Bicicletele mele, de la început până azi

De multă vreme mă gândeam să fac un rezumat cu bicicletele ce le-am avut de-a lungul timpului, unele m-au servit multă vreme, altele mai puțin, dar cu toate am amintiri deosebite. Ultimele două schimbări în colecție, una venită dintr-o oportunitate și alta dintr-un defect iremediabil, mi-au dat impulsul să o fac. Surpriza mare e că, după săpături adânci pe Google, am reușit să găsesc poze chiar și cu primele mele biciclete de concurs. Acum primele de când eram copil e mai greu să le găsesc… le voi aminti doar!

Totul a început la grădiniță cu un soi de bicicletă rusească, portocalie, cu rotițe destul de mici, cu care am învățat să mă dau (din câte țin minte cu roți ajutătoare) și cu care am reușit performanța, imposibilă în ziua de azi, să plec pe drumul național până la semnul de ieșire din Cluj-Napoca! Aproape 2-3 km de aventură singur, la grădiniță! Evident, pe vremea aceea, anii 1982-1984, riscul să dea o mașină peste tine era foarte mic. Probabil era o duminică și aveau voie să circule numai numerele impare!

A urmat un Pegas din ăla care se desface în două de la mijloc, cu care am învățat să cobor scările din spatele blocului. Cam din clasa 1 până prin clasa a 5-a, pe la revoluție. După 89 au apărut primele MTB-uri și am primit cadou unul, din oțel, scria pe el Shimano Viscontea, era echipat Shimano 3×6, cu furcă fixă și a fost bicicleta mea până după facultate când am fost pe banii mei și mi-am cumpărat alta. Maxima aventură cu aceasta a fost o coborâre din Padiș până în Huedin, pe drum s-a cam dezmembrat toată. Eram cu un prieten care avea una profi, cu cadru de crom, ghidon și pipă Ritchey și echipare Shimano LX. Atunci am văzut prima dată ce înseamnă o bicicletă și de atunci mi-am dorit una. Era anul 1999.

MOUNTAIN BIKE

Undeva prin 2002-2003, din primii bani câștigați și cu puțin ajutor, am cumpărat prima mea bicicletă adevărată, cea din imaginea de mai sus. Un Altrix Tempest cu cadru din aluminiu și echipare Alivio. După un mic upgrade la frână pe disc în față, că furca avea prindere (evident am schimbat și roata), am participat cu ea la primul meu concurs, Napoca XCO Cup, cred că prin 2004. Dar m-a dus și prin multe ture montane de agrement prin Apuseni și Maramureș. Țin minte că a costat nouă undeva pe la echivalentul de azi a 1200 lei.

Prin 2004 parcă, după un contract din care am câștigat niște bani mai consistenți, i-am cheltuit aproape pe toți (că deh, eram deja cu microbul în mine) pe o bicicletă performantă: Altrix Cougar LX. Chiar era: transmisie Shimano LX 3×9 cu angrenaj Hollowtech II, frâne hidraulice Avid Juicy 5, furcă pe aer Suntour Axon care am schimbat-o cu o RockShox Reba cumpărată de nouă. Cadrul era foarte ușor, din aluminiu, undeva sub 1200 g! Mă simțeam mândru, bicicleta fusese ceva mai mult de 2000 lei plus furca încă vreo 1200. Adevărul e că dacă stau și mă uit, azi cu banii ăștia de-abia găsești ceva cu frâne hidraulice Tektro dar cu angrenaj pe pătrat și transmisie 3×8! Iată cât s-au scumpit bicicletele în peste 10 ani! M-am dat cu ea vreo 2 ani dar eram greu și cadrul foarte ușor era flexibil, aveam probleme cu schimbătorul spate pe urcări. În plus, mi-a picat microbul să îmi iau un full și ocazia a venit când am găsit un cadru SH. Tot cu ocazia bicicletei acesteia mi-am cumpărat primele pedale și pantofi SPD!

Astfel, am intrat în posesia primului și singurului full suspension din viața mea, un B1 Rockbumble. B1 era o marcă în vogă în perioada aia, cam prin 2007. Am pus pe ea piesele de pe Altrix, i-am cumpărat și o furcă Marzocchi Bomber de 120 și am bătut munții. Am făcut trasee prin Iezer, Piatra Craiului, Bucegi și am participat la maratoanele celebre din perioada respectivă: Geiger, Mediaș, Miercurea Ciuc, Reșița… ba chiar și un concediu la Kitzbuhel! Am uitat să precizez că între timp furca Reba a crăpat. La propriu. Scăpa aer între camere, am trimis-o la service în Ungaria și mi-au trimis-o înapoi bucăți cu un bilețel pe care scria că are brațul fisurat de sus până jos. Așa și era… Din păcate nu prea m-am înțeles cu full-ul, nu era stilul meu.

Într-o zi prin 2009 am fost întrebat de un prieten dacă nu vreau un cadru hardtail de performanță Carraro, că l-a primit și el și îi e mare. Am acceptat imediat, am vândut cadrul B1 și am mutat totul pe noua Carraro 395K Race. Încă păstram multe piese de pe Altrix-ul Cougar! Cu asta deja am făcut multe lucruri frumoase: am început cu un super concediu la Solden, apoi am prins ediții din 4Munți, Geiger tura lungă, Carpathian Adventure, multe ture grele și frumoase! Totuși bicicleta de 18 inch îmi era un pic mică, îmi doream ceva mai performant.

Tot SH am găsit la preț foarte bun un cadru Merida HFS 3000, topul de aluminiu de la vremea respectivă. Cu o geometrie de competiție, lucrurile s-au schimbat mult. Am cumpărat și o furcă Marzocchi nouă. Am mai schimbat din piese, a primit niște roți MAVIC CrossRide, angrenaj nou Deore, frâne Hayes execrabile (se defectau mereu), dar a ieșit o bicicletă de competiție destul de bună. A văzut și ea marile concursuri de la noi. Am fost foarte mulțumit de ea dar… 29! Aproape peste noapte 26 a căzut în dizgrație și nu mai făceam față celorlalți pe coborârile tehnice pe bolovani, pe denivelări mari… A venit vremea unei schimbări…

Cumpărată în 2014, Sensa Merano TNT Pro a fost prima bicicletă completă cumpărată după vechiul Altrix Cougar. Am schimbat practic tot, am luat-o de la zero. Cadru din aluminiu, furcă Reba, echipare full XT 2×10, a mai primit cadou un set de roți performante Mavic Crossmax SLR și niște componente din carbon. Am reușit încet să o aduc la 10.5 kg. A fost bicicleta mea de concurs în ultimii 3 ani și pe lângă clasicele de la noi am mai făcut împreună Sellaronda Hero și Zillertal Bike Race, două curse foarte tari și solicitante. În principiu planul era să mai petrecem cel puțin sezonul acesta împreună. Din păcate, zilele trecute am descoperit cadrul crăpat… Planurile noastre nu mai aveau cum să continue.

Forțat de necesități, am decis că e timpul să aleg un model cu o geometrie modernă, deoarece răposata Sensa era încă pe geometria clasică. Astfel, oricum fiind fan Cannondale, cu ajutorul neprețuit a celor de la Extreme Riders am reușit să aduc acasă în doar 2 ore modelul lor F-Si Alloy 2, echipat cu furcă Reba și transmisie SLX-XT. A primit ca upgrade roțile Mavic Crossmax SL, mai performante decât cele originale. Să sperăm că vom avea o grămadă de aventuri frumoase împreună, momentan am avut primul concurs și m-am simțit excelent!

Cursieră

Prima mea cursieră am avut-o la Cluj, pentru antrenamente în jurul orașului. Era un model Villiger cu cadru de oțel, transmisie Shimano cu ergopower-e 2×8 și angrenaj 53-42!!! Oricum nu știam multe despre subiect. Am vândut-o în 2007 când m-am mutat la București, n-am mai luat-o cu mine. Nu pot să spun că am făcut mare lucru cu ea, câteva urcări pe Feleac.

Kona Zing a fost prima mea cursieră adevărată și a venit după o accidentare la Maratonul București în 2010. Neputând face mare lucru datorită unui tendon la picior, am cumpărat SH cursiera asta (cumpărată cu acte de cineva de la BikeXpert), după care m-a prins microbul. Avea cadru din aluminiu, furcă din carbon și roți Mavic Aksium, transmisie 2×10 Ultegra/105, primind în plus un angrenaj FSA Gossamer pe Hollowtech 2 în locul celui original pe pătrat și un set de roți Mavic Ksyrium SL.  În 2011 am terminat cu ea temutul Oetztaler Radmarathon de 235 km și 5500 m diferență de nivel, au urmat Marmotte în Franța, Maratona dles Dolomiti în Italia, multe ture frumoase pe marile șosele montane de la noi și din Alpi, a bătut nebuniile din Prahova, a mai primit îmbunătățiri pe la transmisie… Anul acesta în schimb a apărut o oportunitate pe care n-am putut să o refuz.

După ce am aflat de un cadru cu mici probleme care nu mă afectează, nou, la cei de la Extreme Riders, importatorul Cannondale în România, l-am achiziționat cu o reducere bună de preț (nu se pot monta pe el angrenajele originale PressFit). L-am echipat cu ce aveam, respectiv transmisia Microshift Arsis 11 și roțile Mavic Ksyrium SL iar de doar câteva săptămâni mă dau cu acest Cannondale CAAD 8. Deocamdată am făcut împreună brevetul Randonneurs 300 km și ne-am înțeles foarte bine.

Ciclocros/gravel bike

Pasionat fiind de ideea de ciclocros, prin 2011 am modificat o bicicletă din oțel Kona Hei Hei de oraș și mi-am făcut una cu care să particip la concursuri, în special la Prima Evadare. Cu piese ieftine, angrenaj pe pătrat, roți Mavic Aksium, transmisie 2×8 și frâne cantilever, ea mă servește minunat și azi cu foarte mici îmbunătățiri (un deriaor spate Deore, originalul Altus s-a rupt la o tură în Cernica). Am fost împreună la 3 ediții Prima Evadare din care 2 pe noroi, la XCO-ul Argeș Autumn Race și la multe curse de ciclocros de unde ne-am întors și cu ceva diplome. O folosesc de asemenea ca bicicletă de iarnă și ca bicicletă de plimbat pe lângă casă și prin parc cu copiii, în mod normal are montate pe ea pedale clasice, doar la concurs primește SPD-uri.

GT Grade Alloy Tiagra a fost un impuls de moment. Impresionat de toate știrile care anunțau nașterea ideii de gravel bike neuronii au luat-o razna și m-am trezit proprietarul acestei biciclete de care sunt extrem de încântat. Inițial mă gândeam că o voi putea transforma în cursieră de competiție, dar geometria ei este departe de așa ceva! Echipată acum cu o transmisie Shimano 105 2×11, cu roți de MTB Mavic Crossmax SLR și cu frâne pe disc mecanice, o folosesc la toate turele la munte și pe unde dau de drumuri proaste, îmi plănuiesc cu ea ture combinate de asfalt cu forestier. Este o bicicletă extrem de polivalentă. Am participat cu ea și la concursuri de șosea: Eroica și pe Transfăgărășan, unde a făcut față minunat alături de alte cursiere mult mai race. Dar când asfaltul se strică sau dispare, GT-ul meu le lasă pe toate în urmă. Recomand o astfel de bicicletă oricui are nevoie de una singură cu care să poată face aproape orice, mai puțin MTB extrem.

Voi mai aveți poze cu primele biciclete? Puneți povestea lor la comentarii pe FB cu poze, cred că e interesant să privim în trecut…