Casca pentru bicicletă Abus In-Vizz Ascent, a trecut destul de fugitiv prin redacția noastră însă chiar și așa, am reușit totuși să ne uităm mai de-aproape la ea, mai ales că este destul de inovativă.

Primul lucru pe care îl observi sunt desigur, ochelarii integrați în cască. Am mai observat acest sistem la căștile de schi și snowboard, unde ochelarii stau pe exteriorul căștii, însă la bicicletă eu personal nu mai văzusem. Din cauza asta am și fost încântat de idee și am spus că merită prezentată. Ochelarii sunt integrați în cască. Nu stau pe exterior ci se retractează în interiorul materialului căștii. Principalul avantaj aici îl văd în faptul că sunt protejați tot timpul, când transporți casca în mașină, în bagaj etc.

Alt avantaj îl observi în timpul mersului. Dacă lumina ambientală fluctuează des, spre exemplu mergi pe o potecă ce intră și iese des din pădure sau ești pe asfalt și treci des prin tuneluri, atunci poți „scoate” ușor ochelarii fără să te întrebi unde îi pui când ești în mers. La In-Vizz pur și simplu în dai în sus.

Ar mai fi fost un avantaj, dar din păcate s-a dovedit a nu fi valabil. De multă vreme eram în căutarea unor ochelari sport în care să se poată instala dipotrii. Știu că există ochelarii care acceptă pe interior, o a doua ramă care conține lentilele. Însă varianta asta nu este tot timpul bună pentru că schimbă percepția adâncimii câmpului vizual. Nu din cauza dioptriilor ci din cauza lentilelor fumurii de soare. Așa că am sperat ca această cască să fie soluția. Mai precis, ochelarii normali de vedere să poată fi purtați și să aibă loc pe dedesubtul ochelarilor culisanți ai căștii.

Având o cască mărime S/M, am testat teoria pe colega noastră de redacție care poartă ochelari de vedere. Din păcate am descoperit că vizorul căștii nu putea culisa peste față întrucât se lovea de ochelarii de vedere. Am încercat în mai multe feluri însă pur și simplu nu s-a putut, chair dacă ochelarii de vedere erau discreți și cu o dimensiune mică. Și din păcate se pare că nu suntem singurii care au semnalat problema asta ci am întâlnit-o și în recenziile altor publicații.

Însă în continuare, pentru mine această caracteristică rămâne extrem de utilă, de a retracta lentilele și de a putea purta, în teorie, proprii ochelari de vedere, mai ales că la noi toleranța era mica. Deci cu alți ochelari de vedere poate merge. Așa că sfatul meu, dacă sunteți în căutarea unei astfel de soluții, este să mergeți în magazin și să testați direct.

Însă Abus In-Vizz nu este doar pentru cei care poarta ochelari de vedere, nici pe departe. Este o cască normală pentru orice ciclist. Și deși pare exagerat, specificația asta de a putea retracta ochelarii în cască este extrem de plăcut s-o folosești pe traseu. Efectiv nu-ți dai seama de avantaje până când nu o încerci. Sistemul este atât de simplu și funcționează atât de simplu încât aproape că îți vine să zâmbești de fiecare dată când faci mișcarea.

Pe de altă parte am regretat că nu am vazut și aici specificația drăguță pe care am găsit-o la alte căști Abus, aceea de a fi compatibilă cu „codița de păr”. Pentru doamne și domnișoare este în special folositor acest aspect. Însă chiar dacă Abus In-Vizz nu are caracteristica asta, colega noastră nu s-a plâns că ar fi incomodat-o în vreun fel.

În altă ordine de idei, lentilele au două poziții de coborare: complet și aproape complet, cu clicuri distincte. Folosești opțiunea asta în funcție de mărimea feței și poziția nasului tău, mai sus/mai jos. Mișcarea se face extrem de simplu, culisând un buton aflat în partea din față a căștii, spre frunte. Lentilele în sine pot fi schimbate, fie pentru că se zgârie fie că vrei să pui o altă culoare (portocalii sau transparente, disponibile de cumpărat separat). Calitatea transparenței lentilelor a plăcut și o consider de nivel maxim.

În rest casca este destul de standard din punct de vedere al construcției. Carcasa exterioară este turnată în interiorul format din EPS (polistiren expandat). În total avem 24 fante de aerisire care ventilează foarte bine. Vara pe căldură nu sunt probleme. Însă avem totuși o diferență la construcție față de căștile normale, și anume că stratul EPS este în fapt format din două straturi. A fost nevoie de „artificul” ăsta pentru a putea intercala între straturi, ochelarii.

Însă chiar și cu acest strat EPS mai gors, casca nu e grea. Am cântărit mărimea S/M la 309 grame. Drept comparație ne putem uita la căștile normale de mtb care cântăresc în jur de 300 g, cele de mtb trail au aproximativ 380 g, iar cele full face pentru mtb au în jur de 770 g.

Concluzia testului este din punctul meu de vedere foarte pozitivă. Casca oferă extra protecție mulțumită stratului dublu EPS însă fără să cântărească în plus. Aerisirea este de asemenea foarte bună pe timpul verii. Ochelarii integrați mi se par excelenți și o specificație pe care dacă o încerci o dată nu-ți va mai plăcea altă cască. Prețul noii In-Vizz este destul de mare însă ține cont că nu va mai trebui să cumperi și ochelari de soare. Beneficiul lentilelor integrate în cască îl găsesc mai util decât avantajul pe care l-ai fi avut dacă In-Vizz ar fi fost compatibil și cu ochelarii de vedere cu dioptrii.

  • Construcție: Double-Shell In-Mold EPS
  • Ochelari de soare/protecție integrați
  • Culisare în două trepte a ochelarilor
  • Lentile rezistente la impact
  • Culoare lentile: cenusiu
  • Extra lentile: portocaliu, transparent (achizitionate separat)
  • Protec’’ie UV
  • 24 fante ventilatie – 12 față, 12 spate
  • Căptușeală detașabila ce se poate spăla
  • Greutate (mărime S/M): 309 g
  • Culori disponibile: alb, negru, verde/negru, alb/albastru, negru/rosu
  • Preț recomandat: 819,17 Lei (disponibil mai ieftin la distribuitori)
  • Importator: HBZ Romania
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentConvercyle se transformă în câteva secunde din bicicletă Cargo în bicicletă normală
Articolul următorLupul singuratic – Matt Hunter
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ