Acum citesti
Riva del Garda: destinația obligatorie pentru orice mountain biker

Acesta este un prim articol dintr-o serie în care vă povestim pe unde ajungem, ce facem și mai ales ce ne place cel mai mult din ceea ce vizităm. Un fel de off-topic pentru momentele în care te saturi să citești detalii tehnice despre biciclete.

bike-mtb-2000x998
Lacul Garda văzut de sus, de pe traseul de biciclete.

-Ce mașină ai șăfule, Honda?
-Da…
-Model nou?
-Nu chiar nou.
-Șî cum merge?
-E ok, mai artificală decât generația precendetă pe care am avut-o…
-Ah șăfule eu mi-am luat seria 5 cu motor de 2.5, știi cum fuge?
-…

De data aceasta am plecat cu zâmbetul pe buze din țară. După ce în apropiere de Nădlac am dialogat cu toți oamenii cu care am intrat în contact, inclusiv cu femeia care vindea viniete și mi-a zis că-s sigur oltean (de unde până unde?!), m-am liniștit sufletește și m-am pregătit pentru cele câteva mii de kilometri pe care aveam să le parcurg până în Italia, la Riva del Garda. Probabil te întrebi ce-am căutat acolo și nu voi ezita să-ți răspund pe loc: am fost în principal la prezentarea Shimano, dar am tras cu ochiul și la ceilalți.

Dar în acest prim articol de pe blogul personal nu o să discut despre muncă, ci despre acest nou loc minunat pe care l-am descoperit și în care de abia aștept să mă întorc. Poziționat undeva în nordul Italiei, relativ aproape de Verona, locul este de ani de zile o destinație obligatorie pentru mountain bikeri. Și nu doar din pricina faptului că aici are loc Bike Festival cu o sumedenie de evenimente conexe, dar și pentru peisajele, traseele de bicicletă și climă. O climă pe care am mai întâlnit-o doar în Spania sau în sudul Franței, temperată, cu temperaturi de peste 2-3 grade iarna și peste 20 primăvara. Este de fapt atât de bine aici, încât e o adevărată plăcere pentru palmieri, portocali și lămâi să crească pur și simplu pe stradă. Și totuși, suntem în Nord, între Alpi și Dolomiți. Cum este cu putiință așa ceva, nu-mi explic, dar este genial.

Așadar, să savurezi un peisaj cu un lac imens, Lago di Garda, înconjurat de munți înalți cu zăpadă pe vârfuri și totuși să stai la tricou, e o treabă care trebuie încercată.

Oamenii locurilor sunt foarte amabili, de fapt ei nici măcar nu fac un efort în sensul ăsta, pur și simplu așa sunt. Fie că este vorba despre hotel, restaurant sau benzinărie, aparent aici toată lumea este apururea fericită și cred că înțeleg de ce. Cazare ne-am găsit în Rovereto, mai ieftin decât în Riva del Garda sau decât în orice alt orășel de pe malul lacului. Dar Rovereto este foarte aproape de orice destinație, iar condițiile de cazare excelente, așadar nu văd niciun motiv pentru care ai plăti mai mult în buricul târgului. Ia în calcul că trei zile nu-ți ajung nici măcar să vezi împrejurimile, iar dacă te decizi să vii aici pe bicicletă, cu siguranță vei avea nevoie de minim o săptămână. De fapt, în afară de mine, nu știu cine ar conduce în total 4.000 de km pentru trei zile.

Toate împrejurimile merită vizitate, ai de văzut clădiri istorice, cascade, caverne, cetăți, castele și evident, fiecare mic orășel de la malul lacului. Iar drumul ce împrejmuiește lacul este absolut genial, cu multe tunele și tunelașe și cu o bandă atât de îngustă încât pe alocuri nu are cum să treacă un camion cu un altul în paralel.

Cilciști întâlnești la orice pas. Fie că-s rutieri sau mountain bikeri, de toate vârstele, există trasee spectauloase pentru oricine. Iar asta cred că este cea mai faină parte, căci oriunde te-ai duce, arată bine. Iar de vei vrea să urci lung și susținut, ca un nebun, ai posibilitatea s-o faci atât pe asfalt cât și pe macadam și la fel de bine, ai numeroase opțiuni pentru traseele de coborâre. Uneori va trebui chiar să fii foarte atent la drum, ca să nu te prăpădești, fiind cu ochii după peisaje. Iar după cum observi, repet obsesiv cuvântul peisaje. Nu degeaba, să știi!

DSCF5782 DSCF5758 DSCF5757 DSCF5756 DSCF5755Dar cel mai impresionant este numărul de biciclete high-end de pe străzile Rivei, inclusiv cele legate de stâlpi. Încep să înțeleg exact pe ce filieră vin bicicletele aproape noi, puțin folosite, de pe site-urile deja cunoscute, mai ales că am putut observa câteva cete de tuciurii care cu siguranță nu veniseră acolo la muncă.

În orice caz, Bike Festival de la finele lui aprilie este cea mai bună ocazie să vizitezi Riva. N-o să faci plajă, în schimb vremea este perfectă pentru ciclism, de orice fel, iar evenimentele, inclusiv maratonul, sunt toate, impresionante. O destinație pe care v-o recomand cu căldură!

Ruta de întoarcere este de regulă înapoi prin Slovenia, însă poți lua în calcul întoarcerea prin Austria, chiar dacă ai aproximativ 100 de km de drum național. În zilele bune, atât Dolomiții cât și Alpii, oferă un spectacol de neuitat, mai ales că te acompaniează pe o bună porțiune din drum. Distanța de la București până la Riva este de aproximativ 1.800 de km, așadar o singură pauză de somn (peste noapte, desigur) este suficientă.

În ceea ce privește mâncarea ai posibilități numeroase, mai puțin clasicul McDonalds sau Burger King. În Riva del Garda ai pizza din belșug, de la 3 euro o felie la 12 euro o pizza mare, kebab pentru 4.5 euro sau un Lidl dacă te crezi în stare să gătești. Per total, trebuie să te pregătești cu un buget de aproximativ 1.000 de euro, pentru două persoane și o săptămână, dar asta depinde de cât de cheltuitor ești, desigur. Aș spune că este suma standard pentru orice plecare în afară, într-o țară din Europa.

Sper să-ți fi plăcut acest prim articol, căci vor mai urma și altele, din destinațiile în care ajungem cu job-ul. Și să-mi fie iertat că-l numesc job, dar altă descriere nu mi-a venit acum în minte. Aye-aye!

Dragoș Mitroi
redactor FreeRider.ro

Vezi Comentariu (1)
  • Peisajele sunt absolut minunate, cu prima ocazie cand voi avea o bicicleta mai buna, voi ajunge si eu pe acolo! Multumesc de postare!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × three =