Acum citesti
Test de lungă durată – întreţinere, protecţie şi lubrifiere BikeWorkx

Este ştiut faptul că orice lucru dacă nu este îngrijit se va strica mai repede, uzura va fi mai accentuată şi finalmente ne va costa mai mult să-l reparăm sau înlocuim decât dacă l-am întreţine periodic. Desigur este şi cazul bicicletelor pe care trebuie să le menţinem curate pentru ca şi ele să ne servească timp îndelungat. Există deja pe piaţă o gamă destul de variată de produse pentru întreţinere, de la lubrifianţi la soluţii cu silicon şi şampoane, însă nu strică niciodată să avem ceva în plus, mai multe opţiuni.

Nou pe piaţă este şi marca cehească BikeWorkx care activează încă din 1991. Deşi nu dispune de un nume răsunător, fiind mai deloc cunoscută în România, totuşi BikeWorkx este o companie mare care oferă servicii chiar şi celor de la ExxonMobil.

Din noiembrie 2015 am avut la dispoziţie un set de produse BikeWorkx pe care le-am încercat înainte ca acestea să fie lansate pe piaţă. Perioada a fost tocmai bună pentru că acum, iarna, bicicletele se murdăresc puternic în special dacă sunt folosite în oraş. Apoi, tot iarna, ai nevoie de protecţie bună pentru lanţ şi cadru împotriva mizeriei de pe stradă şi a apei şi zăpezii care îngheaţă pe cadrul bicicletei. Oferta BikeWorkx este variată şi porneşte de la şampon pentru bicicletă la ulei de lanţ pentru iarnă şi silicon protector pentru suspensii.

Şamponul BikeWorkx Cyclo Star se aplică cu pulverizatorul inclus, direct din recipientul în care se vinde. Spre deosebire de alte şampoane sau substanţe de curăţat, acesta iese direct sub formă de spumă acoperind bine suprafaţa pe care este aplicat. Fiind special gândit pentru biciclete acesta nu este agresiv asupra suprafeţelor vopsite sau din cauciuc aşa cum este, spre exemplu, substanţa activă folosita pe maşini la spălătoriile auto. După aplicare dacă laşi şamponul puţin timp să „acţioneze”, la clătire vei obţine o suprafaţă şi mai curată. Şamponul este disponibil în recipient de 500 ml la preţul recomandat de 29 lei.

BikeWorkx Clean Star este un degresant creat pentru suprafeţele care se murdăresc repede precum discurile de frână, etrierele, pedalele sau lanţurile. Folosit pe lanţ, înainte de a fi lubrifiat, am observat că acţionează foarte bine lăsându-l destul de curat şi pregătit pentru ungere. Poate fi folosit şi pentru a curăţa pinioanele însă acestea trebuie mai întâi demontate pentru ca degresantul sa nu intre în butuc unde poate să dizolve vaselina. Dacă ai umblat la frâne, le-ai aerisit şi a curs ceva lichid de frână pe cadrul bicicletei sau pe piese, BikeWorkx Clean Star poate fi folosit şi pentru a şterge aceste urme. L-am mai folosit şi pentru a curăţa etrierul de funinginea produsă la frânare de plăcuţe. L-am folosit pe etriere vopsite în alb unde murdăria era foarte uşor vizibilă. După ce am aplicat degresantul şi am clătit cu apă întreaga bicicletă după spălare, funinginea era înlăturată în proporţie de aproximativ 70%. Restul s-a luat uşor cu o cârpă. Degresantul este disponibil în recipient de 200 ml la preţul recomandat de 24 lei.

Dacă vrei protecţie suplimentară pentru bicicletă poţi încerca BikeWorkx Shine Star, un poliş care nu doar împrospătează culorile, dar care şi curăţă şi protejează metalul, plasticul, cauciucul şi pielea. L-am folosit pentru a da un luciu nou cadrului. L-am folosit şi la şaua bicicletei unde am observat că în plus faţă de revigorarea culorilor acesta şi curăţa puţin din depunerile de pe şa. S-a observat în special la şeile în culori deschise. Dacă planifici să „pui bicicleta în cui” pe durata iernii este o idee bună să o acoperi cu un strat de Shine Star, după care să o lustruieşti, întrucât substanţa împiedică într-o oarecare măsura depunerea prafului. Produsul este disponibil în recipient de 200 ml la preţul recomandat de 24 lei.

Pentru protejarea suprafeţelor culisante BikeWorkx a creat un produs special denumit Silicone Star. Acesta este un ulei siliconic ce poate fi folosit şi în alte părţi nu doar la furci şi suspensii spate. Întrucât este gândit să întreţină şi să protejeze o-ringurile, garniturile şi cablurile, Silicone Star l-am găsit a fi bun cam la toate. Pentru suspensii consacrat pe piaţă este produsul Brunox însă acesta este destul de specializat pe nişa respectivă. Silicone Star este mai versatil şi disponibil în cantitate mai mare, de 200 ml la preţul recomandat de 29 lei.

Unul dintre cele mai cerute pe piaţă, în special pe timp de iarnă, este un ulei bun pentru lanţ. BikeWorkx oferă trei variante – Chain Star Extrem, Wax şi Normal, fiecare disponibil în recipient mic, portabil, de 50ml la preţul de 21 lei sau spray de 200 ml la preţul de 43 lei. Chain Star Extrem este un ulei gros ce se lipeşte de lanţ şi care nu se spală prea uşor. La spălat mă refer la ploaie, lapoviţă sau ninsoare. Astfel protecţia rezistă mai mult timp. Am fost plăcut surprins şi de faptul că la un moment dat, când curăţam o bicicletă pregătind-o pentru o sesiune foto, a fost suficient să şterg lanţul cu o cârpă, acesta fiind tratat în prealabil cu uleiul Extrem. Cu alte cuvinte nu s-a îmbâcsit cu mizerie şi nu a fost nevoie de degresanţi speciali pentru a-l face strălucitor.

Uleiul BikeWorkx Normal, este mai subţire şi potrivit de folosit mai ales vara sau pe vreme rece, dar uscată. Este un ulei fin pe care l-am folosit cu succes în câteva ture înainte să vină zăpada. Nu sunt multe de spus aici în afară de faptul că nici acesta nu atrage în mod deosebit praful de pe drum. Când urmează să speli lanţul, nu durează prea mult pentru a-l scoate la lumină. Acest lubrifiant este disponibil în aceleaşi cantităţi şi la aceleaşi preţuri ca varianta Extrem. Opţiunea Wax nu a fost testată.

BikeWorkx Oil Star este un ulei multifuncţional care poate fi folosit oriunde pe bicicletă. Mulţumită recipientului cu aplicator precis l-am putut folosi în toate ungherele incomode ale bicicletei după ce aceasta a fost spălată. Pivoţii schimbătoarelor de viteze, părţile mobile ale pedalelor spd, interiorul cămăşilor cablurilor schimbătoarelor sau frânelor toate pot fi întreţinute cu acest ulei. În descrierea oficială se spune şi că poate fi utilizat la slăbirea îmbinărilor ruginite. Aşa că am făcut un test pe un Tohan mai vechi care îşi aşteaptă rândul pentru restaurare. Şuruburile portbagajului spate şi ale aripilor erau bine ruginite. Însă după ce am aplicat acest ulei şi am aşteptat câteva minute şuruburile s-au desfăcut fără efort deosebit. BikeWorkx Oil Star este disponibil în recipient de 100 ml cu aplicator de precizie la preţul recomandat de 11 lei.

La test am avut şi produsele BikeWorkx Brake Star Mineral şi DOT 4 cât şi vaselina BikeWorkx Lube Star White şi Lube Star Original. Acestea sunt folosite în atelierul Freerider odată cu sosirea primelor biciclete destinate testărilor din acest sezon. Vom reveni cu un update legat de aceste patru produse după ce vor fi folosite suficient timp.

Importator: BikeFun.ro
Preţuri la data publicării articolului:

  • Şampon BikeWorkx Cyclo Star – 500 ml, 29 lei;
  • Degresant BikeWorkx Clean Star 200 ml, 24 lei;
  • Poliş BikeWorkx Shine Star 200 ml, 24 lei;
  • Ulei siliconic BikeWorkx Silicone Star 200 ml, 29 lei;
  • Ulei lanţ BikeWorkx Chain Star Extrem 50 ml, 21 lei şi 200 ml, 43 lei;
  • Ulei lanţ BikeWorkx Chain Star Normal 50 ml, 21 lei şi 200 ml, 43 lei;
  • Ulei universal BikeWorkx Oil Star 100 ml, 11 lei.
Vezi Comentariu (1)
  • Vad stupefiat cum apar periodic tot felul de produse de intretinere care nu fac absolut nimic decat sa prosteasca lumea naiva.Degresant,sampon,polish??? Acum 20 de ani ungeam lanturile Shimano cu ulei scump dupa fiecare iesire? Propun sa tragem aer in piept si sa lasam marketingul din ce in ce mai agresiv sa moara pe limba lui.Lanturile mele Shimano din anii 90 Inca sunt in limite normale de uzura si n.au beneficiat de astfel de tratamente extraterestre!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × four =