube-ului de 73 de grade. Specificații ca la carte, fără experimente. Uneori s-a simțit nevoia unui ghidon mai lat de 640 de mm, care ar fi sporit din control dar și din confort.

Pe lângă finisajele bune ale cadrului, acesta are o greutate de 1.96 kg, o greutate medie, acceptabilă în clasa din care face parte. Din punct de vedere al rigidității, acesta se plasează în prima jumătate a clasamentului nostru: 84.3 Nm/grade și un raport STW de 43 Nm/grad/kg. Avizate aici sunt persoanele de peste 90 – 95 de kg, care nu vor savura din plin performanțele oferite de cadru.

Nu în ultimul rând, la capitolul cadru, trebuie menționate cele două întărituri adiționale regăsite sub top tube, respectiv down tube. Acestea nu au rolul de a rigidiza cadrul în acea zonă, ci de a preveni ruperea acestuia.

Echipare

La acest capitol întâlnim o nouă furcă, Rock Shox Recon Silver TK, pe arc, cu o cursă de 100 de mm și comandă de Lock-out pe ghidon, cu performanțe mulțumitoare pe traseele pe care le-am parcurs. De asemenea, frânele Juicy 3 au fost înlocuite cu Avid Elixir 3, care după cum ai putut citi în testele noastre se comportă admirabil. Pe coborârile mai lungi se va simți nevoia unui disc de 180 mm pentru roata de față, deoarece cel de 160 mm îți arată limitele dacă situația devine ostilă.

Sistemul de transmisie este compus dintr-un angrenaj Shimano Deore Hollowtech II, ce cântărește 1.024 de grame cu tot cu Bottom Bracket. De asemenea, tot aici, întâlnim un schimbător de pinioane și unul de foi Sram X7, ambele conectate la un set de manete Sram din aceeași gamă, echivalentul lui Shimano SLX. Schimbătorul de pinioane este uneori mai lent, iar manetele secvențiale pot fi acționate într-o singură direcție.

Anvelopele Michelin Country Trail 26 x 2.00 par a avea o lățime de 2.10 – 2.20 și au crampoane înalte, oferind o aderență bună în viraje pe teren uscat, însă nu la fel de bună pe traseu umed. Și tot la capitolul roți, jantele duble de la Rigida nu vor ridica problema descentrării roților. Un bonus vine și din partea butucilor, cu rulment și nu cu bile, pentru durabilitate mai mare.

Pedalele sunt o reală surpriză în această clasă, dat fiind faptul că Rockrider 8.1 vine livrat direct cu pedale clipless, de la Wellgo, compatibile cu plăcuțele Shimano. Acestea cântăresc împreună 358 de grame.

Din punct de vedere al confortului, șaua este destul de tare, deci merită înlocuită dacă parcurgi trasee foarte lungi, iar manșoanele nu oferă suficient confort, așa cum subliniam în introducere. În pachet, cei de la Decathlon livrează și un sistem de iluminare ce poate fi atașat pe ghidon, respectiv pe tija de șa.

Concluzie

Scurt și la obiect, în versiunea 2013, Rockrider 8.1 este o surpriză plăcută: componente mai bune decât pe versiunea 2010, într-un pachet de cost mai mult decât atractiv. Capabilă pe trasee de munte chiar și ceva mai dificile, noul model are rolul de a face viață grea concurenței dar și de a pune la dispoziția maselor tehnologie care costă în mod normal mai mult. Și îi reușește!

O furcă cu cartuș de aer i-ar fi putut aduce rating-ul maxim, dar chiar și așa, se poate lăuda cu cel mai bun echipare/preț din clasa sa.

Date relevante

Greutate totală: 13.12 kg (cu pedale, din care pedalele 358 grame)
Greutate cadru: 1.961 grame
Greutate roți*: 4.996 grame
Greutate furcă: 2.182 grame
Lățime ghidon: 640 mm
Greutate angrenaj (+Bottom Bracket): 1.024 grame
Rigiditate headtube: 84.3 Nm/grad
STW**: 43

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Galerie foto:

Vezi Comentarii (23)
  • chiar interesant model , cum o noua achizitie se apropie o sa trec si pe la Decathlon sa il vad .

    P.S. : Complimente pentru site ! foarte inspirate subiectele alese iar abordarea lor este pe atat informativa pe cat accesibila pentru cei ce stiu relativ putine despre lumea bicicletelor ( cum este cazul meu ) .

  • O bicla pe care nu ai cum sa o neglijezi daca ai de gand sa iti iei o bicla noua. Super echipare la banii astia. Fara concurenta! Deocamdata. Si asta e bine pt noi, cumparatorii. Sa vina si ceilalti producatori cu contraoferte!

  • Intre Cube Analog Disc 2012 si RR8.1 eu as alege clar RR 8.1, este clar mai bine dotat, acuma depinde la ce tii la design sau la dotari.
    Eu detin Cube Analog Disc 2012 si cand ma uit ca de anul trecut 2012 pana anul in curs 2013 pretul i-a fost marit cu 500ron si nu vad in ce doar shimbatorul de pinioane in loc de SLX e Deore in rest aceasi dotare.

  • Salutare.
    Mi-am luat bicicleta asta de la Decathlon, ieri.
    De 2 saptamani imi tot spuneau ca vine, ca e rezervata, etc. Trecem peste asta. A ajuns intr-un final – marime cadru L – cu urmatoarea echipare:
    frane Tektro Auriga comp. in loc de Elixir 3.
    (in punga am accesorii de la Elixir 3 totusi)
    mi-au dat un discount de 150 lei – acasa am verificat preturi la elixir 3 si tektro auriga comp si … avanaj Decathlon. Insa vad ca si manetele de schimbat vitezele – sunt sram x5 in loc de x7. In acest moment m-am hotarat sa le duc inapoi bicicleta si sa imi iau banii inapoi – desi au zis ca le schimba cu x7…etc. M-am uitat si pe butuc cu atentie – si nu scrie nimic (Sram trebuia sa fie ) …de fapt de aia m-am hotarat sa o duc inapoi, ca ma astept ca si alte componente mai discrete sa fi fost inlocuite cu altele mai slabe. Deci din pacate, putem pune semnul egal intre tigania din vitan-barzesti si Decathlon.

  • Se pare ca vina Decathlon-ului e mai mica, nu-s hoti, doar nu comunica corect specificatiile bicicletei.
    Specificatiile bicicletei s-au modificat intre timp, la producator; Intr-adevar, pe site-ul btwin-ului, apare cu noua si mai proasta configuratie.

    Bicicleta pe care au adus-o – cu cadrul L – este din noua si mai proasta serie.

    Prin urmare, Decathlon s-au oferit sa-mi schimbe manetele x5 cu x7, dar am ramas cu franele si reducerea pe care am sa o beau de suparare.

    Vreau sa stiu de ce nu mi se potrivea un cadru M – care ar fi venit cu o dotare mai buna in cazul asta. Inafara de inaltimea seat -tube – mai difera si lungimea top-tube ? Si cum inaltimea ciclistului pt. cadru M vs. L este de 175 vs. 180 – adica dif. de 5 cm rider – se traduce diferenta in dimensiuni absolute ale cadrului de 2.5 cm ?Si pt. diferenta asta – merita noua configuratie ? Eu zic ca nu.

  • Salut Ion Stoica!

    Eu am cumparat aceasta bicicleta (tot prin comanda, nu aveau modelul XL) anul trecut in iulie si n-am avut nici o problema, a venit exact cum este prezentata aici.

    Imi pare rau de ce ti s-a intamplat cu cei de la decathlon, dar tot-odata nu cred ca este vina lor( celora din romania) asa a venit comanda, dar ai tot dreptul sa o refuzi. Franele sunt sub Elixir 3 lafel si diferenta de la Sram x5 la x7, deci nu merita noua configuratie pt un model mai mare.

    Cat despre bicicleta, merita toti banii, e ca noua dupa un an de folosire !

  • Bicicleta venea in 2013 cu manete SRAM X7? Am fost la Dechatlon si ultimele biciclete aduse vin acum cu manete SRAM X5 (schimbatoarele de pinionae si de foi sunt SRAM X7) si frane Tektro Auriga comp. Am mai gasit doar una din seria veche care are frane Avid Elixir 3, dar tot cu manete SRAM X5. Este diferenta mare intre Avid Elixir 3 si Tektro Auriga comp si intre manetele SRAM X7 sau X5 (avand in vedere ca schimbatoarele sunt la fel)? Pe care sa o aleg?

  • Am observat ca o alta diferenta la seria noua de biciclete este furca hidraulică Rock Shox Recon 100 mm( fata de Rock Shox Recon Silver TK, pe arc).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six − five =