Acum citesti
Schurter și Buys și-au cerut dreptul la victorie în ABSA Cape Epic 2014

Drama se află la ordinea zilei în ABSA Cape Epic, dar de această dată parcă lucrurile au fost și mai dure pentru Karl Platt, de 4 ori câștigător al cursei, care a fost nevoit să se retragă. Deși a completat toate cele 10 ediții ale cursei la care a participat, Platt s-a predat în fața accidentării la genunchi suferite în etapa secundă.  Pe de altă parte, etapa a 4-a, consumată ieri, a mai consemnat și prima victorie a duetului Nino Schurter/Philip Buys care alcătuiește echipa Scott-Odlo.

absa_2

Ziua de ieri a fost solicitantă atât pe plan fizic, cât și tehnic. Singletrack-urile Africii de Sud i-au forțat pe concurenți să-și etaleze îndemânarea, pe când urcările aflate la tot pasul i-au stors de vlagă. Schurter și Buys au trecut linia de sosire la 3 ore și 46 de minute de la start, fiind urmați de Markus Kaufmann și Jochen Kaess (Centurion-Vaude) la un minut și 27 de secunde, pe când Robert Mennen și Kristian Hynek au venit cu alte 15 secunde mai târziu.

Performanța acestora din urmă le permite să-și păstreze primul loc din clasamentul general, având un avans și mai comod, de 11 minute și 47 de secunde. Locul secund a fost preluat de către Sauser și Raboň (Meerendal Songo Specialized), în timp ce Team Bulls 2 (Tim Boehme/Simon Stiebjahn) se află pe ultima treaptă a podiumului.

ABSA Cape Epic 2014 continuă azi cu etapa-regină, lungă de 110 kilometri și cu 2.900 metri diferență de nivel, între Greyton și Elgin. Dacă primii 50 de kilometri sunt relativ accesibili, urcarea de 5 kilometri cu o pantă  medie de 10% programată pe la mijlocul traseului va avea un cuvânt greu de spus.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 1 =