Acum citesti
BikeXpert Alpine Challenge: Mountain bike pe pâine, porţie dublă

Locul mountain bike-ului, după cum îi spune numele, e la munte, iar BikeXpert Alpine Challenge se folosește de superbele și dificilele trasee ale Munților Leaota pentru a oferi un concurs de ciclism montan de primă mână.

bike

După ce au acumulat experiența necesară prin organizarea mai multor competiții ceva mai „domestice” de mountain bike, cei de la BikeXpert schimbă acum fundalul și te invită la Pucioasa, județul Dâmbovița. De acolo se va da startul în cursa care propune două trasee. Astfel, poți alege Semimaratonul, care acoperă o distanță de 35 de kilometri, cu 890 de metri diferență de nivel, sau Maratonul, unde vei transpira vreme de 72 de kilometri și 1.920 de metri diferență de nivel. Acest traseu din urmă ajunge la 1.710 metri altitudine, iar „pachetul” include drumuri forestiere, poteci de munte și single track-uri abrupte.

De asemenea, și fondul de premiere este generos, câștigătorul categoriei Elite Open încasând 800 de lei, pe când primii clasați ai categoriilor inferioare vor fi răsplătiți în vouchere de diferite valori. Așadar, pregătește-te pentru aer tare de munte în data de 14 septembrie! Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine + four =