Concursurile de aventură sunt o raritate. Nu vorbim doar de România ci în întreaga lume. Dintre cele mai cunoscute dacă le enumeri îți încap pe degetele de la la doua mâini. Un concurs de aventură este un eveniment sportiv multidisciplinar ce implică orientare și navigația echipei peste un teren sălbatic și nemarcat având la dispoziție doar busolă, hartă și mai nou GPS.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 03
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Spre deosebire de alte concursuri, formatul unui adventure race este limitat doar de imaginația directorului de cursă. Un concurs bun va conține idei care îi vor surprinde până și pe cei mai experimentați concurenți pe acest segment. Pentru a fi considerat de aventura evenimentul trebuie să dureze mai mult, în general minim două zile și două nopți. Din acest motiv și cronometrarea este specială întrucât odată dat startul ceasul oficial nu se mai oprește decât când echipa trece linia de finiș. Acest fapt îi obligă pe concurenți să-și alcătuiască o foarte bine pusă la punct strategie de concurs întrucât cronometrul merge și când ei dorm sau mănâncă.

Astfel de competiții implică în general participarea pe echipe formate din mai mulți membri. De asemenea anunțarea locației concursului este ținută secretă până în ultimul moment. Motivul acestei strategii este ca participanții să nu își poată stabili în avans traseul pe care îl vor urma, toate echipele urmând să primească informația în același timp asigurându-se astfel șanse egale tuturor. De asemenea formatul consacrat al echipei participante la un concurs de aventura este cel mixt, cei 4 membri fiind bărbați și femei. Una din condițiile specifice acestui tip de concurs este și că membri echipei trebuie să meargă tot timpul împreună fiind interzis să se distanțeze prea mult între ei. Cu alte cuvinte se va merge în ritmul celui mai lent.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 12
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

O particularitate specială este că nu există traseu predefinit! Este frumusețea „principală” a unui adventure race. Organizatorii îți oferă harta de concurs pe care sunt marcate doar check point-urile pe care da, trebuie să le bifezi într-o anumită ordine. Însă cum ajungi la ele este total la alegerea ta, mai precis a echipei. Poți alege fie drumul mai scurt care traversează muntele prin văi, păduri și gol alpin, fie o iei pe drumul ocolit, mai sigur, dar mai lung. Toate au avantaje și dezavantaje.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 09
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Scena românească a concursurilor de aventură este săracă. A existat în trecut Carpathian Adventure cu peste 10 ediții la activ. Însă din 2012 pauză. De curând a apărut o nouă organizație care promite să reaprindă pasiunea pentru adventure race. În 2015 a apărut pe scenă ProPark Fundația pentru Arii Protejate și Clubul pentru Protecția Naturii și Turism Brașov, organizatorii primei ediții Propark Adventure Race desfășurată în munții Perșani. A fost o mare bucurie pentru mulți dintre noi să știm că există din nou așa ceva la noi în țară și nu trebuie călătorit peste hotare dacă vrei să participi la așa ceva. Însă bucuria a fost de scurtă durată pentru că, așa cum au aflat cei care au participat, evenimentul este un concurs în toată regula, unul foarte greu. Foarte greu nu doar fizic ci și psihic motiv pentru care puține echipe au terminat în timpul alocat.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 13
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Anul acesta a fost organizată o nouă ediție. Dacă în 2015 distanța totală de parcurs a fost mai mică însă orientarea a fost mai dificilă, anul acesta a fost invers. Orientarea a fost relativ facilă. Puteai atinge majoritatea check point-urilor urmând traseele turistice marcate și consacrate. Însă distanța de concurs a fost mai mare, însemnând în jur de 230 km. Dar marea problemă a fost timpul limită de 50 de ore, lucru care nu oferea echipelor prea multe momente de pauză.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 08
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Într-un astfel de concurs este evident că nu poți transporta cu tine în rucsac tot ce ai nevoie pentru un concurs care poate dura și peste 50 de ore. Din acest motiv la tine trebuie să ai strictul necesar pentru energie și supraviețuire în situații limită. Bagajul principal rămâne la organizatori, iar cu acesta te vei mai întâlni de-a lungul concursului în puncte cheie. Bagajul principal conține, printre alele, haine de schimb și mâncare „normală” care te ajută să-ți mai treacă greața de la atâtea geluri și batoane energizante.

S-a pus accent pe proba de bicicleta (mtb), pe locul doi fiind trail running-ul. Însă ProPark 2016 a fost presărat cu o mulțime de probe speciale care au însemnat sarea și piperul concursului. A fost lesne de observat pasiunea cu care organizatorii au pus la cale acest eveniment. Probele speciale au fost nu doar interesante ci și foarte frumos puse în scenă. Arbitri erau costumați în tema probei respective, iar înainte de a pleca să o rezolvi ți se făcea un briefing detaliat.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 19
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Traseul concursului și probele speciale au fost gândite de organizatori în așa fel încât să ta facă să-ți cunoști țara mai bine. Începând cu geografia, trecând prin recunoașterea speciilor de plante și păsări și încheind cu arhitectura rurală. Mai mult, dacă te documentai și alegeai pentru echipă un nume de arie protejată din România, primeai o reducere la taxa de înscriere.

2016 a însemnat a 2a tentativă pentru mine de participare la un adventure race. Prima a fost în 2004 la Carpathian Adventure ediția din munții Parâng unde echipa Montrek din care am făcut parte, a trebuit să abandoneze. Din păcate istoria s-a repetat și anul acesta.

ProPark 2016 a avut startul din Zărnești însă oficial s-a plecat de la Babarunca, cu autocarele. La un adventure race e greu să spui „unde are loc”, pentru că evenimentul acoperă o suprafață foarte mare. Bicicletele i-au așteptat pe concurenți la Administrația Parcului Național Piatra Craiului de aici plecându-se spre primul check point amplasat în satul Peștera, mai precis peștera Liliecilor. Aici concurenții aveau să fie întâmpinați de prima probă specială. Doi dintre membri echipei urmau să intre în peșteră unde un arbitru le înmâna o poză cu o specie de liliac. Pozele cu lilieci cuprindeau 21 specii care se găsesc în Piatra Craiului, din cele 34 câte există în România.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 14
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Mai departe, până la următorul check point, concurenții trebuiau să identifice despre ce specie e vorba în poză. Evident că sunt puțini dintre noi care știu așa ceva în mod curent. Așa că metoda principală de rezolvare a probei a fost „sună un prieten”. Tehnologia s-a dovedit folositoare la proba asta. Echipa noastră „Cheile Nerei” alcătuită din Zelma Ivan, Paul Drăgan, Eduard Oprea și subsemnatul, a fotografiat poza cu liliacul și a trimis-o pe mail mai multor prieteni. Desigur riscul era să primim răspunsuri diferite ceea ce s-a și întâmplat. Din fericire până am ajuns la CP2 am aflat răspunsul corect.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 05
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

A 2a probă specială la Propark 2016 a fost legată de arhitectura rurală. Sosiți pe biciclete în satul Dâmbovicioara concurenții trebuiau mai întâi să ofere răspunsul corect la întrebarea cu liliecii. Dacă răspunsul era greșit primeau o penalizare de 30 minute. După care li se înmâna proba speciala. În cazul de față era vorba de o altă poză cu o casă din sat. Concurenții trebuiau să o găsească în maximum o oră însă nu aveau la dispoziție decât acea poză, mică și alb negru, dar și câteva detalii despre elementele tradiționale pe care le conținea. Strategia era ca cei 4 membri ai echipei să plece în direcții diferite și să se anunțe între ei în momentul în care unul dintre ei o găsea. A fost amuzantă această probă pentru că prin sat găseai echipe care umblau peste tot și întreabă toți localnicii unde e casa. Într-un final am găsit-o și noi și am putut porni mai departe.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 10
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Următorul check point s-a aflat în Podul Dâmboviței, o locație foarte cunoscută pentru cei care merg pe bicicletă în zona Rucăr-Bran și Piatra Craiului. Aici se încheia, cel puțin temporar, proba de bicicletă și urma alergarea montană. Tot aici ne așteptau bagajele principale. Astfel, ne-am schimbat sumar din haine de bicicletă în cele de alergare și am mâncat rapid ceva mai „normal”, pentru că până acum folosisem doar geluri și batoane. Aici s-a înregistrat și primul abandon.

Mai departe echipele continuau pe jos urmând să urce în Piatra Craiului pe un traseu mai puțin umblat. Vremea bună și faptul că era încă lumină oferea tuturor o stare excelentă de spirit. Într-un final s-a ajuns la check point 4 unde următoarea probă specială se intitula „The Green Master”. Pentru a participa trebuia mai întâi să răspunzi la întrebarea „care este specia dominantă din zona în care ne aflăm?”. Doar dacă se răspunde corect continuai cu proba specială. Dacă nu știai erai penalizat cu 5 minute. Proba efectivă consta în găsirea în pădure a 7 specii diferite de frunze, lucru nu foarte ușor, dat fiind faptul că era o pădure de molid.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru fiecare specie negăsită primeam penalizare 5 minute. Opțiunea era desigur, să acceptam din start 35 minute penalizare sau să intrăm în joc și să găsim plantele, lucru pe care l-am făcut. Fiecare echipă trebuia să hotărască momentul când se oprea din cautat și accepta penalizarea, în cazul în care nu găseai toate plantele. Însă înainte de a pleca spre următorul CP echipa trebuia să mai răspundă la o întrebare. Un răspuns greșit atrăgea o nouă penalizare de 10 minute. Întrebarea era „care specie este comestibilă și nu conține toxine: măcrișul sau fagul?” Proba a avut loc în extremitatea nordică a poienii Pietricica, din creasta Pietrei Craiului.

propark 2016 foto dan mazilu 01

Am plecat spre următorul check poit, iar peisajul s-a schimbat încet de la pădure la gol alpin și stâncărie. Punctul de control era amplasat în Șaua Funduri de unde se vedea foarte bine și următorul punct de pe muntele vecin care trebuia atins: Vârful Păpușa – 2.391m. De aici echipele au avut de coborât din munte până jos de tot în vale. Traseul a fost chiar special, prima parte a coborârii făcându-se pe grohotișul specific al Pietrei Craiului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În vale noi ne doream să facem o scurtă pauză la restaurantul unei pensiuni de care știam că e în zonă. Din păcate coborârea din munte nu ne-a scos chiar unde trebuia, iar pentru a ajunge acolo era necesar un ocol prea mare. Așa că am continuat traseul fără nicio pauză. În acest moment era deja seară, iar urcarea în Iezer, spre Păpușa, urmă să o facem noaptea.

Uitându-ne le ceas, aproximând distanțele pe hartă și timpul rămas până la check point-un special de la lacul Bolboci unde avea să aibă loc proba de caiac, am decis să continuăm urcarea până unde sau până când se mai poate. Vremea era mai departe bună, așadar continuarea traseului pe timpul nopții era plauzibilă.

Însă deja se prefigura abandonul. Din sens opus ne tot întâlneam cu echipe pentru care era clar că nu au cum să ajungă în timp util la Bolboci. Noi am decis să continuăm până în ultimul moment. Urcarea în Iezer a fost și aceasta atipică întrucât am urmat un forestier mai puțin cunoscut. Pe drum ne-am unit forțele cu încă o echipă, iar la un moment dat am întâlnit alți 2 din cei patru membri ai altei echipe care abandonase. Însă de dragul aventurii au decis și ei să ni se alăture. Așadar iată 10 oameni noaptea la ora 10 încercând să nimerească drumul de TAF corect care ajungea în creasta Iezerului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Într-un târziu am ajuns la limita pădurii. De aici urma golul alpin. Era trecut de ora 10 seara și dubiile că am putea continua au început să apară. Era deja foarte târziu și chiar dacă am fi continuat toată noaptea, nu am fi ajuns în timp util la Bolboci. Treaba cu Bolboci a fost complicată. Întrucât proba se desfășura pe apă era obligatoriu ca toate echipele să fie ieșite din apă cel târziu la ora 20. Din calculele noastre era imposibil de atins această oră.

La liziera pădurii se afla și o stână unde am decis să ne oprim și să dormim câteva ore. Cele câteva ore au durat până dimineață la 5 când am decis să o luăm din loc. Cealaltă echipă de 4 cu care mergeam împreună a ales să meargă toată noaptea. Din păcate am aflat ulterior că în ciuda eforturilor tot nu au reușit să ajungă la timp pentru a intra în proba de caiac, fiind descalificați.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru Cheile Nerei concursul s-a încheiat la acea stană. Până acolo am mers foarte bine deși se pare că prea încet pentru a ne fi suficiente cele 50 de ore. Ne-am simțit bine până acolo și pentru că am fost susținuți și propulsați de MyProtein, nutriția sportivă pe care am consumat-o la concurs și pentru care mulțumim reprezentantului în România. MyProtein a fost sponsorul nostru care ne-a permis efortul fizic susținut până în acel punct.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În dimineața următoare atmosfera în echipă nu era tristă. Știam că suntem în afara concursului însă ne aflam în continuare în natură într-un loc superb. Așa că am decis să continuăm urcarea pe vârful Papușa. Aici nu am mai găsit arbitri așa că drumul ne-a dus mai departe înapoi în vale și spre CP 7, fostul CP 3 din Podul Dâmboviței.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pentru cei care se încadrau în timp, CP7 a însemnat o nouă probă specială, un puzzle cu o specie prezentă în ariile protejate traversate, al cărei nume latinesc trebuia să-l știm. Cum nu mulți dintre noi cunosc latina, denumirea era trecută și pe spatele cartonașului. Majoritatea echipelor au terminat în sub 5 minute această probă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Din acest check point rândurile concurenților s-au subțiat considerabil. Din 20 de echipe mai rămăseseră în cursă doar 8. În CP8, care se afla într-un loc foarte dificil de ajuns, undeva la baza Vârfului Leaota, pe muchia Mitarca, concurenții au avut de trecut încă o probă specială care s-a jucat puțin cu răbdarea lor: Trebuiau să răspundă la 7 întrebări legate de ariile protejate din România. Suna simplu, însă nu a fost: la fiecare răspuns greșit echipa era nevoită să aștepte 5 minute până la următoarea întrebare. Din cele 8 echipe ajunse aici, doar 6 au mai continuat spre CP9.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 01
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Mai departe concurenții aveau de făcut cea mai dificila decizie strategică de orientare. Pentru a atinge CP9 aflat la lacul Bolboci din munții Bucegi, trebuiau fie să ocolească pe culmi, fie să coboare în vale și urcat iarăși, fie să coboare în vale și apoi ocolit foarte mult pe drumuri forestiere. La lac echipele erau așteptate de caiacele umflate gata să îi poarte către cele 5 puncte așezate în cele mai îndepărtate capete ale lacului. Proba trebuia terminată în maxim 90 minute. Totuși echipele ajunse aici au fost întâmpinate de o surpriză plăcută. Cele 6 echipe care au trecut pe la Bolboci au avut la dispoziție mâncăruri pe alese, câte două feluri diferite pentru fiecare echipă. Radu Diaconescu a fost bucătarul.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 04
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Următorul punct de atins au fost stâncile Sf. Ana unde urma să se desfășoare proba de rapel. Aici a fost CP 10 unde cei 45 m trebuiau coborâți pe coardă. De la acest punct de control continuat apoi spre Sinaia pe drumuri cunoscute, iar după traversarea văii Prahova s-a urcat spre Zamora și vârful Baiul Mare. Din nou spiritul de aventură a oferit echipelor mai multe variante de continuare: se putea fie să se meargă pe muchii, să se coboare în vai, să se meargă pe forestiere sau să se pedaleze pe drumuri asfaltate aceasta din urmă fiind varianta cea mai lungă, dar și cea mai sigură. Ținta era pasul Predeluș, ultimul punct de control înainte de finișul de la cabana Babarunca.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 07
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Acesta a fost traseul propus de organizatori pentru ProPark 2016. A fost excelent și foarte variat. Putea fi parcurs însă doar dacă dispuneai de o condiție fizică bună, poate prea bună pentru majoritatea dintre noi. Acesta a fost și motivul pentru care majoritatea covârșitoare a participanților nu au terminat. Nu spune nimeni că un concurs este „prea greu”. Un concurs prin definiție te scoate din zona de confort. Însă când îl faci prea greu îl adresezi unei nișe de concurenți și așa aflată în minoritate.

Este un mare păcat că majoritatea echipelor nu s-au putut bucura de traseul și probele speciale oferite de organizatori și gândite cu atâta pasiune, și este la fel de păcat că organizatorii nu s-au bucurat de aprecierea concurenților care puteau trece prin toate punctele de control și rezolva toate probele speciale. Ediția din 2015 a fost celebră pentru orientarea „de coșmar” în teren, care i-a dus aproape de nebunie pe unii participanți. Ediția de anul acesta a avut un timp limită prea scurt.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 02
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Andreea Nicoleta Angheluș – ciclistă cu experiență, de la echipa Pajiștea Gogoșu-Ștefănel care a abandonat în CP6, ne spune că „pentru mine este primul concurs de genul acesta cu care vin în contact. Nu știam prea bine despre ce era vorba, am aflat de el cu trei zile înainte de start, dar având în vedere numărul mare de abandonuri, pot spune că da, este nevoie de mai mult timp, dificultatea și lungimea putând să rămână același. Ca un concurs să poată crește trebuie să aibă un număr mai mare de concurenți care termină cursa. Majoritatea își doresc, în primul rând, să îl termine. Atâta timp cât nu exista restricții clare pentru concurenți trebuie să te gândești la toți, nu doar la câștigători, ei oricum se vor descurca. Deși a fost greu și nu am terminat, mie mi-a plăcut foarte mult. Ideea în sine este foarte frumoasă, organizarea făcută cu mult suflet și sper ca la anul să termine mai multe echipe, echipa în care o să fiu atunci să ajute și ea la acel procent!”

Lucian Clinciu de la echipa Grind Piatra Craiului, locul 1, povestește că pentru ei concursul a fost „o mini vacanță/aventură de familie. A participa la un astfel de concurs înseamnă a avea multă încredere, multă deschidere, un nivel de acceptare înalt, modestie și multe cunoștințe-despre munți, natură, corpul uman, efort! Mai înseamnă un psihic puternic, pe care nu-l poți cumpăra sau dobândi brusc, din neant. Acest psihic puternic și acea chemare lăuntrică spre aventură și încercarea puterilor crește în tine pe parcursul anilor, adunând de la o experiență la alta tot ceea ce este util! Secretul nostru a fost și este acesta! 

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 11
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

ProPark Adventure a fost bine organizat, complex, am străbătut mai multe masive decât ne așteptam, CP-urile au fost o încântare precum și probele speciale! Poate, pentru a atrage mai multi concurenți timpul final limită ar trebui lungit, doar pentru a-l face mai atractiv. Am fost dezamăgiți de atâtea abandonuri și de faptul că echipele care au abandonat au ales să plece acasă și nu să stea în tabăra de bază pentru a susține organizatorii și concurenții rămași în cursă! Dacă ei – cele 6 echipe au putut, de ce nu am putea învăța de la ei? Noi am terminat în 40 ore, media de vârstă pe echipă este de 40 ani, cursa nu a fost ușoara însă putem spune că nici grea! A fost o cursă care se putea face în mai puțin de 40 ore. E trist să vezi că doar 6 echipe pot termina. Nivelul este foarte scăzut!

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 17
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Este greu să nu dormi, să te doară, să-ți fie foame și frig, să depui efort până la epuizare și apoi să continui! Să-l asculți pe celălalt că se plânge! Este greu, însă este multă satisfacție la sfârșit când vezi că ai reușit să treci peste toate! Este greu, ca în viață! Însă este și foarte frumos, iar amintirile unui răsărit de soare în Leota, a unui push-bike prin Zănoaga, a Craiului într-o lumină incandescentă de amurg, a reflexiilor lacului Bolboci, a gustului unei omlete făcute cu suflet, a unui “foc de artificii” natural, al unei încurajări, al unui zâmbet de voluntar și a aplauzelor din noapte de la linia de sosire sunt incomparabil mai de preț!”

Roxana Ghilț, de la echipa Pietrele Roșii, abandon în CP7, ne spune: „Eu cred că am vorbit cel mai tare după ce am abandonat, legat se greșeala de logistică cu lacul. Organizatorii și-au însușit această greșeală, poate chiar regretă mai mult decât noi, lucru care m-a făcut să mă simt puțin mai bine, dar nu sunt convinsă că voi avea încredere în ei la ediția viitoare. Am discutat cu Bălan toate aceste aspecte câteva ore seara la foc, așteptând concurenții.

Am completat formularul lor de feed-back în care le-am zis următorul lucru: prefer totuși să existe două trasee; dacă ei decid să lase traseul la fel de lung și de greu, eu nu cred că mă voi mai băga la un traseu de 72 ore, ci doar dacă decid să facă și unul mai scurt, în așa fel încât să-l pot termina în 40 h.”

Și organizatorii ne-au oferit un punct de vedere oficial unde motivează deciziile luate. „ProPark Adventure Race este un concurs nou în fiecare an. Și nu-i un concurs de 5 ore, ci de 50. A fost gândit de la bun început ca o aventură grea, la care finișul e foarte important – poate mai important decât locul ocupat la final. La prima ediție s-au aliniat toate planetele și stelele de pe cer și concursul a reușit să fie la un nivel ridicat, astfel că am avut oportunitatea de a învăța multe pentru a îmbunătăți în anul următor. Anul acesta n-a mai fost nevoie de o aliniere cerească ci am făcut foarte multe lucruri mult mai bine. A ieșit, din păcate pentru unii, din fericire pentru alții, un concurs mai greu decât în primul an, mai ales dacă ținem cont că am eliminat traseul scurt. Inițial am vrut să introducem startul noaptea pe Creasta Craiului, însă am considerat că nici noi nu suntem atât de nebuni (organizatoric vorbind, căci ne-ar plăcea un astfel de traseu din calitatea de concurenți). Apoi am zis că alegem doar partea necunoscută a Craiului plus traversarea misterioasă din Funduri spre Păpușa. În cazul acesta, timpul până la lac era prea scurt, astfel că am decis să introducem și o probă de MTB prin pitoreștile sate de la poalele Craiului, fapt care a defazat tot concursul, pentru că nu ne-am putut abține să nu introducem multe probe speciale pe acel traseu.

propark 2016 foto Pochiu Cornel - Fisheye.ro 06
Propark 2016 foto Pochiu Cornel – Fisheye.ro

Faptul că după proba de trekking au abandonat foarte multe echipe ne-a întristat și surprins destul de tare. Noi ne-am calculat ca vom recupera foarte multe echipe din Bolboci – Sinaia, nicidecum Podu Dâmboviței! Ne bucurăm, desigur, că au terminat 4 echipe în cele 50 de ore, încă una în cele 3 ore suplimentare și chiar ultima, la 30 de minute după timpul limită. Le mulțumim cu această ocazie pentru că au validat concursul și timpii propuși de noi.

Pentru anul viitor am făcut deja recunoașterea traseelor, avem câteva idei care vor face concursul mult mai abordabil și deja ne pregătim pentru lansarea înscrierilor. Oferim și doua trasee: va exista și un fel de probă scurtă, poate chiar două. Aspectul mai important însă, ar fi faptul că nu garantăm existența unui ProPark Adventure Race 2018, dar nu excludem încă!”

Cu siguranță cu toții ne dorim ca la următoarea ediție să nu se prezinte la start doar 6 echipe, elita elitelor din lume și din România, iar toți ceilalți să privească plini de admirație de pe margine. Este cât se poate de evident că sunt multi cei care doresc finalizarea unui astfel de concurs însă nu cred că pentru așa ceva este nevoie să ai la activ mai întâi câteva finișuri la Marathon des Sables sau Ultra Trail du Mont Blanc. Să fim totuși realiști. Ce se dorește de la acest concurs? Să se popularizeze geografia României? Să se testeze cunoștințele generale? Să își afle fiecare limitele fizice și psihice? Toate acestea și multe alele. Însă acest lucru nu se va întâmpla dacă nu este regândită strategia, dacă concursul nu este adaptat nivelului autohton, în primul rând.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent7 greșeli comune la setarea suspensiilor
Articolul următorSnowmotion
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

1 COMENTARIU

  1. – Bă! Cum o fost concursul ăla?
    – Care?
    – Ăla la care ai fost acum o lună sau așa ceva.
    – Aaaa!!! ProPark. Super, anul ăsta am câștigat! 😀
    – Pe bune? Foarte tare, bla, bla, bla…
    – Da! Adică am trecut linia de finish, ceeace îi cam tot aia! Da’ hai să-ți arăt niște poze
    [Poze, explicații, inainte, după, în timpul, puncte de control mâncare (cam nesărată), etc]
    Amicul: ”Bă! Da’ asta nu-i competiție. ăsta-i stil de viață!”

    Drept urmare profit de ocazie să le mulțumesc încă o dată organizatorilor și voluntarilor, apoi colegilor de echipa, concurenților și tuturor celor implicați pentru faptul că mi-au oferit ocazia să pot participa la o astfel de experiența!

    PS: Și încă o plecăciune în fața domnișoarei care m-a medaliat! 😀

LĂSAȚI UN MESAJ