La Broaște – un concurs săltăreț

0

Articol aprobat în cadrul concursului DentalClinic, ce oferă un voucher de 2.000 de euro câștigătorului.

Cine a avut inspirația sa aleagă acest nume merita o broasca! Sau… nu chiar o broasca, doar picioarele… Sau omleta de oua de broasca de țestoasă!

Cel puțin pentru mine, acest concurs țopăie pana la înălțimea numelui lui. Acum 4 ani am țopăit, după un prim concurs terminat pe un loc cu mult peste 60, pana pe 23. Acum 3 ani am țopăit într-un șanț și am trecut linia de finiș cu roata din fata în mana! Acum 2 ani am țopăit de pe locul 3 la final pana pe locul 7 la festivitatea de premiere. Iar anul trecut nu am țopăit, dar am inotat. Asta e, Amfibianul trebuie respectat!

Am ajuns și la ediția 2018! O noua ediție săltăreata! De data aceasta, topaiala a fost la propriu! Și ce zgaltaiala a mai fost! A fost ca decolarea unui avion pe pista de la Otopeni, înainte de decopertare. A fost atât de intensa încât telefonul meu a înregistrat 12.000 pași în loc de 21 km! Chiar o sa întreb la fabrica GT de câte ori a sărit pe cadru roboțelul chinez pentru a testa rezistenta. Pana la urma s-a dovedit a fi un traseu tehnic și extrem de solicitant.

Eu m-am dus cu gândul doar sa ma simt bine, venit după o noua accidentare și o noua perioada de convalescenta. Toate elementele pe care le ador creau premisele unei curse distractive: căldură mare, praf, pădure, prieteni! Aliniat la start, au început zvonurile, confirmate apoi de mini ședința tehnica premergătoare startului: șanțuri adânci săpate în poteca deja scorojita de seceta, având drept consecință îngustarea drumului. Asa ca, încet-încet, teama de o noua căzătură la început de cursa a început sa pună stăpânire pe mintea mea. Abia a doua zi am fost luminat ca, dacă îți faci griji suferi de doua ori, asa ca cea mai buna defensiva era atacul! Dar cursa era deja terminata de 36 de ore.

În momentul startului aleg cea mai cuminte trasa și eliberez drumul pentru vitejii care se avanta ca ploaia de vara și se termina repede ca o adiere în mijlocul pădurii. Dupa aceste șanțuri, urmează primul palier de viteza, demna de clasicul Hockenheim, palier care se termina în prima pădure. Aceasta prima pădure este traversata repede, în viteza, încât nici nu ne dam seama când ajungem pe al doilea palier rapid, propice depășirilor. Acesta are în jur de 1 km, în ușoară coborâre, pe un drum de tara acoperit cu pietriș. În plina viteza, pe o ușoară curbă la dreapta, cauciucurile și-au arătat, din nou, limitele și mi-au temperat elanul.

Terminând acest speed trap, urmează o noua porțiune de pădure. Și ce porțiune!!! Dacă pana aici traseul era similar cu cel din anii trecuți, de acum începe surpriza!!! Cu o săptămână înainte de concurs, s-au instalat în raza traseului apicultori, ademeniți de mirosul teilor proaspăt infloriti. Și cum nu puteam sa ne intersectam cu hărnicia albinelor, s-a luat decizia unei rute alternative. Aici Răzvan și-a dovedit măiestria și talentul de organizator. A găsit traseul perfect în jungla de arbuști. Am fost înconjurați, pe km întregi, de ziduri de arbuști încâlciti și deși, care pe alocuri formau adevărate tuneluri de verdeață. Prima impresie a fost o exclamație de ‚wow’! Ma simțeam ca Leul pe Drumul de cărămidă galbena sau ca Alice, când a întrat pentru prima oara în vizuina iepurelui. Ma rog, nu chiar Alice, dar sunt sigur ca au fost Doamne, Domnișoare sau Domnite care s-au simțit asa😉. În mijlocul acestui colț de basm am auzit click-ul binecunoscut al unui aparat foto. Și m-am trezit cu un portret de toată frumusețea, pictat în rozul costumului meu pe fundalul verde al vegetației luxuriante care ne înconjura.

Încă o data se confirma ochiul fin și plin de pasiune al Brindusei, care, câteodată, pare ca se teleporteaza în punctele perfecte ale traseului, surprinzând efortul nostru!

Continuând crosetarea pomilor pe aleea abia vizibila printre ei, am ajuns pe malul lacului. Aici… Dezastru! Hmm, nu chiar dezastru, ci… De ce ți-e frica, nu scapi… Problema tehnica… Mi s-a desfăcut șiretul. M-am oprit, am luat o gura din licoarea ce o purtam cu mine în bidonul bicicletei, care între timp ajunsese aproape de punctul de fierbere (apa clocita, în limbaj popular), am refăcut legătura siretului și am purces către final. Cu vreo 3 km înainte de finiș l-am ajuns pe Radu, care, șocant, a făcut pana. I-am înmânat pompa, dar nu a reușit sa remedieze problema, asa ca a trecut linia de sosire în doua picioare și o roata umflata.

După un ultim km chinuitor pentru rinichi, articulații și discuri herniate, am trecut linia de sosire cu timpul de 1h06m, ajungând pe locul 9 la categorie.

Pana la urma, m-am ales cu experienta extraordinara a noului traseu, combinata cu distracția într-o zi de vara petrecuta în mijlocul naturii!

Articol trimis de Laur Radu

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ