Acum citesti
Checking accesorii utile (II): Ciclocomputer cu GPS, ușor, mic și ieftin de la VDO – M7

Continuăm seria checking-urilor de accesorii utile, astăzi cu un ciclocomputer cu GPS de la VDO, modelul M7 GPS. După cum o spune și titlul, acesta are dimensiuni compacte, este ușor, are o sumedienie de funcții și este ieftin, fiind oferit pentru aproximativ 90 de euro. Avem nevoie de un astfel de aparat ieftin? Ce oferă și ce nu oferă în comparație cu cele mai scumpe? Să vedem!

Cu țipla pe ecran, precum… (completează tu!)
Vedere din lateral: subțirel.
Vedere de sus și din lateral: tot subțirel.
Vedere din spate cu amplasamentul butoanelor. Acestea sunt relativ ușor de acționat atunci când pedalezi.

O să încep prin a enumera funcțiile acestuia, care nu-s deloc puține. Acesta îșți indică viteza (măsurată prin GPS), distanța parcursă (asemenea, prin GPS), cât timp ai pedalat, ora, viteza medie, viteza maximă, temperatura (p-asta chiar am apreciat-o), navigație prin busolă, altitudine (pe care o găsește din prima, nu trebuie făcută nicio setare), graficul de altitudine, diferența de nivel pozitivă și negativă, media de urcare și de înclinație… ai obosit? Ok, atunci continuăm: auto start și stop, avertizare pentru acumulator descărcat, lumină pentru display și faptul că poate fi utilizat pentru două biciclete. Este suficient?

Câteva screen-shot-uri: înclinația medie.
Diferența pozitivă de nivel.
Asta e cea mai amuzantă: aici vezi cât și cum ai urcat sau ai coborât.
De când mi-am dorit un termometru… Genial!
Distanța turei.

Grafica este rudimentară sau hai să-i spunem de bază, ecranul este mare și ușor lizibil, iar sub acesta regăsești trei butoane distincte. Cu cel din centru accesezi meniul, pornești sau oprești tura, iar cu cele din lateralul acestuia, accesezi diferite funcții ale aparatul. În același moment, poți avea pe display altitudinea, indicatorul pentru faptul că aparatul este conectat la GPS, viteza și încă o opțiune pe care o alegi tu. Ce am apreciat cel mai mult a fost termomentrul și faptul că indică gradul de înclinare al pantei, fie că ești pe urcare, fie pe coborâre. Ce este cu adevărat enervant e faptul că odată ce-l pui într-un loc după ce-l folosești este indicat să nu-l miști, căci la cea mai mică vibrație acesta pornește, chiar dacă în prealabil l-ai închis (oricum intră în stand-by). Alte minusuri nu i-am găsit, bateria ține pentru 3-4 ture cu GPS-ul pornit, să spunem fiecare de vreo 40 de km, iar ceea ce nu are sunt hărțile sau posibilitatea de a le încărca, nu are senzor de cadență sau pentru bătăile inimii și nici nu poate avea. Iar dacă mă întrebi pe mine, sunt sigur că nici nu vrea.

Se conectează și se încarcă prin USB, vine cu o prindere simplă de ghidon ce poate fi fixată cu bride sau cu dublu adezivă și cântărește puțin. În cazul lui chiar nu m-am mai deranjat să-l cântăresc, căci îți spun din start că este mai ușor decât celelalte aparate cu GPS pe care le-am testat anul acesta. Se conectează la computer printr-un software dedicat și poate exporta traseele către Strava sau Facebook.

Comparație VDO vs. Bryton, viteză maximă: 32.58 vs 31.5 km/h.
Comparație VDO vs. Bryton, viteză medie: 11.7 vs 11.2 km/h
Comparație VDO vs. Bryton, timp parcurs: 1:48 vs 1:47 h
Comparație VDO vs. Bryton, distanță parcursă: 21.1 km vs 20.1 km. La final, Strava îi dă dreptate VDO-ului. Cine poate totuși să stabilească care este cel mai precis? Păi, armata poate cu dispozitivele lor de top, primite de la amercani.

În ceea ce privește precizia, comparat cu Strava, acesta relevă date similare (parcă ar utiliza același receiver de GPS). Comparat cu Bryton-ul pe care l-am avut pe ghidon, VDO-ul indică o distanță ceva mai mare (1 km la fiecare 20 de km parcurși), așadar te face să te simți mai capabil, însă în mod curios, diferența de nivel este similară. De asemenea, Bryton indică înclinația unei pante cu zecimală, pe când VDO preferă varianta mai simplă, fără virgule.

Așadar, are sau n-are sens un asemenea dispozitiv? Dacă nu ești neapărat obsedat ca ciclocomputerul cu GPS să arate foarte bine și te mulțumești cu faptul că este simpatic și că-ți livrează toată informația cu o grafică parcă desprinsă de pe Attari sau HC Ice Felix (dragi copii, astea-s niște computere din anii 80), atunci acest VDO este pentru tine. Prețul este mai mult decât corect, este precis comparat cu GPS-ul din Smartphone-ul meu Sony conectat cu Strava și este ușor de utilizat, având deci toate atuurile pentru a-l recomanda. Și foarte important: n-are niciun magnet pe care trebuie să-l montezi pe spiță. Ceea ce înseamnă că-l poți lua cu tine și într-o tură de hiking.

Utilitate: 90%
Preț: 89 euro
Improtator: downhillandmore.ro

 

Vezi Comentarii (3)
  • Salut freerider,

    foarte interesant review-ul, dar te rog sa-mi spui daca intr-adevar la ciclocomputerele cu GPS (care nu au posibilitatea adaugarii unui sensor suplimentar) sunt probleme in padure, ma intereseaza daca ati facut un test despre asta. De exemplu, eu sunt indecis intre VDO M7 GPS si SIGMA 14.16 STS, ma intereseaza GRADIENT, AUTO-START (M7 are senzor de miscare) si imi place posibilitatea inregistrarii traseului. Pe de alta parte problema incarcarii acumulatorului (se poate rezolva cu o baterie externa – doar ai si farul pe USB, ca orice colectionar de acumulatori), dar m-ar deranja pierderea semnalului prin padure.

    Este o problema reala pierderea semnalului prin padure? Deci se comporta ca si un smartphone cu GPS, acelasi nivel de senzitivitate?

    • Mai toate aparatele GPS au pierdut uneori semnal prin pădure, în special la munte. În mod curios, telefonul nu. 🙂 Dar nu este ceva atât de grav încât să-ți altereze total informațiile înregistrate.

  • Salutare ! Am cumparat si eu o jucarie din asta ! DEZAMAGIT ! in casa. In acelasi loc altitudinea se modifica singura 🙂 . In mers vitezometru da cate un rateu fata de unu clasic . Am mers cu viteza constanta… altitudinea se modifica foarte incet. Senzorul cam lenes. NU RECOMAND !!!!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × three =