Un an hai hui

2

Astăzi, Iulian Volosincu, ne povestește pe unde și mai ales cum a pedalat în 2014, în cadrul concursului nostru. Să-i dăm cuvântul:

Odată cu venirea la București, datorită serviciului, și forțat de traficul de aici mi-am redescoperit pasiunea pentru mersul pe bicicletă. Am negociat cu opoziția (soția mea) și am reușit să mă dotez cu un veritabil  “pur sânge” SCOTT Aspect 950 (după buget) de care eram extrem de mândru. Inițial, m-am gandit că este suficient pentru mersul prin oraș și pentru plimbările recreative pe care mi le planificasem. Dar, în toamna lui 2013, odată cu concursul Comana Park Trophy, mi-a intrat în sânge microbul participării la competiții. Iarna și primăvara ce au urmat am omorât netul căutând informații cu și despre ciclism și am făcut câteva ture solitare prin jurul capitalei condiționat de temperatură și starea vremii.

1 Ziua B

A venit și mult așteptata Ziua B. Condițiile meteo și starea traseului (poza 1)nu erau cele mai perfecte, dar dorința de a participa era prea mare ca să mă determine să renunț. O cursă deosebită din toate punctele de vedere în care am trăit diferite senzații, de la a fi primul pe traseu, apoi depășit și pierdut contactul cu adversarul și apoi iar pe prima poziție și finish-ul. Bucuria câștigării traseului Standard a fost puțin estompată de faptul că, am descoperit la final, pierdusem numărul de concurs. Situația a fost rezolvată de către organizatori, în condițiile în care și la tura Elite și următorii doi clasați la traseul Standard s-a petrecut același fenomen.

2 Sosire Ziua B

După acest concurs, am solicitat Riders Club să fiu promovat de la nivelul 4 la nivelul 2, neluând în calcul că la nivelul 2 traseele sunt mai lungi și mai dificile, iar “măgărușul” meu, “full ACERA”, va fi pus să facă lucruri pentru care nu a fost conceput.

Marele câștig după acest concurs a fost faptul că “opoziția” și-a exprimat dorința de a participa și ea la astfel de evenimente. Inițial, am crezut că glumește, dar când m-a pus să-i vând frumoasa și delicata ei bicicletă DAHON Briza D7 (din punctul meu de vedere o bicicletă pentru pițipoance) am conștientizat că-I hotărâtă și că vorbește serios. Am încercat să-I explic că o bicicletă SH cu o echipare mai calitativă este mult mai bună decât o bicicletă cu echipare mai slabă dar nu am avut cu cine. Ceea ce a contat au fost culoarea și forma astfel încât să fie cât mai “frumoasă”.  I-am luat un MTB Specialized Mika, dealtfel o bicicletă bunicică pentru performanțele la care aspira.

3 Dahon Briza D7

Pe 3 Mai, la Constanța, a fost primul ei concurs. A ocupat un merituos loc 4 din 4. Aici și-a dat seama că o competiție nu este o plimbare prin parc sau ca să cităm din „clasici în viață” “iarna nu-I ca vara”. Pentru mine trecerea la nivelul 2 a fost o experiență traumatizantă la propriu. La jumătatea primului tur un coleg de competiție a încercat să mă depășescă trecând prin mine, rezultând un nor de nisip și niște julituri de toată frumusețea. Am dormit vreo 3 zile cu un calorifer electric în brațe ca să mă încălzesc deoarece nu suportam pe răni niciun fel de haină. După acest bușai, măgărușul meu a avut nevoie de ceva reparații, iar eu o perioadă de repaus astfel încât Marea Evadare am pierdut-o.

În această perioadă mi-am concentrat atenția și pe cei doi copii de 6 ani, făcând plimbări din ce în ce mai lungi de acasă și până la diferite parcuri din minunatul nostru oraș. După o tură până-n parcul Titan, (aprox. 21 km dus-întors) am cei mai cuminți și liniștiți copii. Uneori, se culcă și nici mâncare nu mai cer.

4 Herastrau

5 Tineretului

6 Titan

Pe 17.05 la Comana în condiții meteo destul de dificile Maria a ocupat locul 1 iar Andrei locul 2.

7 Comana

8 Comana

După aceste rezultate, familia se împărțise în două tabere astfel, eu și Maria în campioni iar mami și Andrei în “participanți”. Li se cam urcase la cap performanța și deveniseră oarecum aroganți ceea ce m-a determinat să-i înscriu pe 01.06 la concursul de la Cernica la categoria 6-10 ani astfel încît să vadă că nu-i chiar așa de simplu să câștigi și că trebuie să muncești mult ca să obții ceva. Maria era să-mi dea calculele peste cap ocupând locul 5, fiind foarte aproape de clasarea pe podium. Concursul și toată organizarea ne-au impresionat și ne-a plăcut în mod deosebit petrecând acolo în jur de 8 ore fără să realizăm cât de repede a trecut timpul.

Pe 18 Mai am participat la eXtreme Cross-county Race” la Sărata Monteoru/Buzău la tura lungă. Până la acest concurs afirmam sus, tare și hotărât că știu să merg cu bicicleta. Pe timpul acestui concurs pot să spun că am învățat să fac coborâri și cum se abordează anumite porțiuni mai tehnice. Tot la acest concurs măgărușul meu și-a atins oarecum limitele și a început să opună rezistență la tratamentul la care-l supuneam. Tot aici am realizat că SPD-urile sunt accesorii deosebit de importante și că te ajută atât pe timpul cățărărilor cât mai ales la coborâri fără riscul de a fi aruncat din șa. Un concurs foarte frumos dar și foarte dificil cu foarte multe abandonuri. După 6 ore și 12 minute am ocupat un loc 7 la categoria 30-39 ani.

9 eXtreme Race Monteoru

Am participat împreună cu opoziția și la concursul “La Broaște” dar din cauza unor nesincronizări am ajuns cu 5 minute înainte de start iar poziționarea în spatele plutonului ne-a costat. Vremea și traseul au fost excelente astfel încât am putut să ne bucurăm de o altă zi deosebită alături de ceilalți bicicliști.

Pe 14 iunie la „Dumbrava cu Mărgăritar” am fost mai calculați și am ajuns la timp iar la finalul competiției eu m-am clasat al 3-lea la nivelul 2 categoria 30-39, iar opoziția s-a clasat a 2-a la nivelul 3 aceeași categorie de vârstă.

10 Dumbrava cu Margaritar

Atunci au apărut primele semne că supremația privind activitatea sportivă în familie îmi va fi amenințată.

11 Dumbrava cu Margaritar

Odată cu venirea vacanței școlare am trimis “ghindocii” la soacră-mea iar eu și opoziția ne-am bucurat de o perioadă adolescentină (fără griji). Am petrecut un weekend la Predeal, ocazie cu care am parcurs câteva trasee din zonă (Cab Secuilor, Trei Brazi, Susai și Valea Azugii). Când am văzut că opoziția face față cu ușurință la încercările pe care i le-am pregătit, i-am propus să urcăm pe biciclete până pe vf. OMU. Ori nu a înțeles, ori nu și-a dat seama ce înseamnă cert este că a acceptat această încercare. A fost o zi superbă iar sentimentul trăit ajungând pe vârf a fost de nedescris.

12 Valea Azugii
Valea Azugii

13 SfinxulSfinxul

14 Vf. OmuVârful Omu, la 2.507 metri altitudine.

Pe 19.07 a venit și rândul concursului “Trofeul Muscelului”. Deși inițial am crezut că va fi iar o mare noroială (la start ploua) competiția s-a dovedit a fi deosebită. Traseul lung cu ruperile de ritm și cățărările susținute a cam scos plămânii din mine. Încă odată am resimțit nevoia SPD-urilor. Am terminat pe un loc 5 la nivelul 2 traseul lung, iar opoziția pe locul 3 la nivelul 3 traseul scurt. Din punctul meu de vedere la acest concurs organizatorii au pus pe primul plan participanții și mai apoi obținerea profitului (premiile acordate și  tombola consistentă de la sfâșitul competiției). Nu afirm acest lucru că am câștigat la tombolă brânza de burduf în cojă de copac mai ales că aș fi preferat greutatea bicicletei în țuică.

15 Campulung
Opoziția la Trofeul Muscelului

16 Campulung
Subsemnatul cu brânza-n brațe

Negocierile cu opoziția privind achiziționarea de SPD-uri au ajuns într-un impas fiind nevoit astfel să folosesc artileria grea. Am fost de acord să spăl vasele 2 luni în schimbul acestor accesorii. Ieftin sau scump nu știu, cert este că nu vedeam altă variantă ca să-mi îmbunătățesc performanțele.

Fiind în continuare singurei ne-am permis și o escapadă la VLC Mountainbiking la Ciungetu/ Vâlcea. Am ajuns cu o zi mai devreme, iar prin grija organizatorilor am vizitat și hidrocentrala Ciungetu pe care o consider deosebit de spectaculoasă. Ne-am instalat la cort chiar lângă start și am așteptat cuminței să se oprească ploaia. Nu pot să spun dacă a plouat chiar toată noaptea, am mai ațipit de câteva ori, cert este că dimineață eram convins că concursul va fi anulat. Organizatorii au făcut ce au făcut și au transformat tura lungă în tura scurtă iar tura scurtă a rămas neschimbată. M-am bucurat că nu am bătut atâta drum degeaba și că am ocazia să biciclesc și pe aceste meleaguri. Atât eu cât și opoziția ne-am clasat pe locul doi, câștigând cu această ocazie și primele premii cash. Nu pot să vă descriu ce valoare aveau acei bănuți. După acest eveniment eram cu balanța pe plus.

18 Valcea

17 Valcea

Fericiți după acest eveniment, am plecat să ne recuperăm ghindocii de la soacră-mea cu scopul declarat de a ne bucura de o săptămână la mare, dar nu înainte de a participa și la Zimbrăria Neagră.  Pauza de care au avut parte copii și-a pus amprenta pe abilitățile ciclistice și mi-a fost destul de greu ca în trei zile să-i readuc la același nivel dinaintea vacanței. Una peste alta Maria a ocupat locul 1, Andrei locul 9 iar mami un surprinzător loc 9 la + 30 ani. I-am însoțit pe ghindoci pe traseu și am văzut cât de periculos este ca traseul copiilor să coincidă pe anumite porțiuni cu traseul adulților.

19 Zimbraria Neagra

20 Zimbria Neagra
Maria pe podium, la Zimbrăria Neagră.

La mare, bineînțeles am luat și măgărușii cu noi. Vremea a ținut cu noi și am reușit să facem câteva trasee de-a lungul țărmului și prin stațiuni. O amintire interesantă a fost când Maria a făcut pană, era prima oară când nu luasem “atelierul”cu mine și am tractat-o cu lanțul cu care asiguram bicicletele.

22 intre statiuni

21 La Costinesti

După această minivacanță am dus din nou copii la soacră-mea și dacă tot eram în zonă, am făcut un ocol de 150 km ca să participăm eu și opoziția la Bucovina Maraton. M-am bucurat nespus când am descoperit că și pe aceste meleaguri acest sport a luat amploare. Aici am dat peste o organizare super OK (era prima ediție) dar și peste niște răzeși cu o condiție fizică foarte bună și care mi-au permis să ocup doar poziția a 7-a. Opoziția s-a descurcat puțin mai bine situându-se pe poziția  a 4-a.

În săptămâna imediat următoare ne-am deplasat la “Livada cu cireși”. A fost primul concurs în care am folosit SPD-urile. M-am învățat relativ repede cu folosirea lor și ce pot să zic este că m-am învățat doar din teorie și nu din pățanii. Opoziția a triumfat câștigând la categoria ei, eu, în schimb, am rămas să fac poze de pe locul 5. A fost o zi dificilă deoarece folosisem SPD-uri  și alte scuze nu mai aveam.

23 Livada cu ciresi
Opoziția la Livada cu cireși

Când îmi era lumea mai dragă, șeful m-a anunțat că în luna septembrie îmi voi desfășura activitatea la Constanța. Plecarea asta nu pica tocmai bine pentru că era un efort financiar mai mare pentru familie și mai ales pierdeam competițiile din această lună. Nu aveam variante de ales așa că m-am conformat. Am decis să iau și măgarul cu mine și astfel am luat contact, după mulți ani, cu CFR-ul. Pe site-ul oficial trenul cu care mi-am planificat să merg afișa că are și vagon special pentru biciclete, în realitate, de la casa de bilete mi s-a spus că vagonul este stricat și nu pot cumpăra bilet pentru bicicletă de la casă, dar pot să vorbesc cu nașul. Am rezolvat problema românește, achitând pentru măgar biletul în tren dar fără să primesc bilet.

La Constanța am beneficiat și de muncă dar și de ceva timp liber, timp în care am făcut câteva ture solitare, cele mai reprezentative fiind  prin Cheile Dobrogei și Cetatea  Histria.

24 Cetatea Histria
Cetatea Histria.

Pe 12.09 am reușit să termin treaba mai repede și la 14.00 eram călare pe măgar în drum spre București pe drumul vechi. Această ideee îmi încolțise odată cu ajungerea la Constanța și era obligatoriu să-mi fac damblaua. Mai făcusem ture mai lungi gen București – Buzău sau București – Predeal dar acum era vorba de o distanță de peste 200 km. Am studiat mersul trenurilor și extrăsesem  timpii din stațiile intermediare astfel încât în cazul unor situații neprevăzute să ajung cu bine la București. Mă simțeam foarte bine, vântul bătea dinspre Est ajutându-mă, astfel încât în jur de 19.45 ajunsesm în Lehliu Gară. Conform datelor mele, pe la 20.00 trebuia să vină un IR de la Tulcea. Eram mulțumit că am ajuns atât de dearte și m-am îndreptat agale către casa de bilete. Casiera m-a informat, râzând, că trenul a fost anulat, bineînțeles probleme tehnice, până dimineață nu mai este alt tren către București și să mă duc înapoi acasă. Nu mi-a venit să cred că mi se întâmplă asta, și-mi era ciudă că trăsesem de mine ca să ajung la timp în loc să-mi dozez energia. Am vorbit cu nevastă-mea care s-a oferit să vină să mă recupereze (nu că ar fi avut de ales). Am mâncat un Snickers , o banană și o cola, m-am revigorat și am dat iar bice. Se întunecase binișor dar eram echipat corespunzător astfel încât acest lucru nu a reprezentat un impediment. Singurul lucru mai deranjant a fost reprezentat de șoferii care țineau neapărat să mă avertizeze de prezența lor claxonând în dreptul meu. Nu știu ce se întâmplase dar mă simțeam extrem de bine și cred că mergeam în același ritm ca la început, motivat  și de luminile Bucureștiului proiectate pe cer care se vedeau din ce în ce mai bine. În jur de  23.00, după aprox. 9 ore, am intrat în casă având sentimentul că nicio distanță nu poate să–mi stea în față.

Duminică seara m-am dus iar la gară și surpriză! Vagonul pentru biciclete s-a defectat și nu puteam cumpăra bilet pentru bicicletă. Ori sunt eu cu broasca ori CFR-ul face mișto! Nu am mai vorbit cu nașul la urcarea în tren ci m-am dus direct la locul meu direct având măgărușul lângă mine. Nașul s-a dat la mine neștiind că am căpătat  experiență cu privire la problemele tehnice ale CFR-ului și i-am retezat-o rapid astfel încât să nu deranjăm ceilalți doi călători din vagon.

25 Capul Dolosman
Capul Doloșman cu cetatea Argamum.

Ultimele două săptămâni de muncă s-au scurs repede iar vizitarea Capului Doloșman și al cetăților Enisala și Argamum mi-au dat o stare de confort psihic.

26 Cetatea Enisala
Cetatea Enisala

Terminasem treaba mai repede decât era planificat și pe 24.09 în jur de 10.00 eram din nou călare în drum spre București, dar de data asta alesesem traseul Constanța, Ostrov, Călărași și București.  Din păcate nu am mai fost așa de norocos pentru că vântul a bătut pe toată durata traseului până la Ostrov din direcția NV, astfel încât am consumat resurse suplimentare. Pe acest traseu m-am oprit la Monumentul Adamclisi, Mănăstirea Dervent și Mănăstirea Peștera Sf. Andrei. Traseul este deosebit de frumos, drumul într-o condiție excelentă iar trafic aproape inexistent. La bacul de la Ostrov am avut ghinion prinzând schimbul de ture, obligându-mă astfel să aștept mai mult de o oră. Cât am așteptat m-am îmbrăcat dar vântul și oboseala m-au scos din formă și mă luase frigul. M-a mai enervat și un polițist de frontieră care în tot acel interval nu a verificat nicio mașină, dubiță sau tir care așteptau la coadă și s-a găsit să mă verifice pe mine care eram cu bicicleta și un mic rucsăcel. Nu m-a deranjat faptul că mi-a verificat actele ci modul cum a făcut-o (nu s-a prezentat și m-a luat la per tu). Mai aveam peste 100 de km până la București și nu mai eram convins că voi reuși să ajung așa că am apelat la variant de rezervă. Am sunat soția care m-a recuperat dintr-o crâșmă (pentru prima dată) din localitatea Mănăstirea jud. Călărași vlăguit și cu moralul la pământ.

27 Adamclisi
Monumentul Adamclisi.
28 Pestera Sf. Andrei
Pestera Sf. Andrei
29 Bacul la Ostrov
Bacul de la Ostrov.

Deși nu mă antrenasem la alergare, m-am gândit că rezistența fizică avută îmi permite să bifez și un maraton. Astfel, m-am înscris la Maratonul Internațional București pe care l-am dus la bun sfârșit dar nu așa cum mi-am dorit, reușind să-l termin după 4 ore și 40 minute. La final aveam o stare de epuizare  încât atunci când soția m-a întrebat ce anume mă doare i-am răspuns că mă doare organismul și nu ceva anume.

30 Sosirea la MIB

Ultimele două concursuri “Maratonul Dunării” și “Haiduci și Domnițe” le-am pierdut deoarece a trebuit să participăm la niște evenimente familiale, dar activitatea competițională a ghindocilor s-a terminat odată cu duatlonul de la Trikids.

În mare cam ăsta a fost anul 2014 pentru noi. Din punctual meu de vedere a fost un an bun în care bicicleta a avut un loc special în tot ceea ce am făcut. În anul 2015 îmi doresc să văd mai multe meleaguri călare pe măgărușul meu și să particip la cât mai multe competiții împreună cu tribul meu.   Cu speranța că nu v-am plictisit, doresc să urez tuturor un an cu sănătate și numai bucurii.

2 COMENTARII

  1. felicitari pentru castigarea concursului! ai avut un an foarte frumos, bravo! cel mai mare castig este atragerea “opozitiei” spre aceeasi pasiune cu a ta, mai rar asa o familie.

LĂSAȚI UN MESAJ