Rating: CN Enduro 2019 #2 Ciocanu

0

Pe 9 iunie a avut loc a 2a etapă din Cupa Naţională de Enduro pe 2019. Evenimentul a avut loc în locaţia denumită Ciocanu, practic în localitatea Bughea de Jos de lângă Câmpulung Muscel. Organizarea a fost bună, iar unul din lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult a fost locaţia şi faptul că traseele şi tranziţiile dintre speciale erau toate concentrate în acelaşi loc, pe aceleaşi câteva dealuri. Tranziţiile mi-au plăcut pentru că, deşi urcările nu au fost uşoare, era practic o singură urcare pentru toate cele 4 speciale, cu foarte mici diferenţe. Deja de la prima urcare ştiai ce urmează să te aştepte în continuare, lucru de ajutor cel puţin psihic.

Ciocanu Enduro 2019 – foto Alexandru Mitu

La probele speciale s-a văzut că s-a lucrat mult. S-a săpat, s-a construit, iar pentru toate trebuie să-i mulţumim lui Geo Simion şi Vertical Riding Romania împreună cu Bike Attack Reşiţa. Mulţumită lor, concurenţii au reuşit să se dea duminică la concurs. Dar traseele sunt deschise în continuare pentru a fi folosite tot timpul.

Ciocanu Enduro 2019 – foto Mihai Leu

Etapa a 2a din CNE s-a ţinut „cu casa închisă”. Şi de data asta cursa a fost foarte populară. Au fost concurenţi care au renunţat să mai participe când au văzut că prognoza meteo nu este prea favorabilă însă chiar şi aşa au fost 137 concurenţi la start. Detalii despre cum s-au desfăşurat ostilităţile şi cine a câştigat, puteţi citi în articolul publicat de Dragoş Mitroi.

Pe scurt etapa 2 din CNE 2019 a arătat aşa:

  • Numărul de probe speciale: 4
  • Km PS -uri: 9
  • Km total cursă: 26
  • Numărul de zile de concurs: 1
  • Diferență de nivel: 1150 m

Specialele etapei Ciocanu s-au prezentat suprinzător de bine în ciuda ploilor care au tot fost în zilele premergătoare concursului. Cea mai mare parte a traseelor a fost cel mult umedă, cu câteva porţiuni de noroi pe unele viraje, acolo unde apa nu avea cum să se scurgă.

Ciocanu Enduro 2019 – Andrada Cardas

E drept însă că la finalul câtorva etape, nivelul noroiului a fost substanţial, spre „extrem”. Spre exemplu speciala 1 se termina cu o porţiune foarte abruptă şi plina de noroi. Acolo s-a căzut la greu pentru că pur şi simplu mergeai ca pe gheaţă. Cei care reuşeau să treacă spuneau că secretul este să „laşi frânele” şi s-o laşi să se ducă. Mai uşor de spus decât de făcut. Dacă însă reuşeai să faci „track preview” cu o zi înainte, ai fi căzut atunci, iar la concurs reuşeai să alegi o linie mai bună, pentru că exista. Aşa am făcut şi eu, iar la concurs au reuşit să trec cu bine.

Şi finalul specialei 2 se termina cu noroi, mai precis cu o mare mlaştină. Aici însă totul era orizontal, iar dacă veneai cu suficientă inerţie de pe traseu, reuşeai să treci. Pe scurt, destul de aventură.

Un alt aspect despre care merită vorbit este cuprinsul specialei 3, foarte îngustă şi virajată în anumite locuri, la care s-a adăugat şi că terenul era ud sau cel puţin umed, deci alunecos. Şi aici, dacă nu aveai suficientă inerţie riscai să te opreşti. Iar în unele locuri era atât de îngust încât nici nu aveai loc unde să pui piciorul jos.

Ciocanu Enduro 2019 – foto Cristina Ion

Unii concurenţi mai vorbeau de faptul că pe unele speciale este mult de pedalat, spre exemplu pe 1 unde se urca la „căbănuţă”. Într-adevăr aşa era însă treaba asta face parte dintr-un concurs de enduro, unde îţi este testată nu doar îndemânarea la vale ci şi anduranţa la deal.

Mi-a mai plăcut că unele speciale aveau porţiuni comune între ele. Asta însemnă că în anumite locuri pe traseu, erau marcaje care îţi indicau pe unde s-o iei. Mi-a plăcut lucrul ăsta pentru că implica şi puţină navigare, ca la maraton să zicem. Pe de altă parte la finalul specialei 4 am auzit concurenţi care spuneau că au greşit traseul. M-am mirat pentru că eu n-am avut nicio problemă cu orientarea.

Din punct de vedere tehnic Ciocanu Enduro nu mi s-a părut exagerat de greu neavând obstacole „clasice” cum ar fi rock garden-uri sau rădăcini multe şi alunecoase. Pe de altă parte eu personal nici nu am mers “la limită”, caz în care traseul ar fi fost considerabil mai greu. Cu toate astea faptul că unele zone din speciale erau foarte înguste şi virajate, a însemnat că etapa nu a fost uşoara.

La capitolul anduranţă se pare că pentru mine a fost ceva mai greu decât la Mehedinţi Enduro întrucât s-a pedalat la deal mai mult în timpul specialelor. La „Fun & flow” nu a stat deloc rău. Mi-a plăcut cum virajele se legau între ele şi mai ales faptul că s-a lucrat în aşa fel încât terenul să permită asta. Pericole deosebite pe traseu nu am avut. În afară de câteva zone expuse, cu râpe, în care se putea cădea, dar fără urmări grave, nu am avut de ce să ne temem. Practic nu era ca şi cum am fi fost pe o creastă cu prăpastia plină de stânci în dreapta.

Tranziţiile n-au fost deloc rele. Cum spuneam, mi-a plăcut că odată ce urcai una ştiai deja ce te aşteaptă în restul zilei. Putea fi şi demoralizant, ştiind că ai de urcat de 4 ori treaba aia, dar eu am ales partea pozitivă. Pentru mine era de mare ajutor faptul că ştiam când trebuie să mă dau jos să împing şi când să pedalez. Iar de fiecare dată a fost la fel.

La organizare sincer n-am ce să reproşez. Din direcţia mea s-a văzut totul bine. Mi-a plăcut în mod deosebit că la startul general erau oferite şi curăţitoare cu presiune. Aşa că dacă aveai timp te puteai opri în timpul tranziţiei trecând pe acolo pentru a spăla bicicleta, măcar superficial, insistând pe transmisie. Nu ar fi fost rău dacă organizatorii ar fi reuşit să încheie un parteneriat cu un sponsor şi pe partea de lubrifiere, pentru a putea să şi ungem transmisiile după spălare.

Ratingul publicat mai jos este subiectiv şi nu are cum sa acopere toate opiniile. Se adresează în momentul ăsta, celor cu experienţă limitată la mtb-enduro. De asemenea, la final de sezon vom regândi acest rating în funcţie de toate concursurile autohtone la care am participat. Pentru a cunoaşte modul în care trebuie să acorzi steluţele, citeşte Ghidul de evaluare a etapelor.

REVEDEȚI PREZENTAREA
Tehnic
Anduranţă
Fun & flow
Pericol
Tranziţii
Organizare
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGreenfield DUO Challenge anunţă ultimele zile pentru înscrieri
Articolul următorVârful Cobăşel, munţii Rodnei
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ