Acum citesti
Univega Alpina HT-510 (2012)

Univega își are rădăcinile undeva în anii 70, bazele companiei fiind puse de către Ben Lawee. O marcă cu tradiție care a câștigat multă popularitate la începuturi, în special pe piața din Statele Unite. Țin minte și acum când am văzut primul model Alpina, prin 1999, de care am rămas fascinat: țevi CrMo, suduri fine, vopsea de calitate, durabilitate excelentă. Timpul însă a trecut, iar în 1996 brand-ul a fost cumpărat de Derby Cycles.

Seria Alpina, a fost lansată prima dată pe piață prin anii 80, iar în ziua de astăzi încă se mai află printre noi. HT-510 mai moștenește câteva gene de la modelele inițiale, cel puțin la nivelul aspectului. Combinația de alb cu albastru este pe gustul meu și este destul de rar întâlnită, ceea ce face ca bicicleta să aibă un aspect special. Dar este oare aspectul suficient pentru a o ajuta să se impună în fața concurenței? Pornim cu Univega Alpina HT-510 la drum.

Cadru/Pe traseu

Univega mizează pe un control mai agil, dat fiind unghiul de 70.5 grade al head tube-ului. Asta înseamnă că sportivitatea nu a fost dată uitării, ceea ce adaugă un plus de valoare mărcii în zilele noastre. În ceea ce privește urcările, lucrurile stau la fel de bine, Univega optând ca majoritatea producătorilor pentru un unghi al seat tube-ului de 73 de grade.

În ceea ce privește greutatea cadrului, de 2.28 kg (mărimea L), aceasta nu este tocmai mică, Univega fiind devansat la acest capitol, de unii concurenți, cu până la 500 de grame. Rigiditatea măsurată pe bancul nostru de test, relevă valoarea de 115.4 Nm/grad, deci un raport STW de 50.6. Performanțele nu impresionează prin aceste cifre, dar trebuie să reții faptul că bicicleta nu a fost gândită pentru curse, ci mai degrabă pentru plimbări recreaționale.

Sudurile sunt bine realizate, vopseaua este bineînțeles de calitate, iar formele țevilor sunt rotunde, cu excepția down tube-ului, care este eliptic. Fără experimente deci, la acest capitol.

Poziția pe bicicletă este comodă, deoarece nu te va obliga să stai foarte întins, iar ghidonul este poziționat relativ sus, din același considerent. Astfel, plimbările pe potecile de munte sau pe drumuri forestiere devin o plăcere. Singura condiție este să nu virezi brisc la dreapta și să alegi una din potecile mai dificile. În continuare îți voi explica de ce.

Echipare

Furca este prima care nu-ți va oferi susținerea necesară pentru trasee dificile. Suntour XCT V4 reprezintă entry-level-ul gamei și funcționează pe arc. Beneficiază de Lock-Out și de Preload, funcții binevenite, însă rafinamentul îi lipsește, la fel și capacitatea de a absorbi rapid denivelări succesive. De aici și recomandarea evitării unor trasee dificile. În plus, aceasta adaugă greutate bicicletei, cântărind nu mai puțin de 2.62 kg.

Sistemul de transmisie este compus dintr-un angrenaj Suntour XCR cu 3 foi, 9 pinioane, manete de schimbător Shimano Acera, un schimbător de foi din aceeași gamă și un schimbător de pinioane Shimano Deore. Per total, acesta funcționează mulțumitor, dar nu este indicat să schimbi în sarcină (adică atunci când pedalezi pentru a urca un deal mai abrupt spre exemplu). Angrenajul Suntour XCR, cu o greutate de 0.98 kg, permite demontarea foilor, ceea ce este un plus.

Reprizele de accelerație sunt modeste, dată fiind greutatea roților de 5.02 kg. Cu toate acestea, greutatea roților lui HT-510 este mai bună decât cea a unor biciclete, plasate chiar mai sus în gamă. Anvelopele provin de la Schwalbe, modelul Smart Sam, optimizat pentru o viteză de rulare bună și o aderență la fel de bună pe teren uscat. În viraje se descurcă la fel de bine, atât timp cât este vorba de pământ uscat. În condiții de pământ umezit sau pe pietre umede, povestea se schimbă.

Frânele provin de la Tektro, modelul Draco 2. Oferă reprize de frânare acceptabile, atât timp cât coborârile nu devin foarte lungi. Discul de 180 de mm este cel care dă tonul, fiind susținut de cel montat pe roata de spate, cu un diametru de 160 de mm.

Concluzie

Univega HT-510 este o bicicletă orientată clar către plimbările recreaționale, oferind și ceva confort în acest sens. Aspectul este foarte reușit și trebuie menționat, chiar dacă nu poate fi luat în calcul pentru rating-ul final. Pentru unii contează, iar la o bicicletă concepută pentru plimbări recreaționale la munte și prin păduri contează și mai mult.

Echiparea nu impresionează însă, furca fiind cea care trage scorul în jos. Greutatea de 14.74 kg în dimensiunea L este de asemenea destul de mare și nu recomandă bicicleta pentru urcări susținute sau pentru competiții. În schimb, oferă un set de roți relativ solid, frâne decente și anvelope bune, ceea ce ar trebui să îndeplinească în mare parte cerințele clientului pentru acest segment.

Unii conurenți, în special cei balcanici, oferă echipări mai bune pentru acest cost de achiziționare. Dar nu și un pachet de imagine similar.

Date relevante  

Greutate totală: 14.74 kg
Greutate cadru (dimensiunea L): 2.281 grame
Greutate roți*: 5.022 grame
Greutate furcă: 2.620 grame
Greutate angrenaj: 980 grame (fără BB)
Lățime ghidon: 600 mm
Rigiditate headtube: 115.4 Nm/grad
STW**: 50.6

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Video:

Vezi Comentarii (7)
  • Eu am o Alpina HT 300 pe care am tot folosit-o pe dealuri si pe munti, ba chiar am participat si la cateva concursuri printre care cel mai renumit Surmont Azuga. Pentru mine bicicleta e doar de hooby si recreere! Bicicleta e echipata cu furca RST 191 daca va vine sa credeti si inca mai functioneaza iar celelalte componente sunt Acera. La Surmont Azuga am participat la traseul scurt si am terminat pe locul 39 din vreo 120 cred, deci mi-am dat silinta sa pedalez cat mai alert, tinand cont ca am si 110 kg. Daca aceasta m-a slujit 2 ani fara sa schimb ceva la ea, o bicicleta din gama celor de mai sus cred ca m-ar satisface si mai bine si m-as incumeta sa fiu si mai dur cu ea decat o simpla plimbare!

  • „greutatea roților lui HT-510 este mai bună decât cea a unor biciclete, plasate chiar mai sus în gamă” – care biciclete? Un site care se respecta si care respecta cititorii da exemple clare. Multumesc

  • În scurt timp vom introduce o nouă secțiune în rubrica de teste și anume alternativele din segment. Atunci se vor vedea exact competitorii din respectivul segment de preț deci bicicletele la care facem referire (din cele testate până în prezent).

  • Din nou nu ati specificat daca are 14,7Kg cu pedale sau fara.

    Bicicletele devin tot mai prost echipate de la an la an , e deja ridicol.

  • Pe cand un review al unei biciclete de touring Kalkhoff? Am inteles ca producatorul Focus, Univega si Kalkhoff este acelasi (Derby Cycle).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

15 + eighteen =