Acum citesti
Bicicleta mea (20): Nirve Clasic

Astăzi avem un Nirve în secțiunea bicicleta mea, ce aparține lui Andrei Boboc, căruia îi dăm cuvântul:

„E o bicicletă care a fost achiziționată cu banii ce i-am luat pe o bicicletă tip chooper, vândută pe un site de licitații online, miraculos, în doar 3 zile. Văzusem deja bicicleta pe internet, eram fixat pe ea, însa fiul meu era aproape de vârsta de un an, și voiam să plimb și copilul cu ea. În pozele de prezentare, bicicleta nu era dotată cu portbagaj, și deja era un minus major, însă într-o zi de sâmbată, mi-am luat soția și copilul și ne-am dus la magazin.

Am intrat le-am zis că sunt dispus să cumpăr bicicleta aia doar dacă se poate atașa portbagaj și scaun pentru copil pe ea. Băieții de acolo s-au pus pe treaba, iar după vre-o jumătate de oră mi-am pus puștiul în scaun, l-am legat, și după o scurtă probă m-am întors să o plătesc. De atunci (acum 3 ani) bicicleta e mijlocul principal de transport în oraș, duceam copilul la grădiniță, apoi eu la munca și invers. Acum am 2 copii, motiv pentru care am fost nevoit să preiau bicicleta soției, pliabilă, pe care o țin în portbagajul mașinii cu care duc copii la grădiniță, unde las și mașina, și folosesc bicicleta pentru restul zilei.

PS. Cu bicicleta asta am și avut un accident, clasic de altfel, o portiera deschisă fara asigurare… accidentul destul de dur, pentru mine, bicicleta perfect întreagă, doar cu levierul frânei rupt.  Menționez că eram și cu copilul în scaun, care a tras doar o sperietură zdrăvană, el fiind bine protejat de acesta.

PPS. Bicicleta are la activ 5 tentative de furt, dintre care una aproape finalizată…”

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − four =