Am încercat să păstrăm obiceiul de a vă prezenta toate noutățile interesante de la Garmin, testate de noi personal și până acum am reușit să vă spunem tot ce ni s-a părut de interes despre modelele Edge și Fenix din ultimii ani. Păstrăm tradiția și cu noul ceas multisport outdoor Fenix 6 în varianta sa 6X Pro care ni s-a părut cea mai avantajoasă și care ne-a fost pus la dispoziție de Trisport, importator autorizat Garmin. Sarcina însă devine din ce în ce mai grea, deoarece complexitatea aplicațiilor și opțiunilor prezente a devenit copleșitoare iar șansa ca un utilizator normal să le folosească pe toate e aproape zero. În schimb, pentru orice fel de utilizare, avem o grămadă de funcții noi și interesante…

Imediat după apariția în magazine, am scris un mic ghid cu noutățile și cu sfaturi pentru alegerea modelului potrivit pentru fiecare. Acum nu vom mai relua toate informațiile de acolo.

Caracteristici fizice

Cumva cei de la Garmin au reușit să facă o mică magie. Noile Fenix 6 au toate ecranul mai mare decât versiunile 5 anterioare, dar dimensiunea efectivă a ceasului a scăzut. Practic acum ecranul acoperă un procent mai mare din suprafață, dar fără să se renunțe la caracterul ”rugged” de ceas outdoor. Cel mai mult se remarcă scăderea distanței dintre prinderile curelei, ceea ce face ca acum ceasurile mai mari, inclusiv modelul X, să se potrivească mai confortabil pe mâini mai mici. Altfel, creșterea suprafeței ecranului are o valoare impresionantă de 36% la seria X!!!

Pe lângă îmbunătățiri evidente pe partea de putere de calcul, au fost înlocuiți senzorii GPS și de puls cu modele îmbunătățite. Noul senzor GPS consumă mult mai puțin și asigură o autonomie foarte mare în modul de navigație în timp ce noul senzor de puls e mult mai precis și stabil, este aprobat pentru folosire sub apă și măsoară oxigenarea sângelui pe toate modelele seriei.

Modelul 6X Pro testat de noi vine cu o autonomie de 21 de zile în mod ceas, 60 de ore în mod GPS și 15 ore în modul GPS+muzică. Nu am avut ocazia să testăm bateria până la epuizare într-unul dintre aceste moduri dar modul în care se consumă ne face să credem că valorile reale sunt destul de apropiate de cele oficiale. Ce e interesant e că în funcție de opțiunile activate, ceasul ne informează exact ce autonomie avem, nu doar despre nivelul de încărcare a bateriei ca la modelele anterioare. Așa putem descoperi și singuri ce influență are pornirea sau oprirea unei funcții.

Dimensiunile fizice sunt de 51x51x1490 mm, afișajul are o rezoluție de 280×280 pixeli, greutatea este de 93 g, ecranul este de tipul Corning Gorilla Glass DX fără touch, este rezistent la apă până la 10 atm iar memoria internă este de 32 GB fără posibilitatea de extensie.

Controlul se face ca până acum cu ajutorul a 5 butoane:

  • stânga sus – backlight/quick menu
  • stânga centru – up/meniu principal
  • stânga jos – down
  • dreapta sus – start/stop/OK
  • dreapta jos – lap/Back

Ceasul are posibilitatea de a programa funcții rapide pentru mai multe combinații de taste, așa că se poate ajunge în diverse funcții foarte repede.

Interfața include meniul principal ce se accesează prin apăsarea lungă a butonului din centru stânga , dar care facilitează și accesul direct în meniul de setări. În cazul în care ceasul se află într-o aplicație, apare și un meniu dedicat pentru configurarea acesteia. Ca de obicei, cea mai mare parte a configurării se poate face direct din dispozitiv, fără să fie nevoie de telefon sau legătură la PC.

Conectivitate

Fenix 6 are funcții de conectivitate complete. Se conectează prin BTLE la telefonul mobil, la senzori sau la accesorii. Senzorii și accesoriile, în funcție de tipul de conexiune acceptată, se pot accesa și prin ANT+. Conform Garmin, toate dispozitivele care se pot conecta pe ANT+ trebuie conectate preferențial pe acest protocol. Telefonul mobil se conectează doar prin BTLE.

Lista de dispozitive ce se pot conecta include: căști BTLE, senzori de puls/viteză/cadență/pași/putere/temperatură/oxigenare musculară, camere video VIRB, lumini și radar VARIA (mai sus se vede modul de afișare a informațiilor de la radar), dispozitiv de urgență InReach, display suplimentar, transmisii electronice (cu funcții speciale pentru Shimano Di2 și generice pentru restul). In ecranul de mai sus e afișajul suplimentar pentru Varia Radar.

Conectarea la PC se face doar prin USB, cu cablul special inclus in pachet. Nu se poate face conectarea la PC prin alte metode. Conectarea e necesară pentru încărcare dar și pentru actualizări de dimensiuni mari cum sunt cele ale hărților.

Există și posibilitatea de conectare prin WiFi. Odată ajuns în raza de acțiune a rețelei, Fenix se sincronizează direct prin aceasta. În plus, WiFi e necesar pentru a descărca listele de muzică, ce nu se pot descărca altfel.

Funcțiile generale și de monitorizare zilnică

Noul Fenix 6 are o sumedenie de funcții generale de smartwatch și de monitorizare zilnică a activității, efortului și stării de sănătate. Toate sunt adunate, ca de obicei, sub forma unor widget-uri. Noutatea acum este că acestea nu mai sunt afișate câte unul ci câte trei odată, într-o versiune micșorată ce cuprinde cea mai mare parte a informațiilor utile, putând fi deschise la nevoie pentru a vedea informații detaliate. Evident, toate informațiile se regăsesc și mai detaliat, sub formă de grafic și de istoric, pe aplicația Connect.

O parte din informații pot fi afișate pe ecranul principal, pe wathcface-ul curent, în funcție de complexitatea acestuia. Fenix 6 vine cu o serie de watchface-uri standard iar din magazinul ConnectIQ se pot instala altele, unele cu forme grafice și complexități deosebite, dar nu e un lucru recomandat deoarece afectează autonomia și funcționarea ceasului. O să încercăm să prezentăm principalele elemente disponibile, pe scurt:

  • ABC (Altimetru/Barometru/Compas) – ne prezintă rapid informațiile respective. Altimetrul folosește barometrul pentru calcul, o metodă precisă pe termen scurt dar limitată datorită influenței condițiilor meteo. Din acest motiv altimetrul se poate calibra automat după GPS sau, la nevoie, manual.
  • Numărul de pași/etaje urcate – accelerometrul intern e folosit permanent pentru a măsura numărul de pași efectuați și de etaje urcate. Nu este, în mod evident, o măsură extrem de precisă deoarece anumite mișcări ale mâinii pot simula pașii, dar este totuși un sistem destul de bine pus la punct. Putem să ne alegem un obiectiv de pași sau de etaje urcate zilnic sau pentru pași putem lăsa ceasul să aleagă un obiectiv în funcție de activitatea din ultimele zile. Toate acestea sunt luate în calcul la balanța caloriilor zilnice și a energiei.
  • Pulsul – acesta este măsurat continuu fiind disponibile statistici și grafice. Pe lângă puls, senzorul măsoară și HRV – variația pulsului, cu rol în multe alte situații cum ar fi măsurarea stress-ului sau a nivelului de performanță. Se pot activa alerte de puls. Considerații despre măsurarea pulsului în timpul activităților sportive vom face într-un paragraf dedicat.
  • Pulse OX (oxigenarea sângelui) – această valoare este interesantă pentru a monitoriza calitatea somnului și anumite probleme apărute în timpul acestuia, pentru a monitoriza aclimatizarea la altitudini mari și pentru a face observații în cazul unor situații medicale deosebite. Măsurătorile se pare că sunt foarte precise, la nivel medical, însă pentru a afla o valoare validă e nevoie ca mâna să fie nemișcată iar consumul de baterie e destul de mare. Părerea noastră, dacă nu sunt probleme deosebite, e că această funcție ar trebui folosită doar la taberele/cantonamentele la altitudine.
  • Ritmul respirator – practic este măsurat numărul de respirații pe minut
  • Monitorizarea somnului – ceasul monitorizează perioada totală a somnului pe parcursul unei zile, cu măsurarea separată a perioadei de somn ușor, adânc, REM – adică starea în care apar visele și perioada eventuală în care utilizatorul e treaz. De asemenea, se mai măsoară și restul parametrilor: puls, rata respirației, OX și se pot vizualiza toate grafic în Connect.
  • Body battery – este o nouă funcție care ne arată câtă energie mai avem. Practic ne trezim cu 100% și în funcție de activitate, valoarea aceasta scade sau crește. E o funcție interesantă despre care utilizatorii spun că funcționează corect.
  • Nivelul de stres – s-a păstrat măsurarea stres-ului, lucru ce se face practic printr-o corelare a pulsului și a variației acestuia. Din widget-ul special putem accesa o serie de exerciții de respirație ghidate pentru relaxare.

Funcțiile smart există în continuare și avem tot ce e nevoie. Astfel suntem notificați de apelurile telefonice, mesajele text dar și de alte notificări de la aplicațiile din telefon. Evident este nevoie ca Fenix să fie conectat activ cu telefonul pe BT și în telefon aplicația Connect să aibă acces la tot ce e nevoie: apeluri, mesaje, agendă. Din Connect putem alege separat fiecare aplicație de la care vrem să primim notificări. Tot din Connect putem edita lista de răspunsuri prin SMS pe care le putem da direct de pe ceas unui mesaj text sau ca răspuns la respingerea unui apel. Lista conține oricum o mulțime de mesaje standard acoperitoare pentru majoritatea situațiilor.

Garmin Pay ne permite, pe toate modelele seriei 6, să plătim cu cardul contactless direct de pe ceas. Pentru activare e nevoie să avem un card compatibil Garmin Pay, singura bancă din România care oferă această posibilitate la data redactării articolului fiind Banca Transilvania, mai există și cardul Orange Money care e compatibil. Serviciul funcționează însă perfect și cu cardul Revolut, destul de popular. Pentru a plăti, se introduce pe ceas un cod pin, după care se poate plăti și fără a mai introduce codul timp de 24 de ore sau până când ceasul e dat jos de la mână – o metodă destul de sigură de protecție. Interesant e că datorită faptului că PIN-ul e cerut pe ceas, nu mai e solicitat și pe POS, indiferent de suma plătită.

Muzica direct de pe ceas e o caracteristică prezentă doar pe modelele Pro, datorită memoriei suplimentare. Se pot copia efectiv pe ceas până la 2000 melodii mp3 sau se pot copia liste de pe aplicații cum ar fi Spotify, Deezer sau iHeartRadio. Eu folosesc Spotify. Ceasul accesează istoricul listelor ascultate pe Spotify și îmi dă posibilitatea să le descarc. Atenție, descărcarea se face doar prin WiFi! Dacă sunteți în oraș și vreți să descărcați o listă, puteți activa hotspot-ul de WiFi de pe telefon în acest scop. Muzica descărcată din aplicații se înregistrează criptat și nu poate fi copiată și ascultată altfel. Personal eu mi-am descărcat playlist-ul cu cele mai ascultate 100 de piese din anul anterior și îmi ajunge pentru sesiunile de antrenament cu muzică. Pentru audiție se poate folosi orice pereche de căști pe Bluetooth, acestea se împerechează din meniul Settings iar volumul și controlul se poate face fie de pe ceas, fie de pe căști. Personal am căști cu funcție hands-free iar atunci când am telefonul la mine, dacă primesc un apel, pot să vorbesc fără probleme direct de pe căști.

ConnectIQ permite instalarea unui număr imens de aplicații din multe domenii, făcând practic nelimitate posibilitățile de folosire a ceasului… depinde ce dorește fiecare utilizator. Singurul lucru ce trebuie menționat e că odată testată o aplicație, dacă nu e folosită, e bine să fie ștearsă pentru a nu încărca memoria inutil cu efecte posibile asupra funcționării ceasului.

Monitorizarea activităților sportive

Principala utilizare pentru care Fenix 6 e conceput e monitorizarea activităților sportive, atât de exterior cât și în sală. Practic Fenix poate fi folosit pentru a monitoriza și înregistra aproape orice sport, dar unele discipline au facilități suplimentare incluse, ce merită menționate și discutate.

Generalități

Monitorizarea activităților sportive se face, ca până acum, cu ajutorul unei succesiuni de ecrane de date, complet configurabile. Acestea sunt de 2 feluri, ecrane cu câmpuri de date și ecrane specializate, dedicate pentru afișarea unor informații. Atât ecranele specializate cât și câmpurile de date pot conține informații de la aplicațiile standard sau de la aplicații suplimentare ConnectIQ, așa că și aici posibilitățile de configurare sunt foarte mari.

Câmpurile de date pot fi la Fenix 6X în număr de maxim 8 iar la modelele 6 și 6s maxim 6. E un progres mare față de limitarea de 4 câmpuri de la modelul 5, unul dintre cei mai importanți pași făcuți la noul model, rezolvând un aspect la care concurența era mult în față. Ca de obicei, câmpurile pot fi numerice sau grafice și pot să necesite un spațiu mai mare de afișare, mai ales în cazul celor grafice, astfel că nu în toate combinatiile vom putea afișa real 8 câmpuri, doar dacă acestea sunt strict numerice. Metricile ce pot fi afișate sunt într-un număr imens iar enumerarea lor ar lungi mult prezentarea. Unele metrici depind de senzorii atașați, altele de sportul pentru care e configurat ecranul. Dar acum, chiar și la ciclism, avem 8 metrici față de 10 la computerele Edge, adică în sfârșit Fenix a devenit un computer de ciclism cu adevărat performant – în general ciclismul are nevoie de mai multe câmpuri.

Pulsul pe încheietură poate fi folosit la orice activitate care se pretează la purtarea ceasului pe mână, adică aș cam exclude de aici ciclismul, deși se poate și acolo dacă se folosește un computer Edge ca Remote Display, cel mai ieftin fiind micul 130, dar și restul modelelor actuale fiind compatibile. Spre deosebire de modelele anterioare, am constatat că valorile de puls oferite de noul senzor sunt mult mai bune, fără întârzierile mari ce apăreau pe modelul 5. Am făcut chiar un test la o tură lungă de MTB cu pulsul măsurat pe mână versus pe piept, rezultatul pare absolut ok, se poate vedea mai jos.

Totuși trebuie înțeles că indiferent cât de precis ar fi senzorul, măsurarea optică pe braț nu are aceiași precizie ca cea electrică pe piept, astfel că în cazul în care se doresc date foarte exacte, cum ar fi la antrenamentele cu intervale sau în zone de puls, e recomandat să fie folosită o centură, orice model ce transmite pe ANT+ sau BTLE fiind compatibil, inclusiv modele mai ieftine decât cele originale de la Garmin.

Pulsul pe încheietură poate fi pentru prima dată folosit și la înot. E bine deoarece tehnologia anterioară cu centură pe piept implica un sistem sofisticat de memorie internă a centurii, deoarece datele nu se transmit prin apă. Astfel, centura memora pulsul și îl descărca în computer ori de câte ori se restabilea conexiunea (ceas și centură ieșite din apă). Implicit, centurile de înot erau mai scumpe din acest motiv. Acum nu mai e nevoie de ele decât, după cum spuneam și mai sus, dacă dorim măsurători foarte precise și rapide.

Centura de puls mai e necesară și pentru diverse teste, cum e cel pentru pragul lactic.

Navigația pe modelele Pro se face pe baza unei hărți destul de complexe. Fenix 6X Pro deține o bază de date mare cu POI-uri (puncte de interes) din orice domeniu și o hartă a Europei cu posibilitatea de rutare turn-by-turn. Din păcate nu se poate alege direct din ceas o adresă exactă, datorită dificultății de a o introduce cu interfața existentă, dar se poate alege rapid un punct de pe hartă în care vrem să ajungem. De asemenea putem naviga înapoi la Start, pe aceiași rută sau pe ruta cea mai bună.

Pentru fiecare tip de activitate în parte se poate alege separat harta folosită, modul ei de afișare și mai ales modul de rutare. Harta folosită poate fi una dintre cele instalate standard sau se pot instala hărți suplimentare mai detaliate a unor zone dacă se dorește.

Modul de afișare al hărții e o noutate pentru Fenix 6 unde putem avea harta standard, marină, cu contrast puternic, întunecată dar ce e mai interesant e că putem în modul Popularity să vedem pe ea heatmap-ul pentru activitatea curentă, adică rutele pe unde au mai fost alții înainte, cu cât au fost mai mulți cu atât sunt mai colorate și mai groase. Există și un mod pentru stațiuni de schi, unde apar suplimentar toate pârtiile. Se pot afișa pe hartă și segmentele Strava preferate. În toate modurile, nivelul de detaliu poate fi ales să fie mic, mediu sau mare. Modul de afișare al hărții poate fi configurat separat pentru fiecare tip de activitate, restul sunt generale pe tot sistemul. In ecranul de mai sus se pot observa cu mov rutele preferate de alți cicliști.

Rutarea poate fi și ea configurată separat pentru fiecare activitate, deoarece se face diferit în funcție de opțiunea aleasă. Pentru mersul pe jos se aleg alei, trotuare, pentru ciclism se aleg piste de bicicletă iar dacă alegem MTB primim și poteci neasfaltate. Avem practic opțiunile direct routing, automobile, motorcycle, road cycling, mixed surface cycling, gravel cycling, mountain biking, run&walk, hiking, mountaineering, ATV/off-road. Cred că e evident cât de utilă e această funcție, mai ales în zonele unde aceste trasee sunt bine documentate. Cei ce au folosit de exemplu rutarea de MTB în zone din Alpi spun că au fost ghidați la destinație pe single trail-uri superbe, greu de găsit altfel! Atenție, nu avem implementată aplicația TrailForks, ca pe noile Edge. Avem și opțiunea de a activa Popularity Routing, ceea ce înseamnă că vom fi rutați pe traseele cele mai folosite de alți utilizatori. De asemenea, putem alege ca ruta să fie calculată pentru distanță minimă, durată minimă sau, o opțiune foarte utilă, diferență de nivel minimă! Putem de asemenea să alegem să evităm porțiunile neasfaltate și ferryboat-urile.

Dacă dorim să navigăm după un track, putem să facem asta folosind fie un traseu salvat în librăria noastră din Connect, fie după o tură înregistrată anterior. Este prezentă și funcția Round-trip Course extrem de utilă dacă suntem într-o zonă necunoscută și vrem să dăm o tură. Alegem o distanță și dacă dorim o direcție iar Fenix ne va oferi 3 variante de trasee pentru sportul respectiv, în funcție de opțiunile alese pentru rutare. Am testat funcția în zonele în care merg mai des cu bicicleta și traseele oferite sunt pertinente și frumoase, în mare parte cele folosite de toată lumea. Alegerea direcției e utilă de exemplu dacă avem un munte într-o parte și vrem să găsim trasee pe el.

Navigația cu dispozitivele de ultimă generație Garmin e extrem de complexă și odată configurată poate oferi experiențe foarte bune. Noua platformă hardware e rapidă și face rutările mai rapid decât modelele anterioare.

Indicatorii de performanță

Fenix 6 e mai bogat ca niciodată de indicatori de performanță ce să ne ajute să ne antrenăm mai eficient. Aceștia îi regăsim ușor și sunt influențați în principal de activitățile de alergare și de ciclism.

VO2 Max e un indicator foarte util al nivelului de fitness. Fenix 6 îl măsoară automat la activitățile de alergare (inclusiv indoor), însă nu și la trail running, datorită condițiilor variabile în care se aleargă off-piste. Dacă veți da o alergare ușoară, există posibilitatea ca ceasul să detecteze un VO2 Max micșorat, un truc bun e să o declarați de tip trail running. VO2 Max pentru ciclism este calculat doar dacă bicicleta e dotată cu un senzor de putere!

Pragul Lactic e o valoare ce ne indică momentul de trecere de la efortul aerob la cel anaerob, util de știut la cursele lungi unde trebuie evitat consumul inutil de resurse. Acesta se poate detecta automat (nu am reușit încă să primesc o valoare astfel) sau în urma unui test ce necesită însă centură de puls.

Race Predictor e un calculator ce prezice timpii ce ar putea să îi scoată utilizatorul la cursele de 5k, 10k, semimaraton și maraton. Dacă pe Fenix 5 valorile erau ridicol de optimiste și motiv de amuzament, la Fenix 6 valorile mi se par absolut plauzibile, cel puțin pentru mine.

Training Status prezintă starea generală a antrenamentului, care poate fi de mai multe feluri: Suprasolicitare, Neproductiv, Recovery, Productiv, Maxim… fiind separat prezentată evoluția performanței și a încărcării.

Încărcarea este prezentată și ca istoric pe 7 zile.

Se face o analiză detaliată a cantității de antrenament în zonele Low Aerobic, High Aerobic și Anaerobic și se oferă sfaturi în legăură cu zonele unde e nevoie să se insiste.

Recovery oferă o aproximare a timpului de repaos recomandat, în funcție de toate antrenamentele efectuate în ultimele zile. Perioada maximă recomandată e totuși de 4 zile.

Aclimatizarea este de asemenea analizată, atât cu căldura cât și cu altitudinea. Pentru aclimatizarea la altitudine este bine să se folosească și măsurarea Pulse OX.

Pentru prima dată, în calculul acestor parametrii se iau în considerare condițiile meteo și altitudinea. De asemenea, datorită funcției Physio TrueUP, dacă e activată, analiza antrenamentului și istoricul se face luând în considerare toate înregistrările făcute cu toate dispozitivele folosite, sincronizate mereu prin Connect. Astfel puteți folosi pentru ciclism computerul Edge, antrenamentul va fi luat în considerare și totul va fi afișat actualizat atât pe Edge cât și pe Fenix!

Funcții comune pentru mai multe sporturi

Unele funcții interesante pot fi folosite pentru mai multe sporturi, deși nu pentru toate.

ClimbPro este o funcție foarte apreciată, introdusă odată cu seria 5 Plus. Aceasta împarte traseul automat în cățărări și prezintă odată intrat pe una dintre acestea, în mod grafic, distanța și diferența de nivel rămase de parcurs precum și un profil ce indică grafic prin culori panta curentă și cea care urmează, precum și media pantei care a rămas de parcurs. Pentru a folosi corect ClimbPro e bine să citiți ghidul de utilizare a acestuia. Funcția poate fi folosită la activitățile de alergare și ciclism.

Strava Live Segments permite ca până acum, pentru abonații serviciilor Strava, concurarea în timp real pe segmentele preferate, la alegere, cu PB-ul propriu, cu timpul record (KOM la ciclism și CR la alergare) sau cu prietenul care e în față. Există un ecran dedicat doar pentru asta care apare în apropierea segmentelor. Se poate alege ca segmentele să fie afișate pe harta principală.

Intervalele de antrenamet sunt foarte utile pentru cei ce iau sportul în serios. Fenix 6 permite efectuarea de antrenamente complexe, fie ca parte a unui plan de antrenament din Connect sau de la terți, fie editate direct în Connect. Intervalele pot fi de puls, viteză, cadență sau putere atât pentru ciclism cât și pentru alergare iar durata lor poate fi în funcție de timp, distanță, target sau la apăsarea butonului lap.

Programele de antrenament sunt disponibile atât în aplicația Connect cât și la alte site-uri partenere compatibile cum ar fi TrainingPeaks. Antrenamentele, indiferent de tipul de activitate, se sincronizează cu calendarul intern și apar ca sugestie automată când se începe o activitate în ziua respectivă, dar pot fi parcurse și mai repede. Mai târziu din păcate nu, antrenamentele neefectuate dispar cu excepția ultimului. Odată ales antrenamentul, Fenix te ghidează prin el atât cu ecrane specifice pentru fiecare situație cât și cu indicații text despre ceea ce trebuie făcut.

AutoClimb și 3D Speed sunt două funcții specifice pentru antrenamentele pe trasee cu diferențe mari de nivel. AutoClimb permite schimbarea automată a ecranului curent cu unul cu date relevante atunci când se depășește o anumită viteză de urcare, măsurată în m/h, valoare ce poate fi aleasă, standard fiind de 600 m/h. Se poate alege ce ecran se afișează, se poate configura acesta și se poate alege cât de repede se face schimbarea. 3D Speed optimizează măsurarea vitezei după GPS luând în considerare și faptul că se urcă/coboară o pantă.

Funcții specifice activităților sportive principale

Alergare

Fără îndoială cea mai folosită activitate de pe Fenix a fost și va fi alergarea. Avem la dispoziție mai multe tipuri de alergare din care să alegem: Run, Trail Run, Indoor Run, Treadmill Run, fiecare cu caracteristicile sale specifice și configurabilă separat. Evident, dacă dorim, pornind de la una dintre ele putem crea una specifică, gen Run Race sau Trail Race, după nevoile fiecăruia. Duplicăm una dintre ele, îi schimbăm numele și o personalizăm.

Diferențe există între acestea. Cele de interior nu folosesc GPS. Trail Run nu afectează partea de indicatori de performanță datorită variabilității terenului. Este bine să se folosească activitatea specifică. Cele de interior folosesc accelerometrul intern pentru a măsura numărul de pași iar după prima activitate înregistrată solicită distanța exactă parcusă pentru a calibra lungimea pasului.

Există o serie de funcții specifice pentru alergare:

Pace Pro e o funcție foarte interesantă, nou introdusă. Prin elaborarea unui plan Pace Pro putem obține de la ceas indicații de pace recomandat pe fiecare segment al unei curse pentru a obține la final timpul dorit, luând în considerare și panta traseului. Am testat această funcție și, cu condiția ca obiectivul ales să fie unul realizabil, ghidajul este pertinent și clar și am reușit să mă țin de obiectivul propus. Planul Pace Pro se poate edita în Connect însă există o limită maximă a pace-ului. Am remarcat însă că se poate activa și de pe ceas și acolo acceptă și pace-uri mai mari, pentru că se alege timpul total. Se pare că acesta e însă limitat la 24 h, ceea ce face funcția inutilă pentru ultramaratoanele foarte lungi, dar în rest mi se pare o funcție absolut binevenită.

Metronomul permite antrenarea ritmului la alergare. Acesta face ca ceasul să emită o vibrație și/sau un sunet după o anumită cadență, ajuntându-ne să o ținem. Cadența general recomandată este de 180 pași pe minut. Ceasul poate să dea alertele la fiecare pas, la 2, 3, 4 sau 6 pași!

Ciclism

Pentru ciclism, avem la dispoziție activitățile de Bicicletă, MTB și Bicicletă indoor. Datele suplimentare ce le putem afișa sunt cele ce țin de putere, dacă avem un senzor specific. Este bine să se creeze câte un tip de activitate pentru fiecare tip de ciclism practicat, în special pentru a alege tipul de rutare necesar și a evita de exemplu să fim trimiși pe drumuri neasfaltate cu cursiera sau doar pe drumuri asfaltate cu MTB-ul. La modul indoor, evident, GPS-ul e oprit.

Ca o concluzie personală, datorită noului ecran mai mare și a posibilității de a afișa 8 câmpuri de date, Fenix 6X este un computer excelent de bicicletă, fără prea multe neajunsuri în comparație cu seria Edge. Îi lipsesc foarte puține lucruri: dinamica pedalatului (dar știe să analizeze informațiile de putere), partea de poteci din Trailforks și posibilitatea de control de la distanță cu telecomanda sau cu butoanele suplimentare ale transmisiilor electronice, cum e cazul Shimano Di2. Montat cu suportul special pe ghidon și împreună cu o centură de puls, computerul Edge nu mai e neapărat util.

Iată un video în care am încercat să prezentăm funcționarea Fenix 6X pentru ciclism, în comparație cu unul dintre cele mai populare computere de acum, Edge 830:

Înot

Înotul e o altă activitate unde Fenix e foarte folosit. Sunt instalate două aplicații separate, una pentru înot la exterior și una în piscină. Monitorizarea înotului e mai dificilă deoarece apa previne comunicația cu senzorii și citirea datelor de la sateliții GPS. Din acest motiv track-urile înregistrate la înot nu sunt la fel de precise ca la alte sporturi, localizarea fiind făcută doar în momentele când ceasul e ieșit din apă. În piscină, GPS-ul e dezactivat și distanța se calculează prin declararea lungimii piscinei plus detectarea automată a întoarcerii la capăt. Astfel, ceasul practic numără lungimile de bazin și le înmulțește cu dimensiunea declarată a acestuia. După cum am mai spus mai sus, Fenix 6 poate în sfârșit înregistra pulsul de pe braț și la înot. Fenix oferă și numărul mișcărilor din brațe și detectează automat stilul de înot folosit. Din păcate eu nu înot așa că nu am avut ocazia să testez practic toate aceste funcții.

Schi

La schi avem în continuare activitățile de schi pe pârtie și XC Schi la care se adaugă una nouă, XC Skate Schi. Cum e încă toamnă nu am apucat să le testez, dar cu siguranță activitatea de schi pe pârtie a păstrat caracteristica de a se opri automat la urcare și de a oferi numărul de ture și informații utile pentru fiecare tură, cum ar fi viteza medie și maximă. În plus, Fenix 6X vine cu toate pârtiile de schi din zona geografică preîncărcate și e capabil să navigheze prin acestea, adică să ofere la intersecții informații despre ce pârtie în ce direcție este. Sunt curios cum va merge la iarnă, probabil voi reveni cu o mică adăugare sau un articol separat.

Pe partea de schi de tură din păcate nu avem nici acum o activitate specifică, deși ar fi binevenită. Putem folosi cu succes XC Schi sau una din aplicațiile dedicate din ConnectIQ.

Multisport

Fenix au fost mereu ceasuri iubite de triatloniști iar modul multisport e nelipsit. Avem astfel din start posibilitatea de a alege să înregistrăm un triatlon sau duatlon dar și curse de tip brick sau swimrun, fiecare configurabilă separat cu tipul exact de activități și tranzițiile specifice.

La Multisport, activitatea va fi salvată unitar în Connect dar în aplicații terțe cum e Strava se va regăsi sub forma mai multor activități diferite.

Pentru competițiile de tip triatlon sau duatlon, pentru a înregistra totul cu ceasul dar a avea și informații utile pe bicicletă, se poate folosi un computer Fenix în modul Remote Display care se activează imediat ce Fenix ajunge în apropiere, fără a pierde timp în tranziție.

Activități nautice cu vâslit

Există mai multe tipuri de activități ce implică vâslitul: SUP, Rowing, Kayak și chiar Row Indoor. În plus față de datele standard, acestea măsoară și numărul și frecvența mișcărilor de vâslit.

Activități la sală

Aerobic, yoga, pilates sau antrenamentele cu greutăți au activități specifice iar Fenix poate să recunoască destul de bine tipul de exercițiu efectuat și să numere repetițiile. Se pot elabora planuri complexe de antrenament cu mișcări din baza de date bogată Connect. Pe ecranul ceasului, pentru anumite planuri de antrenament, apar indicații sub formă de animații despre cum se fac exercițiile respective. Ca o constatare personală, numărul de tipuri de exerciții disponibile în Connect e imens și trebuie să cam știi ce vrei când cauți, altfel doar căutarea în listă durează enorm.

Există și activități specifice pentru aparate cum ar fi bicicleta eliptică sau aparatul de urcat pe scări. De fapt există o aplicație specifică și de urcat pe scări efectiv…

Golf

N-am jucat niciodată golf dar cine știe ce rezervă viitorul? Fenix 6 e însă pregătit cu hărți complete a tuturor terenurilor de golf din zona geografică și cu indicații specifice jocului, la care sincer nu mă prea pricep.

Alte sporturi

Deși nu vine preîncărcat cu alte sporturi, Fenix 6 poate fi folosit la monitorizarea acestora fie prin alegerea unei activități tip cardio, fie prin instalarea de aplicații specifice din ConnectIQ unde oferta e bogată.

Alte funcții interesante

Fenix 6 are și alte funcții interesante instalate sau care pot fi instalate ulterior. Aș menționa Phone finder care ne ajută să găsim telefonul la care ceasul e conectat sau Dog Tracker care ne localizează câinele dacă e dotat cu un cip GPS dedicat pentru asta. Oricum ar fi, Fenix 6 poate fi configurat să facă aproape orice își poate dori utilizatorul…

Concluzii

Cu Fenix 6 în varianta Pro cei de la Garmin au atins un nivel de complexitate inimaginabil acum câțiva ani. Practic cele prezentate aici nu ating poate nici un sfert din subiectele ce se pot dezbate despre acest ceas. Orice opțiune are o mulțime de variante, de exemplu iluminatul ecranului care se poate regla diferit pentru zi și noapte, pentru funcționarea în mod ceas sau activitate, are un mod automat gesture să se aprindă doar când ne uităm la ceas… multe opțiuni sunt complexe. Pe de o parte e cert că aproape niciun utilizator nu va folosi în întregime funcțiile lui Fenix 6X Pro, dar pe de altă parte fiecare utilizator va găsi în final aproape tot ce simte că are nevoie de la un ceas multisport premium.

În filmul de mai sus am încercat să prezentăm ce ne-a atras atenția cel mai mult la Fenix 6, însă informațiile sunt multe și greu de prezentat în timp limitat. Din acest motiv o să incercăm să facem niște filme de prezentare separat pentru diverse tipuri de utilizari, cu funcțiile specifice pe care le putem folosi la fiecare.

Importator: disponibil la toți importatorii și distribuitorii Garmin

Primit la test de la: Trisport.ro

Preț: 3599 lei

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ