Acum citesti
Testat: noua încălțăminte cu talpă dreaptă, Afton Keegan

Afton este o marcă recent răsărită pe piața de încălțăminte specifică pentru MTB, iar cele două modele disponibile în acest moment le-am putut admira în cadrul Eurobike. După care, importatorul român ne-a trimis și nouă o pereche pentru a vedea mai exact despre ce-i vorba pe teren. Când spui încălțăminte cu talpă dreaptă sau mai pe scurt, flat-uri, de regulă spui Five Ten. Talpa Stealth mi s-a părut mereu cea mai reușită și cea mai aderentă, dar așa cum mi-a fost dat să descopăr, nici Afton nu stă rău la acest capitol.

Heavy duty.

Desigur, o pereche de încălțăminte utilizată cu un set de pedale din plastic fără crampoane nu înseamnă mare lucru, așadar i-am testat pe mai multe pedale: Nukeproof Neutron (da, acelea care costă aproape 900 de lei), Azonic și un set standard de pedale de la Haibike, care s-au regăsit pe e-bike-ul de test. Nukeproof-urile au fost montate pe bicicleta de street, pe care am folosit-o pentru trial, pumptrack și rampa din curte, Azonic-urile au fost instalate pe bicicleta de enduro și pedalele Haibike, evident, pe bicicleta electrică. Dacă în cazul primelor două pedale vorbim despre instalarea lor pe biciclete ușoare, în cazul ultimelor vorbim despre montarea lor pe o bicicletă de 26 de kg. Și acesta cred că a fost testul suprem pentru această încălțăminte.

Condiții nu foarte ușoare pentru acești Aftoni.
Împinge în pedaleeee!

Revenind la aderență, pe bicicleta de street piciorul a stat plantat pe pedală, talpa moale cu modelul de tip pentagon neregulat potrivindu-se de minune cu țintele foarte înalte. La fel și în cazul bicicletei de enduro, iar ceea ce-am apreciat cel mai mult a fost că atât la sărituri cât și la tot soiul de scheme care-ți mai trec prin cap atunci când ești în aer, nu am pierdut niciodată contactul cu pedala. Evident că nu se simt asemenea unor încălțări SPD, dar și-au făcut treaba excelent. În cazul bicicletei electrice au fost mici probleme, căci greutatea foarte mare a acesteia te trage în jos brutal la fiecare săritură. Dacă vine vorba doar de simpla pedalare, atunci totul este în regulă, însă în cazul săriturilor poți pierde ușor contactul cu pedala. Aici nu este neapărat vina pedalelor sau încălțărilor ci așa cum spuneam mai sus, este vina greutății totale a bicicletei. În condiții de umiditate mi s-au părut rezonabili, deși cred că se poate și mai bine. Iar când spun umiditate nu mă refer doar la ud, ci la ud + noroi + pietriș. În cazurile extreme tot SPD-urile își fac treaba cel mai bine.

Aspectul nu te dă pe spate, însă mai importantă este funcția decât forma.
Calitate, fără a lăsa loc de comentarii.
Talpa are un design cel puțin interesant, poziționarea pentagoanelor neregulate potrivindu-se cu orice tip de pedală.

Din punct de vedere al confortului sunt comozi, deși au un aspect de skate-shoe, mai lunguieți și nu la fel de lați precum FiveTen. Sunt bine strânși pe picior, iar asta îți dă un sentiment de siguranță. Poți merge la fel de bine cu ei, însă ține cont că talpa nu este chiar atât de moale încât să-i folosești pentru hiking. Pentru push-bike sunt decenți, aici diferențierea fiind făcută din nou de condițiile meteo. După cum bine știi, încălțările de munte SPD au crampoane serioase, pe când acestea de față sunt gândite pentru un teren mai puțin dificil și pentru momente petrecute mai degrabă pe pedală.

Vârful este ranforsat – așadar nu-ți faci griji pentru pietrele care zboară de pe traseu – nu-ți rămâne decât să te rogi ca acestea să nu te lovească în tibie. De asemenea, bine ranforsat este și călcâiul, și fără să strâng șireturile până la amortițirea piciorului, aceștia au stat bine pe poziții. Există o aerisire în față cât și pe laterale, iar în condiții de ploaie nu te aștepta să se usuce prea repede sau să ofere impermeabilitate mare.

Aftonii admiră Bucegii.

Pe scurt, confortul este foarte bun pe pedale, acceptabil atunci când mergi cu ei pe jos, sunt bine fixați pe picior dar fără să te strângă (alege totuși numărul potrivit) și mi-au oferit aderența pe care o căutam, cu mici excepții în condiții de umiditate. Prețul este de asemenea rezonabil, de aproximativ 100 de euro, în condițiile în care concurența oferă produse similare la prețuri mai mari. Rămâne de văzut care este durata de viață a tălpii și cât va dura până va începe să se găurească de la țintele pedalelor. Doar timpul ne va spune.

Importator: Pegas România
Preț: 95.99 euro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − five =